Nu am mai fost de mulţi ani în satul în care s-au născut buneii şi străbuneii, mama, moşii şi mătuşile. Mi-era dor de peisajele deosebite, de căsuţele parcă din poveste, de oamenii cu inimă mare. Păşeam pe uliţele înguste ale satului Fântâna Albă de prin părţile Edineţului şi depănam fel de fel de amintiri.
Satul Fântâna Albă este unul vechi, fiind atestat documentar la 1575. Nu este exclus, însă că acesta să fi existat şi mult mai devreme, pentru că anumite documente menţionează că pe aici a trecut Ştefan cel Mare atunci când au năvălit tătarii – 1470. Se spune că până la acea vreme satul s-ar fi numit Grumuzeni sau Grumăzeni. Acest toponim a fost dat uitării.
Denumirea Fântână Albă apare după anul 1600, iar localitatea ar fi fost întemeiată de un oarecare Barbă Albă, pârcălab de Hotin, urmaş de-al lui Vasile Albu, care avea o fântână lângă Valea Grumăzoaia, în prezent numită de localnici Curechişte. Când cineva era întrebat de unde aduce apă, răspundea – „De la fântâna lui Albu”.
O altă versiune a toponimului Fântână Albă este că acum câteva sute de ani o familie de prin părţile Vaslului, care nu se înţelegea bine cu stăpânii locului, a trecut Prutul şi s-a stabilit cu traiul pe malul râuleţului Ciuhur. Gospodarul a săpat un izvor care avea apă tulbure. Acestuia i se spunea Izvorul Alb sau Fântâna Albă. Peste un timp aici au mai fost aduşi oameni din partea dreaptă a Prutului şi satul a început a se mări.
Pe timpuri, împrejurimile satului Fântâna Albă erau acoperite de păduri. De aceea, a fost luată hotărârea ca biserica să fie construită din lemn. Potrivit documentelor, la 1740 localitatea deja avea locaş sfânt. Enciclopedia „Localităţile Republicii Moldova” menţionează cu referire la actele vremii că biserica era „slabă”, adică avea nevoie de reparaţie. Însă, era îndestulată cu veşminte, odoare bisericeşti şi cărţi.
Pe locul pristolului vechiul sfânt locaş a fost o pusă o cruce din piatră. O altă biserică, cu hramul „Acoperemântul Maicii Domnului”, la fel din lemn, a fost ridicată la 1907. În anii sovietismului, cunoştea soarta mai tuturor locaşurilor sfinte din Basarabia, fiind condamnată la tăcere. Doar de Paştile Blajinilor şi la înmormântări era deschisă uşa bisericii. Creştini se duceau la slujbe la biserica „Arhanghelul Mihail” din satul vecin Gaşpar, Edineţ.
Deşi e mică, aceasta e încăpătoare pentru adevăraţii creştini de la Fântână Albă. Albastrul exteriorului aminteşte de Acoperemântul Maicii Domnului care este ca o boltă ocrotitoare pentru toţi cei care se roagă.
Şcoala cu cerdac de lemn este ceea ce admir de fiecare dată când ajung la Fântâna Albă. Aceasta este una dintre cele mai mici instituţii de învăţământ din raionul Edineţ. O clădire veche, de mai bine de o sută de ani, cu cerdac de lemn, aminteşte de o casă ţărănească. La începuturi, aici a funcţionat o şcoală primară cu doi profesori. Din 1960, timp de trei decenii, a fost şcoală de opt clase, din 1990 până în 1995 – şcoală incompletă, iar de 16 ani – gimnaziu.
Gospodarii locului muncesc cu drag şi de asta au case frumoase şi curţi arătoase. Sunt mândri şi datorită faptului că nici satele mari nu au dat atâtea personalităţi notorii, câte a scos în lume Fântâna Albă. De aici vin: scriitorul Andrei Strâmbeanu, medicii Ozea Rusu, Ozea Cojocaru, Vitalie Bologa, Mihai Cojocaru, jurnalistul Gheorghe Bârsan, biologii Aurel Cojocaru, Ion Bejenaru, Anastasia Moraru-Ştefârţă, sportivul Mircea Bradu etc.
La Fântâna Albă se ţine la datina străbună. Aici s-a mai păstrat şi tradiţia şezătorilor, se mai cântă melodii de altădată, se mai joacă precum odinioară şi se spun vorbe frumoase, pline de tâlc. La sărbătorile de iarnă se fac auzite clinchete de clopoţei, buhai, bici. Pe la casele gospodarilor, trec cete mici, dar şi mari cu pluguşorul, cu uratul, cu „Căluţul”. S-a cam dat uitării colindul, însă de câţiva ani bune cunoscătoare ale tradiţiei încearcă să reînvie acest obicei.
Cei de la Fântâna Albă ştiu să sfinţească locul, pentru că ţin la frumos, la satul lor. Departe de larma şoselei, cam 15 km de centrul raional Edineţ, uitaţi uneori de primăria comunei Parcova, ei ştiu şi pot să răzbată peste tot. Nu sunt mulţi la număr, peste 800, însă mereu, prin unire, le-a reuşit în toate.
