Federația Rusă, responsabilă de încălcarea dreptului de proprietate al unui moldovean

Federația Rusă a fost găsită responsabilă de Curtea Europeană pentru Drepturile Omului de încălcarea dreptului de proprietate al unui moldovean. Aceasta după ce organele separatiste transnistrene au sechestrat și au aplicat amenzi față de posesorul unui automobil cu numere de înregistrare moldovenești care a tranzitat teritoriul regiunii transnistrene.

Astfel, în februarie 2007, automobilul reclamantului Petru Casian a fost sechestrat de către reprezentanții așa zisului post vamal instalat de către forțele separatiste la intrarea în satul Lunga, pe motiv că ar fi încălcat termenul de ședere în regiunea transnistreană. Pentru a-și putea recupera automobilul, reclamantul a fost nevoit să achite o “amendă” în valoare de aproximativ 30 EURO. Cu toate acestea bunul i-a fost returnat abia la sfârșitul lunii martie a aceluiași an.

Deși reclamantul s-a adresat și a solicitat sprijinul autorităților constituționale, acestea au eșuat în a-i acorda careva ajutor în soluționarea problemei, rezumându-se la declarații generale.

În cererea depusă la Înalta Curte, reclamantul s-a plâns în temeiul Art. 1 al Protocolului 1 la Convenției Europene pentru Drepturile Omului și anume încălcarea dreptului la proprietate ca urmare a sechestrării automobilului și obligarea de a achita o amendă ilegală.

Curtea a constatat cu votul a 6 împotriva 1 că a existat violarea dreptului de proprietate în acest sens. Curtea a dispus achitarea prejudiciilor materiale, morale și costurilor de asistență juridică în sumă totală de 3530 Euro.

În fața instanței reclamantul Petru Casian a fost reprezentat de juriști și avocați din cadrul Promo-LEX.  În procesul de examinare a cauzei Casian, Curtea a decis comasarea acesteia cu o cauză similară Turturica c. Moldova și Rusia, iar Hotărârea a fost pronunțată pentru ambele cauze.

Foto: Publika.md

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.