V-am promis că vom reveni la Cernăuţi, oraşul care odinioară avea cele mai de seamă instituţii de spiritualitate şi cultură din spaţiul românesc. Licee de prestigiu, şcoli teologice de înaltă calitate, catedrale impunătoare, biblioteci imense, universităţi de renume, personalităţi notorii etc. – toate erau în inima Bucovinei, toate respirau româneşte.
Autorităţile ucrainene „au avut grijă” ca pe parcursul anilor să înăbuşe suflul de românitate. La Cernăuţi au mai rămas câţiva intelectuali care trăiesc şi ard întru ideea naţională, care mai speră că poate într-o bună zi se va repeta actul plauzibil de la 28 noiembrie 1918, când Bucovina s-a unit cu Patria-mamă.
Pe timpuri, sovieticie foloseau drept sperietoare deportările sau răfuielile fizice, astăzi este urmărită o anchilozare cultural-spirituală. De aceea, s-ar cuveni să vă spunem despre locurile Bucovinei dragi, care amintesc de românime. E adevărat că ne-ar trebui un spaţiu imens. De asta ne vom opri la cele mai importante. Promitem că vom mai reveni în oraşul în care se mai aude vorbă românească.
Ucraineni povestesc cu mare mândrie de splendoarea arhitecturală a Universităţii Naţionale „Yuriy Fedkovych”, uitând sau chiar sfidând cu neruşinare că de fapt alta a fost şi ar fi trebuit să fie menirea celor trei clădiri deosebite. Pentru românii bucovineni, acesta e un loc al tristeţii, un loc în care o realitate a devenit peste ani doar un vis – unirea cu Patria-mamă. Pe timpuri, aici a fost Reşedinţa Mitropolitană, cea mai deosebită şi mai grandioasă din punct de vedere arhitectonic din estul Europei, care, potrivit istoricilor, este ridicată pe terenul fostului Palat Episcopal, înălţat la 1785, după mutarea scaunului episcopal de la Cernăuţi – şi care, fiind construit din lemn a rezistat doar vreo cinci ani.
Palatul Mitropolitan, aflat între Turnul cu ceas şi clădirea fostei facultăţi de Teologie şi biserica acesteia, are una din cele mai importante săli pentru românii din Bucovina – Sala Sinodală. Aici, la 28 noiembrie 1918, s-a întrunit Congresul General al Bucovinei care a votat unirea cu Ţara-mamă. Până la 1940, pe peretele de la intrarea în Sala Sinodală era o placă ce amintea de acest eveniment. Sala era pardosită cu marmură, astăzi e cu parchet ieftin, avea numeroase fresce aurite, care reprezentau istoria bisericii universale, dar şi a românilor, după 1940, Palatul fiind transformat în cazarmă, acestea au fost distruse.
Un alt loc sfânt al românilor peste care autorităţile ucrainene au trecut cu tăvălugul istoriei este Catedrala cu hramul „Pogorârea Sfântului Duh”, a cărei piatră de temelie a fost sfinţită la 3 iulie 1844, iar la 15 august 1844 împăratul Austriei a aprobat alocarea mijloacelor băneşti din Fondul Religionar greco-oriental pentru construcţia sfântului lăcaş. La 4 iulie 1864, Episcopul Eugenie Hacman, în prezenţa unui sobor de preoţi, a sfinţit noua Catedrală.
Înfrumuseţată cu trei mari cupole şi două turnuri clopotniţe în partea faţadei, Catedrala devine un exemplu ideal al clasicismului european târziu în arhitectură.
Faţada bisericii e realizată cu gust deosebit: o uşa uriaşă, deasupra ei – icoana Pogorârea Sfântului Duh cu inscripţia „A.D. 1844”. Şi a mai existat o inscripţie – „Unu-i în trei ipostasuri Dumnezeu”, dar ucrainenii au şters urmele de ctitoria românească.
La Catedrala „Pogorârea Sfântului Duh” găsim cel mai impunător număr de feţe bisericeşti din Bucovina – 15 preoţi. Aici, uneori, cele Şapte Taine sunt oficiate în limba română, în rest slujbele sunt în ucraineană şi slavonă.
Cea mai importantă piesă a Catedralei este catapeteasma. Deasupra Porţilor Împărăteşti se află o copie autorizată a Icoanei Maicii Domnului de la Pociaev. Altarul este împodobit cu o icoană mare care înfăţişează Cea de-a doua Venire a lui Iisus şi Icoana Învierii.
Cele mai de preţ atribute sacre ale Catedralei sunt: racla cu o parte din moaştele Sfintei Mare Muceniţe Varvara; o Cruce de stejar, sfinţită în Biserica Învierii de la Ierusalim şi o icoană a Maicii Domnului, adusă din Cipru de ÎPS Onufrie, Mitropolit de Cernăuţi şi Bucovina.
Se spune că aici s-au rugat pe timpuri: Sfântul Ioan-Iacov Românul-Hozevitul şi Sfântul Cucşa Noul Propovăduitor. Acest lăcaş a fost închis după 1944, sovieticii l-au transformat în depozit de fel de fel de obiecte, iar mai târziu în galerie de artă.
Acum 23 de ani, sfântul lăcaş revine la menirea sa de altădată, în 1991 este trecut în jurisdicţia Bisericii Autocefale ucrainene.
Vizitarea Cimitirului de la Cernăuţi, acolo unde se află mormintele unor mari înaintaşi ai românilor, este un moment foarte emoţionant. Primul monument funerar de care mă apropii este al unei familii de renumiţi profesori universitari: Ion, Radu şi Mihai Sbiera. De altfel, Radu Sbiera a fost şi primar de Cernăuţi. „Vecin” le este Aron Pumnul, profesor de limba şi literatura română la gimnaziul din Cernăuţi. În Panteonul românesc se mai află mormintele lui: Dionisie Bejan – consilier consistorial; Eudoxiu Hurmuzachi – istoric şi politician etc. Totodată, poate fi observată cu uşurinţa cripta impunătoare a familiei Onciul. De pe monument aflăm că Ilarion Onciul a fost Consilier la Curtea de Apel, deputat în Dieta Bucovinei, iar Dimitrie Onciul, un nume mult mai cunoscut printre români, a fost profesor universitar, Preşedinte al Academiei Române, director general al Arhivelor statului. Acestea sunt doar câteva din mormintele de pe care se mai poate desluşi ceva, de ele mai au grijă câţiva români. Sunt multe, însă, lăsate de izbelişte. Unele monumente, cruci nu mai au inscripţii, fiind măcinate de timp, iar de pe altele au fost scrijelite. Autorităţile ştiu că acolo sunt îngropaţi români, dar pentru că nu au fost identificate cui aparţin mormintele, chita lor!, vor îngropa „eliberatori” deasupra…
Aici, la Cimitirul Central de la Cernăuţi este şi Biserica „Sfinţii Trei Ierarhi” şi „Sfinţii Arhangheli Mihai şi Gavriil”. În subsolul acesteia se află cripta mitropoliţilor şi episcopilor Bucovinei – Teofil, Teoctist, Silvestru, Visarion şi Vladimir. Biserica datează cu anul 1881 şi a fost construită de Mitropolitul Silvestru Moraru.
Mai sunt multe de spus, multe de văzut… Urmează “să călătorim” împreună.
