Lăcomie fără margini! Avocată prinsă în timp ce primea 6 000 de dolari mită

O avocată din Soroca a fost reţinută preventiv pentru 72 de ore, fiind suspectată de procurori şi ofiţerii CNA de trafic de influenţă. Potrivit denunţătorului, aceasta iniţial a pretins 6 500 de euro pentru a-i uşura pedeapsa penală, apoi „fără a-i rezolva problema” a mai solicitat 6 000 de dolari.

Astfel, denunţătorul a relatat că femeia ar fi pretins diferite sume de bani pentru a-i uşura pedeapsa penală pentru un omor din imprudenţă, susţinând că are influenţă asupra mai mulţi funcţionari, între care medici-legişti, poliţişti, procurori şi judecători, şi că-i poate determina pe aceştia să ia o decizie favorabilă în privinţa lui.

În mărturia sa, bărbatul a declarat că, în perioada 2014-2015, avocata ar fi primit de la el aproximativ 6 500 de euro sub pretextul influenţării funcţionarilor. În pofida acestui fapt, denunţătorul a fost condamnat de instanţa de fond la 7 ani de închisoare, iar ulterior instanţa de Apel i-a stabilit o pedeapsă de 12 ani de privaţiune de libertate.

Declarantul a mai comunicat că, după condamnare, avocata ar fi venit cu o altă sugestie, susţinând că ar avea influenţă asupra unor magistraţi ai Curţii Supreme de Justiţie. Pentru a soluţiona cazul, femeia ar fi pretins 6 000 de dolari.

Operaţiunea de reţinere în flagrant a avut loc astăzi în jurul orei 15.00, avocata fiind prinsă în momentul în care primea suma pretinsă. În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru trafic de influenţă, iar dacă va fi găsită vinovată, femeia riscă până la 7 ani.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.