De Nicolae Dabija
E uşor să fii combativ în R.Moldova când toate guvernele lucrează pentru tine, când preşedinţii îţi dau teme, când parlamentele somnolente te ţin treaz.
La noi un ziarist e suficient să citeze ce zice un politician şi devine, brusc, interesant.
Nici nu mai e nevoie să comentezi sau să combaţi, ci doar să repeţi ce-au spus în discursurile lor politicienii şi te faci celebru.
Ziariştii noştri s-au deprins să fie aplaudaţi pentru prostiile altora, să fie lăudaţi pentru că i-au citat exact pe proştii cu funcţii înalte.
Nu cred deloc că acest fel de a face presă trebuie numit: curaj, luptă, sacrificiu, nici – cum îl califica Voronin – “atentat la statalitate”, “denigrare a poporului”, “batjocură la adresa ţării”, când ziariştii nu fac decât să-şi exercite meseria.
O meserie ca orice alta.
Doar că aceasta, ca şi cea a politicienilor, e una care se desfăşoară în văzul (pentru cine are ochi să citească) şi auzul (pentru cine are urechi să asculte) naţiunii.
Era şi firesc ca, în sfârşit, noua guvernare să-i fi observat şi să le aprecieze eforturile.
La 31 decembrie 2009, un grup mare de ziarişti a fost decorat cu “Ordinul Republicii” “în semn de înaltă apreciere a meritelor deosebite la procesul de Renaştere Naţională”.
“Ordinul Republicii” e cea mai înaltă distincţie a statului Republica Moldova.
Ea este egală în semnificaţii cu cea de Erou al Uniunii Sovietice sau cu cea de Erou al Muncii Socialiste de pe vremuri.
Titlul de erou ai muncii capitaliste li s-a acordat celor mai buni ziarişti din republică, chiar dacă despre unii dintre ei – îmi cer iertare! – am auzit pentru prima dată abia la ceremonia de decorare. (Nu-l numesc, căci s-ar putea să se supere celălalt.)
Preşedintele interimar al Republicii Excelenţa Sa Mihai Ghimpu, a afirmat în câteva rânduri că toţi aceştia au luptat cu comunismul “încă din 1988”.
Desigur că e o exagerare frumoasă, dar necesară, pentru că, am impresia, unii dintre ei (cei pe care-i aveam în vedere mai sus), n-au început lupta (împotriva comunismului) nici în 2010. Dar să sperăm, că după ce şi-au agăţat Ordinul la piept, o vor face.
Şi tot aici aş vrea să-l corectez pe domnul Preşedinte: presa se impusese înainte de 1988: încă la 10 septembrie 1987 Biroul Comitetului Central al Partidului Comunist al RSSM emitea (la adresa unei publicaţii literare) celebra. “Hotărâre a Biroului Comitetului Central al Partidului Comunist al RSSM cu privire la neajunsurile grave din activitatea săptămânalului “Literatura şi arta”).
Evident, o decoraţie înseamnă o apreciere a muncii depuse.
Majoritatea ziariştilor menţionaţi sunt cei mai buni dintre cei mai buni (mai puţin, poate, semnatarul acestor rânduri).
Preşedintele M.Ghimpu mi-a acordat, generos, “Ordinul de Onoare”, menţionând că am deja “Ordinul Republicii”.
Cu adevărat, în 1996, Preşedintele Mircea Snegur mi-a acordat acest înalt ordin “în semn de preţuire pentru activitatea literară”.
Dar în 2004, când Voronin l-a decorat pe I.I.Bodiul cu acelaşi ordin, publicaţia “Jurnal de Chişinău”, urmată de alte câteva, a declanşat o vehementă campanie lăudabilă, propunând ca toţi cei care primiseră mai înainte, din mâna lui M. Snegur, această distincţie s-o restituie în semn de protest, pentru că comunistul V.Voronin i-a acordat-o şi lui I.Bodiul.
La Consiliul lărgit al Uniunii Scriitorilor, convocat la insistenţa colegilor-scriitori de la “Jurnal”, au fost invitaţi toţi scriitorii posesori ai celei mai înalte distincţii a republicii cu îndemnul să le întoarcem cu binişorul. Academicianul Anatol Codru i-a propus atunci, la insistenţa bravă, lipsită de compromis, a unui lucrător de la “Jurnal de Chişinău”: “– Întoarceţi-le voi pe ale voastre.” “Noi nu le avem” – i-a răspuns acesta, dându-i de înţeles că, dacă le-ar fi avut, le-ar fi returnat numaidecât.
N-am purtat niciodată această distincţie, nu ţin la ea, chiar cred că alţii o merită mai mult, de aceea în aceaşi zi am adus brevetul semnat de M.Snegur cu tot cu ordin şi certificat la Uniunea Scriitorilor şi le-am depus pe biroul Ion Vieru, căruia i se dase misiunea nobilă să le adune, care i le-a înmânat lui Mihai Cimpoi, care, la rândul său, urma să i le restituie lui V.Voronin.
Mi-am făcut datoria. Cu toate acestea, colegii de la “Jurnal de Chişinău” au continuat campania, considerată de ei bună, ca şi cei de la “Contrafort”; Vitalie Ciobanu, spre exemplu, scriind vreo zece articole în care se tot întreba, în presa de aici şi în cea de dincolo de Prut, mai mult de jumătate de an după ce predasem tinicheaua: “De ce Nicolae Dabija nu predă “Ordinul Republicii? Nu i-e ruşine să-l poarte alături de Bodiul?”.
La acea adunare scriitoricească, parcă ar fi fost vorba de Premiul Nobel primit de B.Pasternak, cei care nu aveau acest ordin strigau la cei care-l aveau. Grigore Vieru n-a comentat în nici un fel această campanie, care unora li s-a părut deocheată (ordinele ne fuseseră acordate de către un cu totul alt preşedinte, şi nu pentru activităţi politice comuniste, ci pentru “izbânzi literare”).
A fost o decizie a unor colegi care, în loc să-şi cedeze ei ordinele, pe care nu le aveau, i-au presat pe cei care le aveau ca să le returneze aceştia, şi-n numele lor.
Şi, iată, ca o ironie a destinului, Preşedintele interimar M.Ghimpu a decorat, la sfârşitul anului trecut, cu “Ordinul Republicii” un sfert din redacţia publicaţiei “Jurnal de Chişinău”.
Pe bună dreptate şi după merit.
Dar, spre mirarea mea, nici unul dintre ei n-a renunţat la decoraţie. Din simplul motiv că acum ei ar fi trebuit să renunţe la decoraţiile lor, şi nu la decoraţiile altora. Acest lucru, bănuiesc, e mult mai greu.
Îmi ziceam, dacă ar fi fost consecvenţi până la capăt, odată cu ei renunţam şi eu din solidaritate la “Ordinul de Onoare”, cei 12 având acum şi mai multe argumente pentru asta: I.I.Bodiul, “deloc impresionat de gestul nostru de atunci (“Kto takoi Vieru? Kto takoi Cimpoi?!” – “Cine-o mai fi Vieru? Cine-o mai fi Cimpoi?!”), umblă în continuare pe străzile oraşului Nicosia (Cipru), unde s-a mutat cu tot cu fiice şi gineri, cu ordinul la piept, între timp cu “Ordinul Republicii” fiind decorată toată şleahta lui Voronin: găsim în lista de peste o mie de nume toţi bucătarii şi bodyguarzii lui, dar şi nume notorii de criminali (morali) şi bandiţi (după care plâng închisorile patriei).
Un proverb francez, reprodus la procedura de învestire de cunoscutul jurnalist anonim A.Golea, spune că “distincţiile nu se cerşesc, nu se refuză, şi nici nu se poartă”.
Ar fi o prostie ca colegii-ziarişti, meseriaşi neîntrecuţi în domeniul lor, să returneze nişte ordine, aşa cum la insistenţele lor vehemente au procedat nişte scriitori acum câţiva ani.
Să le poarte sănătoşi!
Spre deosebire de noi, dânşii vor putea avea, atunci când vor ieşi la pensie, un surplus de 500 de lei.
Iar unii dintre ei se şi află în pragul acestei vârste onorabile.
Eu personal nu am nevoie de acest ordin.
Nici nu ştiu ce-aş putea face cu el. Aş deveni ridicol dacă aş umbla prin oraş cu el de gât, cum l-am văzut pe un coleg-ziarist, proaspăt decorat, mărşăluind prin centrul urbei în noaptea de revelion. Bănuiesc, nu au ce face cu el nici Ion Hadârcă, nici Mihai Cimpoi, care au renunţat şi ei atunci la aceste distincţii.
Dar, cred, Preşedintele interimar al Republicii, Excelenţa Sa dl Mihai Ghimpu, e dator să emită un decret prin care să restituie postum această înaltă distincţie poetului Grigore Vieru, care fusese decorat, cum menţionase în decretul său Mircea Snegur, pentru “minunata sa operă literară” (Apropo, M.Snegur ne-a decorat nu pentru că i-am cântat în strună, Gr. Vieru numindu-l într-un articol din “L.A.” trădător profesionist”, Preşedintele de atunci al Republicii scriind în cartea sa de memorii despre subsemnat următoarele: “N.Dabija a fost unul dintre criticii mei permanenţi, dacă nu chiar principali…”, Mircea Snegur, “Labirintul Destinului. Memorii”, vol. II, Chişinău, Ed. “Fundaţia Draghişte”, 2008, pag. 376, dar el, cum îi stă bine unui conducător al statului, s-a ridicat deasupra, orgoliilor personale şi a recunoscut valoarea unor oameni de cutură, chiar dacă îi erau opozanţi).
Acum, după ce Vieru nu mai este printre noi, chiar şi cei mai aprigi critici ai săi, care-l învinuiau atunci că “s-a agăţat de nişte tinichele”, sunt de acord că marele Poet îşi meritase pe deplin distincţia. Întoarceţi-o, domnule Ghimpu, ca să se poată lăuda şi el în faţa Sfântului Petru, aşa cum se lăudau cu ea cei câţiva ziarişti acum două săptămâni, care ieşiseră în PMAN în noaptea de revelion, în faţa unor cumetri aburiţi de slava de a fi prieteni cu nişte oameni deosebiţi.
Iar noi ceilalţi (Cimpoi, Hadârcă, subsemnatul) vom aştepta. Mai avem timp.
Celor decoraţi recent nu am decât să le urez să-şi poarte distincţiile cu pieptul înainte şi cu fruntea sus.
Şi las’ ca mai degrabă I.Bodiul, în semn de protest că au fost decoraţi cu “Ordinul Republicii” nişte “duşmani ai statalităţii”, să returneze distincţia pe care nu o merită, căci aşa ar fi cel mai corect.
Sau n-am dreptate?!
