Calea ferată a însemnat una dintre invenţiile tehnologice care au stimulat formarea statelor naţiunii europene din secolul al XIX-lea, a permis crearea Statelor Unite ale Americii, prin liniile de cale ferată care duceau modernitatea în vestul şi sudul continentului american, şi a modelat capitalismul modern când construcţia căilor ferate sau liniilor de tramvai angajau guvernele locale, agenţii economici şi piaţa de capital în făurirea visului american. Nu a fost cazul teritoriului dintre Bug şi Prut, pentru că reţeaua de căi ferate, construite în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, a orientat fluxurile comerciale ale Basarabiei spre capitala imperială din est şi nu au permis crearea unui stat naţiune, după cum nu au permis economiei moldoveneşti să absoarbă efectele revoluţiei industriale târzii din Estul Europei.
Rolul unificator al căilor ferate a redevenit actual în Republica Moldova, după ce la doi ani de la demararea negocierilor privind reglementarea conflictului transnistrean cele mai mari realizări (dacă nu singurele), dar şi cele mai multe disensiuni, au fost tot în domeniul transportului. Astfel, la 30 martie 2012, Prim-ministrul de atunci al Republicii Moldova, Vladimir Filat, şi liderul de la Tiraspol, Evghenii Şevciuk, semnau Decizia protocolară privind principiile reluării plenare a circulaţiei trenurilor marfare, în contextul în care circulaţia trenurilor marfare prin regiunea transnistreană a fost sistată în anul 2006. Iniţial, protocolul a fost semnat pentru o perioadă de 6 luni, apoi la 26 septembrie 2012 a fost semnat un acord adiţional de prelungire a termenului pentru încă 12 luni.
Expirarea termenului acordului de circulaţie a trenurilor marfare a determinat în mare măsură întâlnirea dintre Prim-ministrul Republicii Moldova, Iurie Leancă şi liderul separatist, Evgheni Şevciuk, la 23 septembrie 2013. În incinta hotelului „Rusia” din Tiraspol (locaţie de altfel sugestivă), întâlnirea a durat mai bine de trei ore, dar a fost posibilă doar semnarea deciziei protocolare cu privire la prelungirea mecanismului ce se referă la transportul feroviar de mărfuri prin regiunea transnistreană, pentru o perioadă de 1 an și 3 luni. Dincolo de acest moment constructiv, celelalte subiecte au fost discutate în contradictoriu, inclusiv la conferinţa de presă comună de la final, la care cei doi interlocutori nu au reuşit să camufleze tensiunile existente. Nu ştim în ce măsură Iurie Leancă a reuşit să-l convingă pe Şevciuk că este deja timpul să discute despre statutul regiunii transnistrene în componenţa Republicii Moldova, după cum declara premierul moldovean înaintea întâlnirii, dar la discuţiile cu presa liderul de la Tiraspol a repetat o strofă din „poezia euroasiatică” menţionând că după semnarea de către Republica Moldova şi Ucraina a Acordului de Asociere la UE, va cere recunoașterea internațională a Transnistriei.
Prin urmare, perioada de 15 luni care o presupune protocolul va însemna testul de aturitate pentru întregul cadru de negocieri privind reglementarea conflictului transnistrean. Va însemna acest protocol premisa unui demers neofuncţionalist de integrare europeană, când sectoarele tehnice vor solicita reglementarea politică într-un parcurs european comun sau va însemna din nou o încercare neinspirată de a lega economia moldovenească (doar) de o piaţă imprevizibilă euroasiatică? Va determina acest protocol implementarea unor proiecte comune de modernizare şi conectare a căilor ferate din Republica Moldova la coridoarele de transport europene (TEN-T), finanţate cu concursul partenerilor de dezvoltare, proiecte conexe de infrastructură care să scoată din şomaj muncitori de pe ambele maluri ale Nistrului sau este acordul la adăpostul căruia Tiraspolul (sau Moscova) pregăteşte recunoaşterea internaţională a Transnistriei? Sunt întrebările fundamentale care cer răspunsul în această perioadă „permisă de protocol”, și nu constă dezvoltarea Republicii Moldova în cele 10 milioane USD, pe care spune Şevciuk că le vor câştiga agenţii economici de pe ambele maluri ale Nistrului în urma înţelegerii.
Notă: Textul a apărut în buletinul "Realități nistrene", editat de IDIS Viitorul
