A plecat în străinătate la 16 ani, iar astăzi este violonistul din Moldova care a obținut medalia de aur a universității, ca cel mai bun student al anului, în timp ce studia la Guildhall School of Music and Drama în Marea Britanie în 2018.
Drumul lui în muzică a început la Chișinău, la Liceul „Ciprian Porumbescu”, iar astăzi Dan-Iulian Druțac studiază la Universitatea Regală din Madrid.
Sâmbătă, 27 august, începe Festivalul Moldo Crescendo ed. 7 – #povești, cofondatorul căruia este Dan. Alături de 9 artiști din Austria, Olanda, Germania, Hong Kong, Ucraina și Moldova, el va oferi 5 concerte, gratuite și cu plată, publicului din țară: la Butuceni, Călărași și Chișinău. E un eveniment de-a dreptul unic pentru Moldova.
Dan, tu te-ai născut într-o familie de muzicieni. Vioara a fost o alegere liberă și „nesilită”?
Într-adevăr, eu m-am născut cu tată muzician, și asta a contribuit mult la dezvoltarea mea muzicală. Când am ajuns în clasa întâi, urechea mea deja auzise destulă muzică ca să poată reacționa la tot felul de sunete organizate. Ca orice copil, evident că îmi doream să mă joc și vioara nu a fost neapărat o prioritate pentru mine. Inițial, degetele mele erau considerate prea mici pentru vioară, dar cu puțină insistență din partea tatălui, am învățat să mânuiesc foarte bine instrumentul. Exercițiile sistematice și-au făcut efectul.
Tata insista ca eu să exersez zi de zi, minim 2 ore pe zi, fără excepții. Astfel, eu am ajuns să o am tehnică foarte bună de cântat la vioară. Asta o înțeleg acum, pe atunci însă nu prea înțelegeam. Eu n-am fost întrebat dacă vreau să devin violonist. A trebuit să mă gândesc la asta abia peste 15 ani, și să-mi dau seama că da, asta îmi place, și acum mă pot dezvolta organic, pentru că asta îmi doresc și eu.
Faptul că și fratele meu e un violonist bun demonstrează pasiunea tatălui meu pentru vioară. El și-a dorit foarte mult ca noi să devenim artiști adevărați, lucru care, sper eu, s-a și întâmplat.
În ce țări ai studiat și cum ai ajuns să devii student peste hotare?
Eu am început viața de „diasporă” destul de devreme. Am plecat de acasă la 16 ani. Cineva ar spune că printr-o fericită întâmplare, dar poate și prin multă muncă.
Când începusem să învăț tot mai bine să cânt la vioară, a devenit cumva evident că, mai devreme sau mai târziu, va trebui să plec la studii peste hotare, pentru că în Moldova e foarte greu să ajungi la acel nivel de profesionalism în muzica clasică pe care mi-l doream eu.
Eu am avut noroc să particip la o audiție a copiilor din Moldova din partea unei comisii din Marea Britanie, care venise să selecteze participanți la un concurs în Londra, în care eu am câștigat locul 1 și, pentru acest merit, mi s-a oferit o bursă deplină la Whitgift School din Marea Britanie.
Când am ajuns peste hotare, am văzut și simțit diferența dintre Moldova și alte țări, am înțeles că se poate trăi altfel și, până în prezent, sunt surprins de ingeniozitatea umană, cum unii oamenii reușesc atât de rapid să se adapteze la altă țară.
După mulți ani de locuit în Londra, am înțeles că și într-un așa oraș de mare și dezvoltat pot fi suficiente probleme, și am fost curios să văd cum e în alte părți. Așa am ajuns să studiez la Madrid. Inițial, am venit aici pentru profesorul la care mi-am dorit mult să studiez, dar și pentru clima mai blândă comparativ cu ploile din Londra. Cu timpul, am înțeles că spaniolii seamănă cumva mai mult cu oamenii noștri, că avem mai multe lucruri în comun, și asta mă face să mă simt acolo bine.
Totuși, nu vreau să mă opresc aici. Mi-aș dori să ajung să locuiesc un timp și în Berlin, ca să văd cum e, iar apoi deja să mă decid unde aș vrea să mă stabilesc definitiv.
Cum e să revii din străinătate, de pe cele mai mari scene ale lumii, și să cânți acasă?
Eu am un respect aparte pentru publicul din Moldova. Cu el am crescut, el mi-a iertat multe greșeli și, datorită lui, eu m-am dezvoltat. Simt întotdeauna o dorință de a mulțumi publicului de la noi prin muzica pe care o aduc de pe scenele lumii.
Trebuie să fiu sincer și să recunosc că acasă e foarte greu de cântat pentru că aici nu ai dreptul să greșești. Simți cumva o responsabilitate enormă, pentru că aici te-ai născut, de aici vii și, dacă greșești, nu o mai poți lua de la capăt în alt loc. Patria e un lucru pe care nu-l poți alege, dar pe care ți-l asumi.
Întotdeauna când cânt acasă, am emoții mai intense, pentru că sunt pe aceeași scenă cu oamenii cu care am crescut, cânt pentru oameni care știu de unde am pornit, pentru cei care mi-au urmărit evoluția și mă judecă cumva într-un mod diferit.
Cu toate acestea, este întotdeauna foarte plăcut să revin, să demonstrez că eu exist, că progresez, că devin mai bun. Și asta îmi dă un sentiment de satisfacție. E un sentiment și o plăcere aparte să cânți acasă.
Care ar fi 3 motive pentru care oamenii trebuie să vină neapărat la ediția festivalului Moldo Crescendo din acest an?
Pot cu siguranță spune că ediția din acest an e una de cel mai înalt nivel muzical din toate edițiile de până acum. În premieră, vom avea așa o combinație de muzicieni pe aceeași scenă. Deoarece este foarte greu și rar să aduni așa oameni în același loc, începând cu faptul că noi cu toții venim din țări diferite și din culturi diferite, aș spune că această ediție chiar va fi una specială.
Un al doilea motiv e programul muzical pe care l-am selectat. Împreună, ne vom bucura de niște perle ale muzicii clasice, interpretate la cel mai înalt nivel. Îi veți auzi pe Bartok și Dvorak, pe Mendelssohn și Schubert.
Al treilea motiv ar fi locațiile superbe ale concertelor, care vor inspira și vor permite publicului să se lase dus de valul muzicii. Ediția aceasta este, într-adevăr, una de #povești. Natura din Butuceni, mozaicul de pe Casa de Cultură din Călărași și istoria Teatrului de Operă și Balet, dar și a Sălii cu Orgă – fiecare ascunde o poveste, iar noi le vom cânta.
Festivalul se schimbă de la o ediție la alta. Am avut multe lecții de învățat din edițiile precedente, am progresat, am crescut și simt că am ajuns la un nivel mult mai profesionist, la care putem face și mai multe lucruri frumoase.
În fiecare an festivalul preia o formă nouă datorită conceptelor pe care le asimilăm. Acest fapt ne pune în lumini diferite de fiecare dată, și asta e frumos. Fiecare ediție nouă este o o nouă aventură.
Precum sugerează denumirea festivalului, ne dorim să ne dezvoltăm spiritual, împreună cu comunitatea noastră, și să contribuim la îmbunătățirea calității vieții din țară, în primul rând culturale, desigur.
Care sunt piesele tale preferate din programul muzical al acestei ediții și de ce?
Abia aștept repetițiile și concertul de deschidere, unde vom cânta octetul de Mendelssohn. Acesta a fost scris la 16 ani, cu o disciplină și în culori componistice deosebite. Mendelssohn și-a scris octetul și i-a oferit o partitură semnată prietenului și profesorului său de vioară, Eduard Rietz, în calitate de cadou cu ocazia zilei de naștere. Rietz a copiat părți din partitură pentru a le folosi pentru premieră. Octetul de coarde era un gen destul de nou de muzică de cameră în acea perioadă, cel mai cunoscut fiind încă cvartetul de coarde. Vedeți că și piesele au o poveste în spate…
Pe 31 august vom avea o combinație de mai multe stiluri contrastante într-un sigur concert și abia aștept să aud acest program în așa succesiune.
O piesă care niciodată nu eșuează și mereu o să mă miște emoțional este Adagio de Barber – o lucrare cu caracteristici muzicale deosebite. O muzică eternă. Vom avea plăcerea să o ascultăm în concertul din 1 septembrie în scuarul Teatrului de Operă și Balet.
Ce i-ai sfătui pe tinerii muzicieni din Moldova, care sunt indeciși privind cariera de artist?
Le doresc multă pasiune. Datorită pasiunii există speranța, și cu ea poți ajunge oriunde, mai ales cu posibilitățile nelimitate ale internetului. Din păcate, sistemul din sfera muzicii încă nu a ajuns la nivelul dorit, dar există oameni curajoși care mișcă roata și aduc un aport în creșterea unei industrii sănătoase și puternice.
Să fii artist înseamnă să parcurgi o cale foarte lungă și foarte complexă. Să ajungi un artist adevărat trebuie să excelezi în foarte multe sfere, cum ar fi tehnica instrumentului, să înțelegi foarte bine ce înseamnă arta, să înțelegi ce mișcă și sensibilizează oamenii, să înveți să joci cu emoția, culorile și multe alte aspecte. Important e să le iei pe toate pe rând, altfel e foarte complicat să trăiești din artă.
În al doilea rând, ai nevoie de un mentor care să te inspire, un om-exemplu, spre care să tinzi, pentru care să ai un soi de gelozie sănătoasă și, prin el și cu ajutorul lui, să vrei să devii mai bun și să mergi spre scopul tău.
Ca să ajungi artist, trebuie mai întâi de toate foarte bine să simți și să înțelegi cum funcționezi tu, ca om, pentru că abia după asta poți să miști și alți oameni. În acest scop, întâi de toate, trebuie să înveți să manevrezi foarte bine instrumentul, pentru ca apoi să poți să le vorbești oamenilor cu instrumentul în mână.
Muzica e ca o limbă străină pe care trebuie să o înveți, să o asimilezi până devii fluent în ea. Asta înseamnă artă.
