Covorașe și culcușuri pentru animale. Romanița Alexeev transformă hainele uzate în obiecte noi

Eu4Youth

Oferă o nouă viață hainelor uzate. Este vorba despre Romanița Alexeev, o tânără de 32 de ani din Chișinău care confecționează covorașe pentru baie din dopuri de plută, covorașe țesute din haine vechi și culcușuri pentru animale din anvelope și îmbrăcăminte uzată. Tânăra a deschis atelierul „Reinvent” cu suportul financiar al Uniunii Europene.  

Antreprenoriat social 

Orice haină uzată care ajunge pe mâinile Romaniței Alexeev capătă o nouă formă. Tânăra și-a deschis atelierul de reciclare creativă anul trecut. Ideea i-a apărut după ce a participat la un curs de antreprenoriat social pentru țările din Estul Europei.  

Antreprenoriatul social reprezintă activitatea continuă de fabricare a producției, executare a lucrărilor sau prestare a serviciilor în scopul obținerii de venituri pentru a fi utilizate în scopuri sociale, inclusiv pentru prestarea serviciilor sociale.

„Eu am ajuns întâmplător la acel curs. Parcă soarta m-a dus acolo, fiindcă am aflat despre domeniul de antreprenoriat social care m-a fascinat. Și am vrut foarte mult să urmez această cale. După curs s-a organizat un concurs de granturi. Am aplicat și am câștigat 7500 de euro din partea Uniunii Europene și 42000 de lei din partea Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului din țara noastră”, specifică antreprenoarea. 

Tânăra spune că și-a deschis atelierul din dorința de a contribui la protejarea mediului înconjurător. Ea speră că afacerea sa va contribui la gestionarea mai eficientă a deșeurilor. 

„Ideea a apărut din nemulțumirea mea legată de generarea deșeurilor. Sunt atâtea lucruri bune care ajung la gunoi, dar care ar putea să devină materie primă pentru produse noi. E important ca oamenii să-și recicleze lucrurile deoarece majoritatea dintre ele conțin materii care nu sunt biodegradabile și atunci când le aruncă la gunoi ele nu se duc la prelucrare. O parte ajunge în natură și dăunează pământului, animalelor și oamenilor”, declară antreprenoarea. 

Acum Romanița reciclează în mod creativ haine uzate, dopuri de plută și anvelope, dar își propune ca-n atelierul său să reinventeze absolut orice. 

„Mie mai tare îmi place să fac culcușurile pentru animale, dar dacă lumea solicită covorașe pentru scaune sau pentru podea, le fac. Conceptul atelierului este să poată recicla absolut tot.”  

Citește și: Atelier Cuminte – a doua viață pentru hainele uitate 

Prima „sursă” de haine uzate sunt prietenii și cunoscuții. „Practic toți avem saci de haine bune de care n-am putut să ne despărțim și în timp s-au demodat și acum așa și stau, pentru că nu știm ce să facem cu ele. Cunoscuții au aflat de mine și mi le aduc singuri. Eu încă n-am lansat un apel public de colectare, pentru că am suficientă materie la moment”, declară antreprenoarea.  

Lucrări realizate într-o zi 

În unele cazuri, realizarea unui produs poate să dureze o zi. „Dacă este o idee pe care eu deja o cunosc, deja am făcut-o de câteva ori și mi-e clar ce trebuie să fac, îmi ia o zi. Dacă este o idee nouă, poate să-mi ia și o săptămână. Dar o săptămână de muncă constantă. Dacă sunt preocupată și cu alte lucruri poate să-mi ia și două. Dezvoltarea de produs durează”, spune antreprenoarea. 

Prin intermediul atelierului, tânăra vrea să ajute cât mai multe animale fără stăpân.  

„Eu personal sunt voluntară la un cabinet veterinar. Recent am luat în îngrijire un animăluț cu dizabilitate ca să se recupereze cât de cât. Va sta la mine până când îi găsim casă. Eu am șase câini pe care i-am adoptat și trei pisici”, spune Romanița.  

Pe lângă ajutorarea animalelor, Romanița vrea să ia la muncă în atelierul de reciclare creativă și persoane cu dizabilități. Recent, tânăra a angajat un ajutător, cu care realizează împreună comenzile. Romanița spune că munca pe care o face îi aduce multă satisfacție.  

„Este un proces extraordinar. E o plăcere atât de mare să vezi un lucru care, cel mai probabil, avea să ajungă la gunoi, este reutilizat. Dar nici nu la gunoi, dar în natură undeva, pentru că la noi gunoiul încă nu-i gestionat calitativ, ca să te asiguri că nu ajunge să dăuneze mediului”, afirmă antreprenoarea.  

Încredere în propriile idei 

Romanița visează ca atelierul său să ajute oamenii să-și recicleze siguri lucrurile.„Poate chiar să fie un departament în care oamenii să poată veni singuri pentru a-și reinventa obiectele, sub îndrumarea specialiștilor din atelier. Mi-ar plăcea să fie o parte a atelierului utilată cu instrumente la care să aibă acces publicul. Și să achite poate o taxă pentru accesul la instrumente. Să vină să-și repare singuri haina, un scaun sau orice alte obiecte defecte au prin casă. Totodată, aș vrea să organizez evenimente de socializare, vizionări de filme pe teme importante pentru societate, diferite serate. Accesul la aceste evenimente să fie pe bază de donații”, precizează Romanița.  

Tânăra îi îndeamnă pe cei care vor să-și deschidă o afacere să creadă în visul lor.  

„Eu, în ultima perioadă, am înțeles că e foarte important să ai încredere în tine și în ideea ta, pentru că nimeni nu o înțelege așa cum o faci tu. Nu trebuie să aștepți de la alții să-ți confirme că e o idee bună. Dacă aștepți, s-ar putea ei să nu o vadă așa la început și să nu primești încurajarea de care ai nevoie.”, punctează Romanița. 

Tânăra vinde culcușurile pentru pisici cu 350 de lei, iar pentru câini cu 400 lei. Prețul covorașelor din dopuri de plută este de 150 de lei, iar al celor din haine uzate pornește de la 100 de lei și variază în funcție de mărime.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.