Gravitaţia Pământului, nu e statică!(FOTO)

De Mariana Nicolaev/ Chişinău / Moldova.ORG/ — Oamenii de stiintă au construit un model care arată că câmpul gravitational al Pamantului nu este static, cum se credea anterior.

Acesta este influenţată de cicluri climatice, cum ar fi topirea gheţii din zonele polare şi nivelul apei din râuri.

Oamenii de ştiintă de la Centrul Helmholtz din Potsdam, au prelucrat datele obţinute de la sateliţii: Goce, LAGEOS şi GRACE, şi au construit pe baza lor cele mai exacte date, existente la ziua de azi, despre modul de distribuţie a cîmpului gravitaţional al Pământului.

Modelul se numeşte Eigen-6C, şi rezoluţia sa este de 12 kilometri. El reprezintă în sine un geoid – care este o figură tridimensională şi reflectă distribuţia forţei potenţiale de gravitaţie de pe Pamânt.

Pe modelul precedent, elaborat de experţii de la Universitatea Tehnică din München, în colaborare cu oamenii de ştiinţă de la Potsdam pe baza datelor primite de la satelitul Goce, planeta noastra arata ca un cartof colorat.

Rezoluţia noului model este de patru ori mai mare. În plus, noul model, după cum spun oameni de ştiinţă, este nu doar un geoid static, la fel ca versiunea anterioară, ci şi unul flexibil, care în continuu îşi schimbă forma.

După cum explică managerul proiectului Eigen-6C, doctoral Christoph Foerste, pentru construcţiile lui, pe lângă datele sateliţilor, cercetătorii au mai folosit măsurările terestre ale câmpului.

Este foarte important, deoarece anume datorită acestora, a fost posibilă obţinerea unui model atât de exact.

O altă caracteristică a noului model – aceasta include date cu privire la echilibrul apei din continente, cu privire la mărimea şi numărul de gheţari din regiunea arctică şi a Oceanul din Sud. În rezultat s-a obţinut că câmpul gravitaţional al Pământului depinde de parametrii climatici, adică, topirea sezonieră a gheţii de pe continentele şi oceanele din regiunile polare.

Satelitul Goce, a fost lansat pe 7 martie 2009 de la cosmodromul Plesetsk.

Elementul de misiunea a lui- acesta este capabil să măsoare rugozitatea suprafeţei oceanului. Topografia, în mare măsură depinde de viteza şi direcţia curenţilor.

Datele de la doi sateliţi gemeni, GRACE, au permis oamenilor de ştiinţă să adaoge la model şi componenta de climat, deoarece satelitul monitorizează gheaţa din regiunile polare şi nivelul apei din râuri importante.

Cunoaşterea formei de geoid este foarte important pentru multe domenii ale ştiinţei.

Cu aceste modele, se pot prezice modificări ale nivelului mării şi chiar prezice cutremurele.

De exemplu, cel mai mare cutremur care a avut loc în Japonia pe 11 martie, a determinat schimbări în câmpul gravitaţional al Pământului.

Potrivit Foersta, modelul mai exact a câmpului gravitaţional, va fi capabil să se construiască, cu cât mai atenţi vor fi la mişcările scoarţei terestre, iar acest lucru, este de mare ajutor seismologilor în prezicerea cutremurelor.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare