În regiunea Bavaria a Germaniei va fi organizată la toamnă Conferința în domeniul măsurilor de consolidare a încrederii între cele două maluri ale Nistrului. Despre aceasta a anunțat Ambasadorul Germaniei la Chișinău, Ulrike Knotz, în cadrul întâlnirii pe care a avut-o cu viceprim-ministrul Victor Osipov.
Cei doi oficiali “consideră necesară activizarea contactelor între Chişinău şi Tiraspol la toate nivelele, în scopul identificării soluţiilor la problemele cu care se confruntă populaţia de pe ambele maluri ale Nistrului”.
„Berlinul apreciază pozitiv abordarea pragmatică şi eficientă a viceprim-ministrului în exerciţiu pentru reintegrare, inclusiv, pe marginea chestiunilor sensibile ale negocierilor, securităţii şi păstrării păcii în regiune”, a declarat Knotz.
În context, Osipov a menționat că negocierile Chișinău-Tiraspol tranversează o perioadă tensionată.
„Sîntem deschişi spre dialog şi ne dorim ca acesta să fie consistent şi să aibă finalitate pentru oameni. Deşi parcurgem o fază mai tensionată în dialogul nostru, considerăm că ea trebuie depăşită prin revenirea la un proces de lucru productiv, axat pe obţinerea rezultatelor favorabile populaţiei şi mediului de afaceri, nu pe manifestarea de ambiţii politice. Oamenii au nevoie de soluţii şi de mecanisme viabile care să le uşureze traiul şi asemenea posibilităţi există”, a explicat oficialul.