De la Chişinău şi până la Topliţa, judeţul Harghita, sunt aproape 370 de kilometri. Admirăm peisajele basarabene, apoi trecem Prutul pentru a rămâne uluiţi de dealurile, văile, munţii şi apele Moldovei şi Ardealului. 19 basarabeni şi-au propus să ajungă la Mănăstirea Topliţa, un locaş de seamă din Ardeal.
E oră târzie, dar suntem aşteptaţi şi întâmpinaţi chiar de Arhimandritul Emilian Telcean, stareţul Mănăstirii Topliţa. Ne primeşte cu mare drag. Are o voce domoală şi caldă, vorbeşte frumos, cuvintele-i sunt ca de miere. Ne invită în trapeză pentru a lua masa. Aici, ne spune cât de frumos şi cât de multă lume a fost la Hramul Mănăstirii Topliţa, sărbătorit de Sfântul Ilie (20 iulie, stil nou).
Deşi obştea nu e una prea mare s-au pregătit pentru a fi la înălţime de Marele Praznic. După ce am mulţumit pentru masă, stareţul Emilian ne-a dorit Înger la somn! şi ne-a îndemnat să venim la Rugăciunea de dimineaţă.
… La oră matinală, suntem încântaţi de priveliştile din jur. Vegheată de munte, Mănăstirea Topliţa e plină de miresme şi culori. Dincolo de aceste frumuseţi se ascunde o istorie interesantă, dar şi zbuciumată, o istorie care trebuie cunoscută şi povestită din generaţie în generaţie.
Pe locul unde acum se află Mănăstirea Topliţa a copilărit odinioară primul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Miron Cristea. Chiar în curtea părintească, înaltul prelat, acum mai bine de un secol (1911), îşi propune să întemeieze un aşezământ monahal întru memoria părinţilor săi – George şi Domniţa. Cu un an mai devreme (1910) aici a fost adusă o bisericuţă de lemn din satul Stânceni, salvată, de altfel, de Miron Cristea, de demolare. Astăzi, vechiul locaş (1847), declarat monument istoric este o perlă a Mănăstirii Topliţa. În pridvorul bisericuţei de lemn au fost îngropaţi părinţii primului Patriarh român, George și Domniţa.
Începând cu anul 1923 sunt ridicate diferite clădire necesare pentru un aşezământ monahal, iar la în 1928, când Miron Cristea era deja de trei ani în fruntea Patriarhiei, a fost târnosită Mănăstirea Topliţa. Timp de 11 ani, sfântul locaş a cunoscut o perioadă de înflorire, apoi a început o perioadă foarte grea. Monahii tineri au fost alungaţi, iar din 1959, o dată cu intrarea în vigoare a o odioasei hotărâri, a fost interzis tragerea clopotelor. La Topliţa a rămas doar un singur călugăr, care nici măcar nu avea dreptul să poarte haină monahală.
După trei decenii, însă, din nou se fac auzite clopotele şi toacă, încep să vin vieţuitori, iar Mănăstirea Topliţa este tot mai vizitată. Obştea a efectuat diverse lucrări de restaurare, iar din 1985 – 1990, a fost ridicate mai multe edificii, inclusiv o biserică-paraclis şi o clădire-anexă cu două nivele.
La Mănăstirea Topliţa este şi un muzeu (1995). Aici, am admirat icoane pe lemn din secolul al XVIII-lea, precum şi o impunătoare colecţie de icoane pe sticlă. La Muzeu sunt părticele (fragmente) ale vechiului iconostas din biserica de lemn, cărţi religioase ortodoxe, precum şi obiecte liturgice. Tot aici sunt multe exponate care evocă viaţa ctitorului Mănăstirii Topliţa, Miron Cristea, primul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.
Lumea mai vine la Topliţa şi datorită Icoanei făcătoare de Minuni a Maicii Domnului, numită şi “Dulcea Sărutare”. Potrivit părintelui Emilian, ctitorul Miron Cristea a purtat icoana pe la locurile sfinte – a ţinut-o la Sfântul Mormânt, apoi a sfinţit-o în râul Iordan.
