Una dintre realitățile de care se lovesc familiile de moldoveni care migrează, mai ales în țările din occident, este concediul de maternitate și cel de creștere a copilului, care e mai mic decât cel din Moldova. Diferența asta poate fi năucitoare, iar asta vine pe fondul background-ul nostru socio-cultural, pentru că venim dintr-o societate unde, de obicei, mamele stau acasă cu copii trei, șase sau chiar nouă ani. Și atunci când migrează și ajung în țări unde li se acordă doar 3 luni sau 3 chiar săptămâni de concediu de îngrijire a copilului, dilema pentru familii este evidentă: ori creșa/grădinița, ori, în cel mai rău caz, pierderea jobului. Mamele din Moldova se uită la cele din diaspora și își fac cruce: cum poți așa? Să lași copilul la creșă la câteva luni, să îl dai pe mână dădacelor, să nu îl alăptezi, să nu…, să nu…? Iar cele care locuiesc în diaspora le răspund, la rândul lor. Adevărul, desigur, e la fundul mării, dar dacă ar ieși la suprafață ar zice ceva de genul whatever works sau, în română, „depinde”. Comparația nu-și are locul. Familiile, situațiile, țările, experiențele – totul este foarte individual. Unele mame nu au de ales. Unele familii nu pot exista financiar doar cu un salariu. Alte femei au job-uri pe care nu vor să le piardă, iar asta nu înseamnă că nu își iubesc copiii. Unele familii au bunicii aproape, altele nu și-au văzut rudele cu anii.
Am vorbit cu mai multe mame emigrante și am descoperit femei care au stat acasă atât cât s-a putut, iar asta a însemnat două săptămâni pentru ele, și cu mame care și-au lăsat joburile, bune sau rele, ca să își crească copii. Am identificat câteva soluții și modele (cel scandinav, de exemplu) unde statul îi încurajează pe ambii părinți să „stea acasă, cu copilul” și am vorbit cu specialiști în domeniu, ca să vedem cum facem ca să fie și lupul sătul, și oaia întreagă.
Alexandrina Macari, Franța: 3 luni îmi pare puțin, 3 ani – prea mult
În Franța, concediul de maternitate este de 16 săptămâni pentru primul copil, tot 16 pentru al doilea și 26 pentru al treilea, iar legea cere ca mama să folosească măcar 8 săptămâni. Alexandrina Macari, o tânără avocată stabilită în Lyon, a stat cu fetița ei Sophie 17 zile, adică puțin mai mult de două săptămâni. Era avocat stagiar atunci când a aflat că e însărcinată. Făcea școala de avocați, era cu un picior în sala în care se dădea jurământul și cu altul tocmai intra în maternitate. Și-a încheiat stagierea în februarie, pe 11 martie a născut fetița și pe 28 martie și-a început stagiul final în cabinetul de avocați unde lucrează în prezent. „Am discutat cu familia și am avut suportul lor mereu. A fost o decizie asumată. Ideea era să se dea sistemul după noi, nu noi după sistem. Să reușim și una, și alta”, spune Alexandrina.
Despărțirea de bebelușul ei nu a fost ușoară. „În prima zi, când am mers la birou, eram atât de debusolată, bulversată, încât am încurcat drumul și am luat metroul în altă parte. Am ajuns la capătul liniei și mi-am spus: stai, unde sunt eu? Beam cafeaua dimineața și îmi picurau lacrimile în cană. Prima zi a fost catastrofică, după asta m-am luat în mâini. Știi cum e, îți ștergi nasul, ridici capul, îndrepți spatele și mergi înainte. Veneam acasă la amiază să o văd, primeam «rapoarte» de la bunica în fiecare oră: ea zâmbește, ea a mâncat, am ieșit la plimbare. Îmi părea că sunt și eu acolo. După ce a început creșa, a fost mai ușor”, povestește tânăra. Chiar dacă s-a întors la muncă după cele 17 zile, Alexandrina a ținut să-și alăpteze fetița și a continuat să facă asta și mai departe, pompând la muncă și alăptând când își vedea bebelușul.
Sunt o mamă bună?
„Pe grupurile de mame citeam că o mamă care își lasă copilul atât de mic nu e o mamă adevărată sau o mamă bună și asta mă făcea să mă întreb mereu dacă eu sunt o mamă bună. Nu prevalează oare decizia mea asupra necesităților copilului? Eu nu interiorizam asta, veneam acasă și discutam cu soțul și cu mama, care m-au ajutat foarte mult. Dragostea de mamă nu înseamnă că trebuie să fie mereu lângă copil”, spune Alexandrina. „Am trecut printr-o perioadă în care am culpabilizat enorm, am avut remușcări, e greu să găsești un echilibru când dorești și carieră, și împlinire pe plan personal și profesional. Găsisem doar un articol despre o doamnă din America, șoferiță, care, la fel, a început munca peste două săptămâni. A fost reconfortant să citesc interviul cu dânsa”.
Sophie, care are acum 2 ani și 9 luni merge la o dădacă, iar Alexandrina spune că este un copil fericit. „Prima săptămână a plâns până s-a adaptat. Plângea ea – plângeam și eu. Acum însă merge la dădaca ei ca acasă. Ea are cercul ei de prieteni acolo, activitățile ei. Copiii cu cât sunt mai mici, mai repede se adaptează, mai repede treci peste această etapă și descoperi un univers nou.”
Dacă faci 3 copii, stai 9 ani acasă?
Alexandrina crede că mijlocul de aur e undeva între sistemul francez și cel din Moldova. „Trei luni mi se pare puțin, dacă aș putea alege aș vrea să fie 6 luni. Însă când te gândești la sistemul moldovenesc de 3 ani, aici e altă extremă. Îmi iubesc copilul enorm, nu vreau să fiu înțeleasă greșit, însă dacă stai acasă, ca mamă, 3 ani, îți pierzi din competențele profesionale. Dacă faci 3 copii, stai 9 ani acasă, asta pentru mine este exagerat de mult.”, spune Alexandrina. Despre perioada aceea grea prin care a trecut după ce a născut-o pe Sophie, tânăra spune că nu regretă decizia pe care a luat-o, pentru că a fost asumată. „Cred că femeia poate face mai mult decât crede. Poate să răstoarne și munții. Eu mă simt împlinită și nu regret deloc că așa a fost. Copilul meu e bine, chiar dacă nu am putut fi atunci lângă ea mereu”.
Galia Maximilian, Italia: „Puiul meu nu era gata de despărțire, și nici eu”
Și Italia oferă mamelor doar câteva săptămână de concediu de maternitate și îngrijire a copilului. Galia Maximilian povestește că multe mame ascund sarcina în primele luni, iar ea era în perioada de probă la jobul ei, în contabilitate. „Eu le-am comunicat în aceeași zi, nici soțul nu știa încă. Faptul acesta a fost apreciat. Contractul de muncă expira în luna august, imediat după ce se termina concediul meu de maternitate. Am scris cerere să lucrez până în săptămâna 36, pentru a avea 4 luni după naștere. Când s-a născut bebelușul și pe cât trecea timpul, mă uitam în calendar la timpul în care ar fi trebuit sa mă întorc la serviciu, dar, uitându-mă la puiul meu, îmi dădeam seama că el nu e gata de așa o despărțire, și nici eu. Aveam nevoie unul de celălalt, așa ca am vorbit cu soțul meu, am făcut calcule simple și am decis că nu are nici un sens. Primeam 1000€ pe lună. Dacă calculăm cât m-ar fi costat grădinița sau o persoană care să stea cu el, as fi ieșit practic la zero”, povestește tânăra.
Galia spune că în Italia cunoaște mame care au revenit la muncă după 3 luni, altele și-au mai luat câteva săptămâni neplătite. Spune, de asemenea, că simte o anumită presiune care se face asupra mamelor. „Se presupune că dacă devii mamă, nu vei mai lucra bine, vei fugi de la lucru de fiecare dată când copilul e răcit sau ceva se întâmplă, iar dacă mai faci și pe al doilea… Proprietarul hotelului, unde am lucrat timp de 7 luni era convins ca fata pe o care o înlocuiam eu în perioada concediului de maternitate nu va mai fi atât de eficientă și i-a încheiat contractul. Chiar dacă ea era super motivată, s-a întors după 4 luni, era punctuală, disponibilă. Unii întreabă chiar la interviu dacă ai soț/boyfriend/copii sau dacă ai intenția să-i faci în câțiva ani”.
Despre decizia de a lăsa munca și a-și dedica tot timpul copilului, care face curând 10 luni, spune că nu o regretă. „Mă simt norocoasă că pot petrece timpul cu puiul meu, uneori când sunt obosită și aș vrea să mă înlocuiască cineva, mă gândesc că acestea sunt momente unice, care nu se vor mai întoarce, și momentele în care el are cea mai mare nevoie de mine și eu sunt prezenta. Și când mai vorbesc cu fetele care s-au întors la lucru și îmi povestesc despre copilașii lor, care se pun la sân și nu se mai dezlipesc atunci când ele se întorc acasă, mi se face milă și mă conving tot mai mult de decizia mea. Ocaziile de a avea un job interesant se vor mai ivi în viața, dar ce nu se va mai repeta sunt primii ani de viață a copilașilor”.
Geta Rasciuc, Olanda: „în Moldova e rai, comparativ”
Geta Rasciuc este mamă a patru copii, antreprenoare și CEO BabyMoon. Al patrulea copil al Getei, Traian, s-a născut în Olanda, țara unde primești 3 luni de concediu de îngrijire a copilului, apoi poți lua încă 3 luni din cont propriu și apoi riști să rămâi fără job. „Ei au cultura asta de separare foarte înrădăcinată aici, la noi în Moldova e rai, comparativ. Cultura asta de separare a mamei și a copilului în primul an e aici peste tot”, spune Geta.
„De la noi se aude că, iată Olanda – nașteri naturale, neinvazive, și asta e adevărat, dar când vine vorba despre îngrijirea bebelușului în primul an de viață, la 3 luni majoritatea copiilor se duc la creșă, în coropcică, și mama se duce la birou. Iar când sunt acasă, copilul e pus în camera lui, cu monitorul, și e învățat să doarmă singur și să nu urle. Se folosește extensiv metoda de sleep training a lui Ferber (îi învață pe bebeluși să se auto liniștească și să adoamă singuri), și asta e norma aici. Și copii aceștia chiar au o problema de atașament. Ei învață să nu se atașeze de oameni. Copilul e la camera de păstrare, mama – la lucru. Roboței. Or renunți la job, ori la copchii”, zice Geta.
În viziunea ei, un concediu de maternitate sau creștere a copilului scurt poate afecta mai multe lucruri. „La nivel rațional tu îți explici fenomenul, dar corpul tău, psihicul tău nu procesează asta. Ruptura asta înainte de timp e colosală pentru mamă. E strașnic când mamele nu au de ales și trebuie să se întoarcă la stanok. Eu cred că varianta noastră moldovenească sau scandinavă e mult mai bună, pentru că tu ai alegerea să stai acasă, să te întorci la job full sau part time și tu îți vezi singură de prioritățile tale”, consideră Geta.
Soluția? Compensarea și un sistem de suport
Geta mai vorbește și despre teoria exterogestației. „Copilul stă 9 luni în interior și următoarele 9 luni el are nevoie să fie în contact fizic cu un adult și după asta el începe să devină fizic autonom. Psihologic el începe să devină autonom mult mai târziu”, spune Geta. În cazul ei, Traian a fost prezent cu ea la birou, pentru că a avut flexibilitatea să îl ia alături, pentru că alăpta. Geta spune că soluția atunci când mama iese din concediu rapid esta ca ea să compenseze seara, când se întoarce de la muncă. „Dacă nu ai altă alegere, cauți mecanisme de compensare. Petreci mai mult timp cu copilul după lucru, și asta e foarte greu pentru că vii obosit, dar trebuie să îți organizezi o rutină. E important să ai și sistem de suport”.
Despre același sistem vorbește și psihologa Ana Niculaeș atunci când mamele încep să lucreze.
„Este important să simtă că încredințează grija copilului unor persoane de încredere și de fiecare dată la despărțire să își spună în sinea lor: copilul meu e în siguranță, eu merg într-un loc în care la fel voi fi în siguranță și ambii vom fi bine. Momentul de separare oricum va interveni, este o perioada la fel de dificilă atât pentru mamă, cât și pentru copil, dar este un moment important care va contribui la dezvoltarea autonomiei emoționale pentru ambii”.
Psihologa mai menționează că diferența atât de mare între sistemul de îngrijire a copilul în Moldova și alte țări „este cu adevărat o realitate dură”, însă dacă mamele citesc din timp reglementările privind concediul de maternitate, paternitate și parental, „ar putea să se pregătească psihologic și să pregătească strategii pentru a face față acestei situații”.
