(Video) Circa 3 000 de migranţi au format un rând imens la Centrul de eliberare a patentelor din Moscova

Ambasada Kirghiziei la Moscova a expediat vineri o notă către Ministerul rus de Externe din cauza cozilor imense la Centrul migraţional din capitala rusă, unde sunt eliberate patentele de muncă pentru cetăţenii străini.

„În timpul vizitei reprezentanţilor ambasadei la Centrul unic migraţional aflat în localitatea Saharovo din regiunea Moscovei a fost înregistrat un rând imens format din mai bine de trei de cetăţeni străini. În pavilioanele de la intrarea în acest centru era haos şi înghesuială. O situaţie similară putea fi observată şi în alte pavilioane, unde cetăţenii puteau să achite serviciile sau să depună documentele.

Toate acestea denotă că Centrul unic migraţional nu este pregătit să facă faţă fluxului mare de cereri”, se arată în comunicatul ambasadei kirghize, citat de www.komersant.ru.

Imediat după aceasta în Internet a apărut o scurtă înregistrare video cu rândul de trei mii de persoane de la intrarea centrului menţionat.

Menționăm că începând cu 1 ianuarie 2015, toți migranții din Federația Rusă sunt obligați să deţină patenta de muncă. Pentru aceasta muncitorii străini trebuie să-și achiziționeze polița de asigurare medicală, să dețină un certificat medical, eliberat de o instituție medicală abilitată, și un certificat ce atestă cunoaștere limbii ruse, istoriei Rusiei şi bazele legislaţiei Federaţiei Ruse.

Potrivit datelor de la finele anului trecut ale Serviciului Federal pentru Migraţie, în Rusia se află 528 mii de muncitori moldoveni. Congresul diasporei moldoveneşti susţine că în Rusia circa 220 mii de cetăţeni ai R.Moldova muncesc cu încălcarea regimului de şedere.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.