Dirk Schuebel: Susținem promovarea încrederii între ambele maluri ale Nistrului/ INTERVIU

Secţia de chirurgie generală a spitalului raional din Rezina a fost renovată în cadrul unui programului „Susţinerea Măsurilor de Promovare a Încrederii între cele 2 maluri ale Nistrului”, implementat de Uniunea Europeană şi Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare, în parteneriat cu administraţia publică locală.

Şeful Delegaţiei UE în ţara noastră, Dirk Schuebel, prezent la festivitatea de inaugurare a menţionat că acest proiect demonstrează că asistenţa oferită de UE este în beneficiul oamenilor, fiind promovată cooperarea între cele maluri ale Nistrului, la acest spital venind pacienţi şi de la Râbniţa, Camenca. De asemenea, sunt angajaţi mai mult medici din stînga râului. Alte detalii oferă în interviul oferit după inaugurarea oficială.

 Programul „Susţinerea Măsurilor de Promovare a Încrederii între cele 2 maluri ale Nistrului” este implementat de UE şi PNUD în perioada 2012-2015, dar au fost finanţate şi alte proiecte. Au fost realizate şi alte proiecte în domeniul sănătăţii în afară de acesta de la Rezina?

În cadrul acestui program au fost realizate mai multe proiecte în domeniul sănătăţii, inclusiv în regiunea transnistreană. Acum 2 ani am deschis un Centru prenatal la Tiraspol. De asemenea, am suplimentat bugetul Republicii Moldova în domeniul sănătăţii cu 45 de milioane euro. Ca o primă fază este un centru de instruire pentru studenţii Universităţii de medicină şi farmaceutică, care va fi inaugurat în luna august. Reiterez că domeniul sănătăţii a fost în atenţia noastră pe parcursul anilor, dar sunt şi altele, la fel de importante – dezvoltarea afacerilor, societatea civilă, renovarea infrastructurii sociale prin dezvoltarea locală, protecţia mediului înconjurător.

Care sunt criteriile de selectare a instituţiilor care urmează să implementeze aceste proiecte?
În cadrul acestui program avem mai multe grupuri. Atunci când apar oportunităţi de lansare a noi proiecte se prezintă condiţiile, apoi împreună cu colegii de la PNUD, Oficiul pentru reintegrare şi autorităţile transnistrene le evaluăm şi împreună decidem care anume să fie finanţate. Or, condiţia principală este ca fiecare proiect să contribuie la sporirea încrederii dintre ambele maluri ale Nistrului. Să ştiţi că nu va fi susţinut nici un proiect care este destinat doar pentru o parte a Nistrului. Avem foarte multe solicitări din partea societăţii civile de pe ambele Nistrului, sunt şi idei comune, unele deosebite. Un exemplu ar fi spectacolul teatralizat despre conflict realizat în limbile română şi rusă şi prezentat pe ambele maluri.

A fost şi un proiect de colaborare a cluburilor auto, de asemenea, din stânga şi dreapta Nistrului. Din păcate, nu putem să le finanţăm pe toate, dar încercăm să acoperim financiar cât mai multe posibil, în special cele de amploare, care ar avea un impact benefic mai mare asupra populaţiei. Obiectivele fiind concrete – sporirea dezvoltării economice şi apropierea economică între cele 2 maluri prin promovarea colaborări bilaterale şi extinderea gamei de servicii de susţinere a întreprinderilor mici şi mijlocii, participarea comunităţilor locale şi actorilor de pe ambele maluri ale Nistrului la proiecte de colaborare care se adresează necesităţilor urgente de dezvoltarea şi asigurarea serviciilor publice esenţiale, abordarea preocupărilor comune legate de protecţi mediului ambiant, stimularea dezvoltării socităţii civile prin consolidarea capacităţii ONG-ulor de a genera activităţi.

Este necsară o contribuţie financiară şi din partea administraţiei publice locale sau ar putea fi proiecte finanţate în totalitate de UE şi PNUD?
Da, este o cerinţă obligatorie ca şi adminstraţia publică locală să aloce mijloace financiare. Ca un argument că se implică în soluţionarea unor probleme ale comunităţii.

Bugetul total este de 10.600.000 euro, dintre care 9.500.000 euro sunt oferite de UE şi 1.100.000 euro sunt acordaţi de PNUD.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare