E luni dimineață în Bălți, oamenii se grăbesc la muncă, iar ușile școlilor înghit șuvoaie gălăgioase de elevi. Pe strada Conev 7, lângă liceul Vasile Alecsandri, Nonna Mihalcean și-a început deja ziua de muncă la Anticafenea. „Azi nici nu-i mai spun Anticafenea, ci simplu – Anti”, zice ea. Spațiul e deja emblematic pentru capitala nordului. Acolo, printre pereții cu grafitti, beanbaguri colorate și mesaje de încurajare, se adună adolescenții ambițioși din Bălți. Nonna e una dintre creatoarele acestui spațiu și directoarea executivă a asociației Anima, sub umbrelă căreia se întâmplă lucrurile.
Povestește că Anticafeneaua nu-i un spațiu pentru toată lumea, ci „e pentru cei care știu ce vor”, adică tineri care au nevoie de oportunități și de o comunitate care să-i înțeleagă. Aici poți mereu să-ți faci prieteni, să înveți ceva nou sau să găsești o ocazie interesantă pentru voluntariat.
Nonna îmi explică despre educația non-formală, marea ei pasiune, în timp ce este întreruptă din hol – au mai multe activități programate pentru mai târziu și e nevoie de organizare pentru ele.
Revine și continuă cu entuziasm în voce despre unul dintre cele mai recente proiecte. A încercat să vadă cum percep adolescenții de azi egalitatea de gen, dar și să-i provoace la o discuție sinceră. Spune că a fost plăcut uimită, pentru că rezultatele au fost pește așteptările ei, iar tinerii au fost deschiși, iar aproximativ jumătate dintre ei știu ce înseamnă egalitatea de gen și cum se manifestă aceasta. „Studiul ne-a arătat că comunitatea noastră este gata spre schimbări, spre acceptare și că egalitatea de gen este percepută corect de către tânăra generație care vine”, spune Nonna.
„Emoțional, ei anume momentul ăsta o să-l țină minte”
Studiul e doar o parte a proiectului, iar teatrul de umbre a fost, de fapt, cireșica de pe tort. Cu ajutorul voluntarilor, Nonna a pus în scena teatrului de umbre diferite scenete, care să ilustreze inegalitatea de gen din societate. Recunoaște că a apelat la acest instrument artistic pentru că tinerii sunt mai deschiși să asimileze ceva în baza trăirilor, decât în baza informațiilor seci.
Centrul de Instruire și Dezvoltare personală „Anima” implementează proiectul „Egalitatea de gen în percepția tinerilor/tinerelor din municipiul Bălți”, susținut de „Institutum Virtutes Civilis” și Fundația „Friedrich Ebert” Moldova, cu suportul financiar al Uniunii Europene și Fundației „Friedrich Ebert”.
„Le dăm posibilitate să simtă, să experimenteze, să facă – după aia discutăm”, completează Mihalcean. Dar a ales anume teatrul de umbre, folosit pentru prima dată în Moldova în educația non-formală, pentru că „în umbră nu se vede cine este. Tu nu vezi fața cuiva, ceea ce înseamnă că tu empatic deodată te transpui acolo mult mai ușor.”
Se pare că trucul a funcționat. „Ei au trecut totul prin ei. Am avut chiar o parte care au lăcrimat. Când am venit cu informația și cu argumente, ele deja s-au așezat și pe emoții. Și poate unele teorii pe care eu le-am spus ei o să le uite, dar, emoțional, ei anume momentul ăsta o să-l țină minte. O să înțeleagă că atunci când se întâmplă o nedreptate, trebuie de prevenit sau de făcut ceva”, explică Nona.
Cioara albă
Povestește amuzată despre înflăcărarea cu care majoritatea fetelor și-au apărat drepturile, dar și despre uimirea unor băieți când au aflat că egalitatea de gen nu este doar despre femei. A primit tot felul de întrebări capcană, de la argumente cu armata obligatorie până la discuții despre femei-pompieri. „Trebuie să vii pregătit în fața lor”, atenționează ferm.
Între 300 și 400 de copii din nordul țării deja au văzut teatrul de umbre și au avut discuții, iar cifra probabil se va dubla. În unele cazuri, când au făcut activitatea la ultima lecție, dezbaterea a fost atât de aprinsă, încât elevii nu se dădeau duși acasă și mai petreceau două ore împreună, discutând idei. Cel mai emoționată a fost când o elevă i-a mulțumit la final, mărturisindu-i că a avut ocazia să fie ascultată până la capăt, iar colegii ei chiar au auzit-o – „eu și până acum le spuneam asta, dar ei mă considerau cioara albă. Acum mi-ați confirmat niște lucruri pe care toți trebuie să le știe, că femeile trebuie să aibă aceleași drepturi ca și bărbații”.
Unde e locul tinerilor?
Nonna are 33 de ani și lucrează cu tinerii de peste 10 ani. Vine din Teleșeuca, Drochia. A făcut liceu la Soroca, apoi universitatea la Bălți. A studiat psihologie și a înțeles că vrea să lucreze cu copiii. Pentru că prin 2010 sau pe vremea dinozaurilor, cum glumește ea, încă nu existau psihologi în școli, s-a angajat la o organizație internațională care avea filială în Bălți. Iar când aceasta și-a închis ușile, a știut ce trebuie să facă. Așa a apărut Asociația Anima, Anticafeneaua și toate proiectele care au urmat, dar și mulțimea de oameni pe care i-a adunat în jurul ideii că educația prin joc e uneori mai eficientă și chiar necesară.
De fapt, toată viața profesională a Nonnei se învârte în jurul adolescenților, cu și pentru ei lucrează zi de zi. Crede că sunt o categorie destul de ignorată, dar sunt cei care uneori au nevoie de cea mai multă susținere. Și-ar dori ca în Bălți să existe mai multe spații pentru ei. „De la terenurile de joacă sunt alungați, că-s pentru cei mici. Dacă merg la vreun local, trebuie bani și puțini părinți își permit 50-100 de lei zilnic. Iar pe bancă, în parc, cât poți să stai?!”, se întreabă Mihalcean. Povestește că în Bălți se tot discută despre un skatepark, dar mai e mult până ca ideea să prindă viață.
Cu toate astea, se simte bine în oraș și spune că lucrurile s-au schimbat mult în ultimii 15 ani. A cochetat cu Chișinăul, dar Bălțiul rămâne pentru ea „acasă”, mai ales pentru că știe că tinerii de aici au nevoie de ea. Mai ales la sate, unde numărul mic de elevi și profesorii în vârstă duc la prea puține șanse pentru tineri. Aceștia nu sunt stimulați de concurență sau nu au suficiente resurse. O știe nu din auzite – școala pe care a absolvit-o în Teleșeuca, unde cândva erau 70 de copii, nu mai există azi. Dar se întoarce în satele din nordul Moldovei cu activități, cu jocuri de societate, iar în unele școli chiar creează spații permanente de joacă și educare non-formală.
Critici, din afara Bălțiului
Spune că s-a întrebat, de mai multe ori, chiar împreună cu întreaga echipă, dacă să plece din țară sau nu. „Mai mult de o lună nu rezistă nimeni”, râde ea. Se simte bine aici și spune că nu o deranjează deloc eticheta de Бельцы русский город (trad.: Bălți oraș rusesc). „Așa și este, dar asta nu-mi afectează lucrul nicicum”, confirmă ea. „Eu vin dintr-un sătuc moldo-ucrainean, așa că rusa mereu mi-a fost aproape. Dar atunci când am venit aici mi-am dat seama că eu trebuie nu doar s-o înțeleg, ci și s-o vorbesc”, râde ea. Grupurile de adolescenți sunt mixte și nu a avut niciodată conflicte la acest subiect. Spune că există și critici, că ar vorbi prea mult în rusă, dar ele vin de la oamenii din afara Bălțiului. „Mie îmi place că oamenii sunt foarte flexibili, deschiși și toleranți. Nu-i mare treabă în ce limbă tu vorbești, e important să fii om și cum te comporți în comunitate.”
Materialul a fost realizat în cadrul proiectului „Parteneriate pentru liderismul femeilor și bună guvernare”, implementat de Fundația „Friedrich Ebert” Moldova și AO „Institutum Virtutes Civilis”, cu suportul financiar al Uniunii Europene și Fundației „Friedrich Ebert”.
