Ipoteştii lui Eminescu se află în judeţul Botoşani, în comuna care poartă numele poetului, la vreo opt kilometri de centrul judeţean. Oricine îşi propune să vadă locurile pline de farmec eminescian gaseşte uşor drumul. Deşi e un sat românesc ca multe altele, la Ipoteşti vin zilnic zeci, sute de oameni. Încărcătura locului e mare datorită lui Mihai Eminescu.
Doi salcâmi bătrâni stau de veghe lângă casa familiei Eminovici. De altfel, aceasta e una mică, dar destul de primitoare. Aici sunt păstrate doar câteva piese originale care au aparţinut familiei: masă cu şase scaune îmbrăcate în piele de Cordoba, un dulap Biedermeier, farfurii de porţelan, linguriţe de argint, cărţi din bibliotecă, fotografii, icoane etc. Din păcate am văzut doar o piesă piesă care a aparţinut lui Mihai – cutia pentru machiaj.
Familia Eminovici a avut şi o bisericuţă, care se mai păstrează şi astăzi. Sfântul locaş cu hramul Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil a fost construit din lemn la începutul secolului al XIX-lea. Mai târziu, acesta e reconstruit din lemn şi vălătuci şi acoperit cu şindrilă, iar pereţii sunt tencuiţi şi văruiţi cu alb. Aici sunt oficiate slujbe doar de patru ori pe an: la 15 ianuarie (aniversarea naşterii poetului), la 15 iunie (comemorarea morţii poetului), de Înălţarea Domnului şi la 8 noiembrie (de hramul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil).În spatele bisericii se află patru morminte ale Eminoviiclor: Gheorghe şi Raluca – părinţii poetului, Nicu şi Iorgu – doi dintre fraţii poetului. La mormântul mamei poetului este un tei, sădit de Mihai la moartea acesteia, în 1876.
La 15 iunie 1939, când s-au împlinit 50 de ani de la moartea poetului, a fost sfinţită o biserică, ridicată la iniţiativa istoricului Nicolae Iorga si scriitorului Cezar Petrescu.
La Ipoteşti poate fi admirat, vorba poetului « Lacul codrilor albastru/ Nuferi galbeni îl încarcă» (sigur în primăveri şi veri). Toamnele – «De treci codrii de aramă, de departe vezi albind/ş-auzi mândra glăsuire a pădurii de argint./Acolo, lângă isvoară, iarba pare de omăt,/Flori albastre tremur ude în văzduhul tămâiet;/.
Versul lui Eminescu trebuie văzut (locul), trăit şi simţit, precum un psalm sau o rugăciune.
