De multe ori nici nu bănuiam că localităţile pe care le voi măsura cu pasul în lung şi-n lat ascund nu doar oameni care încearcă să păstreze tradiţiile, ci şi sfinte lăcaşuri vechi, de o rară frumuseţe şi valoare deosebită. Este adevărat că am găsit şi biserici, incluse în patrimonial naţional şi internaţional, dar care au fost lăsate de izbelişte sau, şi mai trist – distruse până la temelie. De fiecare dată le-am privit cu durere, deşi mi-aş fi dorit cu admiraţie, având întrebări cu multe „de ce-uri”. Însă, există şi sate în care se ţine cu sfinţenie la credinţă şi în sensul păstrării Casei Domnului, în care s-au închinat şi rugat moşii şi strămoşii.
Nu sunt în drept să judec oamenii din localităţile unde au fost distruse bisericile, or nu întotdeauna poartă ei vina. Deşi, cred că dacă ar fi mai puţin indiferenţi, mai uniţi,ar apăra sfintele lăcaşe s-au i-ar opri pe aşa-zişii restauratori, care după ce demolează uită să refacă sau se limitează doar la instalarea unei plăci cu inscripţia “Monument de arhitectură ocrotit de stat”. De aceea, m-au atras întotdeauna localităţile basarabene cu bisericile vechi păstrate. Când le priveam, înţelegeam că oamenii au pătruns în esenţa spuselor Apostolului Pavel care a numit biserica – stâlpul şi temelia adevărului.
Chiar dacă sfintele locaşuri de la Răcăria, Mihăileni, Duruitoarea Veche şi Malinovscoe din raionul Râşcani nu sunt declarate monumente ocrotite de stat, de peste un secol rezistă şi impresionează. Fie din piatră sau lemn, ele sunt adevărate perle, cheamă la credinţă, dar pot fi şi deosebite atracţii turistice.
Primul popas e la biserica „Naşterea Maicii Domnului” din satul Răcăria, care a fost ridicată din lemn acum 110 ani. Pe atunci, creştini locului din dorinţa de a avea un locaş sfânt, s-au implicat care şi cum a putut, unii au adunat bani, alţii au participat la construcţie. La 1902, cei de la Răcăria şi-au văzut visul împlinit.
Timp de 48 de ani, enoriaşii s-au închinat cu pietate şi s-au rugat cu tărie. Dar, la 1950, au încetat să mai bată clopotele şi s-a pus lacăt la biserică. Satrapii comunişti, susţinuţi şi de unii activişti din sat au distrus toate obiectele de cult. După ce a lăsat în pace timp de zece ani sfântul locaş, conducerea de atunci a hotărât că acesta ar fi tocmai potrivit pentru un depozit de chimicale. După mai bine de patru decenii de experimente bizare, în 1991 biserica de la Răcăria este redeschisă, dar sfinţită în 1992 de Episcopul de Bălţi, Petru.
Era o zi frumoasă când am trecut pe la biserica „Naşterea Maicii Domnului”, de aceea albastrul ei părea şi mai impresionant. Am privit-o atent şi am observat că are formă de cruce şi e acoperită cu tinichea.
O biserică de aproape 125 de ani se află la Mihăileni, Râşcani. Sfântul locaş cu hramul „Acoperemântul Maicii Domnului” a fost proiectat în 1876. Abia peste şapte ani a fost construită din piatră şi sfinţită. La începutul secolului XX, pe lângă biserică funcţiona o şcoală parohială în care erau educaţi în spiritul adevăratei credinţe 115 elevi.
Mai bine de opt decenii, locaşul sfânt a primit creştinii la rugăciune, fără ca cineva să-i stingherească. Potrivit unor date, parohia de Mihăileni era una dintre cele mai mari de la Nordul Basarabiei. Deşi, încă la începutul perioadei ateiste, autorităţile doreau să închidă biserica de aici, oamenii întăriţi în credinţă de preotul Ioan Furtună nu permiteau acest lucru. Însă, fiind persecutat, în 1964, parohul pune lacăt la uşa bisericii. Satrapii comuniştii erau dornici de a se căpătui cu odoare bisericeşti, dar nu aveau acces în sfântul locaş, căci cheile erau păstrate de câţiva oameni din sat.
Mult mai devreme decât în alte părţi, simţind apropierea dezgheţului, având credinţă, dar şi gustul libertăţii, la 1984 enoriaşii au redeschis biserica. Din „Locaşuri Sfinte din Basarabia”(Editura „Alfa şi Omega”, Chişinău, 2001) aflăm că: „Au urmat ani de confruntări deschise cu autorităţile. Bătuţi de forţele de ordine, trimişi prin închisori, sătenii au continuat să apere biserica zi şi noapte, timp de cinci ani (1984 – 1989). În acelaşi timp, delegaţiile din satul Mihăileni nu încetau să bată pragurile Patriarhiei de la Moscova în căutarea dreptăţii”.
Între timp, conform unei hotărâri, la 13 octombrie 1986, în incinta bisericii a fost deschis un muzeu. Însă, peste doi, sfântul locaş revine la menirea de altădată. Prima liturghie după redeschiderea a fost oficiată la 17 ianuarie 1989. După 1990 au fost făcute câteva reparaţii, iar patrimoniul biserici s-a îmbogăţit cu cruci şi icoane. Astăzi, biserica de la Mihăileni este mândria localnicilor. Duminicile şi la sărbătorile mari, aceasta devine neîncăpătoare, pentru că aici puterea divină este simţită aparte.
Se însera când am ajuns la Duruitoarea Veche, Râşcani. Un drum de ţară şerpuieşte printre case şi duce spre sfântul locaş. Acum acesta este de piatră, însă iniţial în locul lui a fost unul de lemn, lipit cu lut şi acoperit cu paie. Prima biserică a satului a fost ridicată la începutul secolului XIX.
La 1848, la Duruitoarea Veche este zidită o biserică nouă de piatră, în formă de cruce, cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”. Aceasta a fost înălţată prin susţinerea sătenilor şi binecuvântarea preotului paroh de atunci Tudor Constantinov. La începutul secolului XX, aici funcţiona o şcoală parohială, care era frecventată de 65 de copii.
Nici la Duruitoarea Veche nu au bătut clopotele în anii ateismului. Biserica a fost închisă din 1962 până în 1989. În acest sfânt locaş impresionează iconostasul din lemn de nuc şi odoarele bisericeşti de o rară valoare.
Sfântul locaş de la Malinovscoe a fost construit în anul 1880, prin dorinţa şi susţinerea materială a oamenilor de la Balanul Vechi, astfel se numea satul pe atunci. La 1961, în luna mai, la biserica „Acoperemântul Maicii Domnului” a fost oficiat ultimul serviciu divin. Timp de 28 de ani, aceasta a fost condamnată la tăcere. Oricum, nu a fost folosită în alte scopuri, în schimb, aşa-zişi colecţionari au furat literatură şi diferite odoare bisericeşti.
La 14 octombrie 1989, de Acoperemântul Maicii Domnului, la dorinţa şi insistenţa oamenilor din sat, biserica a fost redeschisă. În anii 1994 şi 2001, sfântul locaş a fost reparat şi este în continuare păstrat de către enoriaşi.
Lăcaşele noastre de cult, mai vechi sau mai noi, adună suflul şi trăirile oamenilor care înalţă rugăciuni în ele şi rămân a fi dovada rezistenţei credinţei în toate timpurile. La Râşcani am încercat să surprind doar din valoarea turistică, culturală a celor mai vechi biserici ale locului. Or fiecare dintre noi păstrează mai mult pentru sine amintiri deosebite despre biserica satului ori oraşului natal, în care a mers împreună cu părinţii sau buneii. Aceste trăiri fac parte din comorile sufletului. Dar, alături de acestea din urmă, să nu uităm a păstra şi locurile care le-au generat – sfintele noastre lăcaşe.
