De la Edineţ până la Rotunda, cale de vreo 12 km, poţi afla vrute şi nevrute, istorisite de vreo mătuşică sau nevestică ce s-a plimbat până la târg. Aşa m-am pomenit să aud că flăcăilor de la Rotunda le plac fetele de la Hlinaia, sat vecin. Cică acestea sunt tare frumoase, vorbăreţe şi… „răli”, vorba oamenilor locului. În schimb, cele de la Rotunda – tăcute şi făcute. La adunările satului nici o clipă nu li se opreşte gura „veneticelor”, dar deja şi ele sunt de-ale satului şi nu ai ce le face.
… Nu trebuie să fii mare specialist în ale toponimiei ca să-ţi dai seama de ce satul se numeşte Rotunda. Cică Rătunda, aşa cum îi spun localnicii, vine de la formă rotundă care o avea pe timpuri pădurea din apropiere. Satul este atestat în septembrie 1771.
Mândria celor de la Rotunda e biserica din lemn cu Hramul „Sfântul Arhanghel Mihail”. Din dată ce vezi lăcaşul micuţ, de parcă e o casă ţărănească de pe timpuri, rămâi impresionat că de la 1802, când a fost atestat documentar şi până astăzi se păstrează cu sfinţenie de enoriaşi, care de fiecare dată vin cu sufletul deschis la slujbe. Pe parcursul istoriei, locuitorii satului au ţinut ca biserica să fie întotdeauna îngrijită, făcând danii la reparaţiile din 1831, 1878, 1892. În 1941 ea este ridicată pe un soclu de piatră, iar în anii 90 – reconstruită, respectându-se arhitectura veche.
Stând în faţa lăcaşului, am contemplat cum soarele lumina cei trei bulbi decorativi cu cruci de pe acoperişul lăcaşului sfânt.În peisajul de iarnă, am admirat şi clopotniţa aflată la vreo 12 metri de biserică. Aveam impresia că suntem în anii în care nu mărimea lăcaşului conta, ci marea credinţă a oamenilor. Cei de la Rotunda spun că în casa lui Dumnezeu e loc pentru fiecare, important e să vii cu inima curată. Spiritul creştinesc, speranţa, convingerea în forţa divină, statornicia faţă de neam sunt cultivate de secole, mai ales că unul dintre numele de familie răspândite la Rotunda este Credinţa.
