Uniunea Europeană prelungește sancțiunile impuse Rusiei

Ţările Uniunii Europene au decis, vineri, prelungirea cu şase luni, până pe 31 iulie 2016, a sancţiunilor impuse Rusiei, anunţă TASS, citat de Mediafax.

Decizia a fost luată de ambasadorii statelor Uniunii Europene şi va fi definitivă dacă nicio ţară nu îşi schimbă poziţia până luni la prânz.

Sancţiunile, impuse Rusiei pe fondul crizei din Ucraina, vizează domeniul energiei, sistemul bancar şi industria rusă de apărare.

Decizia a fost luată în pofida apelurilor premierului Italiei, Matteo Renzi, de relaxare a regimului sancţiunilor.

“Ambasadorii UE au convenit, în principiu, extinderea cu şase luni, până pe 31 iulie 2016, a sancţiunilor economice impuse Rusiei. Nu există nicio modificare a regimului de restricţii”, a explicat un oficial citat de agenţia TASS.

Decizia formală urmează să fie luată săptămâna viitoare de Consiliul Uniunii Europene.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.