Victimele violenței sexuale și în familie își vor găsi dreptatea mai ușor, după modificările de lege. Explicăm 

Foto de Janara Karimova

La începutul lunii decembrie au intrat în vigoare modificările legislative care oferă garanții suplimentare victimelor în infracțiunile cu caracter sexual și violență în familie. De asemenea, articolul referitor la hărțuirea sexuală a fost modificat în așa fel încât victimelor să le fie mai ușor să demonstreze că au fost hărțuite. 

Garanțiile pe care victimele urmează să le aibă: 

  • să fie informat/ă despre serviciile de suport de care poate beneficia (asistență medicală, consiliere psihologică, servicii de adăpost, asistență juridică), subiecții care acordă aceste servicii și condițiile generale de acordare a acestora; 
  • să fie asistată, în condițiile legii, de un avocat care acordă asistență juridică garantată de stat; 
  • să fie însoțită de o persoană de încredere, alături de avocatul său, la toate cercetările, inclusiv la ședințele de judecată închise; 
  • să fie audiată în condiții de respectare a demnității și intimității; 
  • să refuze, în condițiile legii, confruntarea cu bănuitul, învinuitul, inculpatul.
     

Articolul despre hărțuirea sexuală, modificat

De asemenea, a fost modificat prevederile articolul din Codul Penal care se referă la hărțuirea sexuală. Potrivit Anei Nani, avocată în cadrul Centrului Internațional „La Strada”, până la modificarea articolului, ca persoană să fie trasă la răspundere, trebuiau să fie prezente în caz toate cele patru elemente:  

  1. să fie un comportament fizic, verbal sau non-verbal; 
  2. să lezeze demnitatea persoanei;  
  3. Cu scopul de a determina o persoană la raporturi sexuale ori la alte acțiuni cu caracter sexual;  
  4. prin amenințare, constrângere, șantaj.  

Potrivit avocatei, într-un interviu publicat pe site-ul Coaliției „Viață fără violență”, conținutul articolul până la modificări era complicat și ambiguu.

Aplicarea lui „era neînsemnată, fapt care se răsfrângea și asupra nivelului de protecție a potențialelor victime”.    

Noul articol presupune: pretinderea unui act sexual sau a unei alte acțiuni cu

  • caracter sexual prin comportamentul fizic, verbal sau nonverbal (1),
  • dacă prin aceasta se creează o atmosferă neplăcută, ostilă, degradantă, umilitoare, discriminatorie sau insultătoare pentru victimă (2),
  • săvârșită profitând de starea de dependență a victimei sau prin amenințare (3),

cu condiția că fapta nu întrunește elementele violului sau ale acțiunilor cu caracter sexual neconsimțite, se pedepsește cu amendă în mărime 25.000 – 32.500 lei sau cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 120 la 180 de ore sau cu închisoare de până la 2 ani.   

Din articolul vechi a fost modificată elementul „amenințarea, constrângerea sau șantajul” care limita aplicarea răspunderii pentru hărțuirea sexuală. Cu alte cuvinte, dacă hărțuirea nu era însoțită de amenințare, constrângere sau șantaj, articolul nu putea fi aplicat. Noile modificări a introdus acțiunea adiacentă „profitând de starea de dependență a victimei sau prin amenințare”, ceea ce înseamnă că victimele vor putea demonstra mai ușor că au fost hărțuite. 

Din 2016 scriu despre drepturile femeilor, violența domestică și hărțuire sexuală. Apoi mă concentrez pe democrația locală, reforma administrației publice și pe cum oamenii din sate pot avea condiții mai bune de trai. Îmi pun întrebări despre ce ne doare pe noi, ce iubim și ce ne face mai puternici, iar răspunsurile le găsesc în istoriile umane care apar pe Moldova.org.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.