Esențial: România vrea să asigure Moldova cu energie și gaze, alegerile din Găgăuzia – validate și Libertatea Rusiei atacă Belgorod

Una caldă, alta rece. După Marea Adunare Moldova Europeană de ieri, ne adunăm forțele și începem o nouă săptămână. Iată știrile esențiale ale zilei.  

🏁Curtea de Apel Comrat a decis validarea alegerilor din Găgăuzia, în urma căruia candidata Partidului Șor, Evghenia Guțul, a câștigat funcția de bașcan.  

💡România vrea să aprovizioneze în totalitate Republica Moldova cu energie și gaze naturale, spune ministrul român al Energiei Virgil Popescu. Oficialul a spus că partea română studiază creșterea capacității de interconectare prin gazoductul Iași-Ungheni-Chișinău. De asemenea, legătura energetică ce ar lega direct Republica Moldova de România s-ar face prin proiectul Suceava-Bălți, linie de 400 de kV. 

👀Deputații socialiști Vasile Bolea și Alexandr Suhodolski aderă la Partidul „Renaștere”. Conducerea PSRM a cerut anterior excluderea acestora din partid, iar cei doi au plecat în Israel, unde s-au întâlnit cu Ilan Șor. Partidul „Renaștere – Возрождение” a fost creat în 2012 și condus de regretatul Vadim Mișin. Partidul a fost inactiv în ultima perioadă. 

🌰Constantin Cheianu pleacă de la „Ora de ras”. După 14 ani, jurnalistul și scriitorul se retrage din cadrul acestui proiect. Constantin Cheianu spune că a obosit să fie „gunoier informațional” și vrea să revină la scris și literatură. El dă asigurări că următorul sezon al emisiunii „Ora de ras” va avea un nou format, la fel de bun. 

🍇Strugurii proaspeți, cireșele și caise au fost incluse într-un clasament al fructelor cu potențial de export în UE, elaborat de German Economic Team. În top 10 produse cu potențial major de creștere a exporturilor au mai fost incluse prunele uscate și proaspete, zmeura și murele, piersicile, perele și alte fructe.  

🎭 După o pauză de 7 ani la Chișinău va avea loc Bienala Internațională de Teatru „Eugène Ionesco”. Programul include reprezentările a douăzeci de companii de teatru, muzică și dans. Două spectacole vor fi organizate în aer liber. Vor avea loc ateliere artistice, dezbateri, paneluri și conferințe de presă cu personalități notorii. Bugetul este de aproximativ șase milioane lei. 

🌿 Pe teritoriul municipiului Chișinău există 68 de ha de ambrozie, cu 8 hectare mai mult decât în 2020. Primăria spune că va cheltui un milion de lei pentru nimicirea culturii. Autoritățile recunosc că metodele aplicate în prezent -cositul și erbicidele nu sunt suficiente, de aceea discută cu specialiști pentru a găsi metode mai eficiente. 

💵 Meta, compania mamă a Facebook, a fost amendată cu o sumă record de 1,2 miliarde de euro pentru încălcarea normelor UE privind protecția datelor. Amenda a fost aplicată pentru că aceasta a continuat să transfere datele personale ale utilizatorilor europeni în SUA. Este vorba de cea mai mare amendă dată de UE unei companii din domeniul tech. Meta va contesta amenda în justiție. 

RĂZBOIUL RUSIEI ÎMPOTRIVA UCRAINEI 

  • Rusia declară că astăzi în regiunea Belgorod, aflată la hotar cu Ucraina, ar fi pătruns „un grup de sabotaj al Forțelor Armate ale Ucrainei”. Autoritățile de Kyiv precizează că operațiunea este realizată de legiunea Libertatea Rusiei și Corpul Voluntar al Rusiei, două unități militare voluntare ale cetățenilor ruși care luptă de partea trupelor ucrainene. Potrivit acestora, operațiunea este efectuată „exclusiv de cetățenii Rusiei” pentru a crea o „zonă de siguranță” pe teritoriul regiunii Belgorod. 
  •  Kyiv Independent scrie că Rusia controlează, de facto, Bahmutul, chiar dacă autoritățile de la Kyiv încă nu au recunoscut asta. Lupta pentru oraș a început în vara anului 2022. 
  • Petrolul rusesc continuă să ajungă în UE, în ciuda embargoului, prin intermediari din țări terțe, în special din India. Petrolul rusesc este transportat în vestul Indiei, unde există mai multe rafinării de petrol. Acolo, petrolul rusesc este transformat în benzină și motorină. Și, se pare, în această formă, ajunge înapoi în Europa, scrie Spiegel. 

📸imaginea zilei 

Dublu curcubeu ieri la Comrat.

Sursa foto: Facebook/ Nokta
Sursa foto: Facebook/ Nokta

🍡la desert  

La Chișinău, în perioada 26 mai – 28 mai, au loc Zilele Filmului Ucrainean în Moldova. Intrarea este gratuită. Vezi programul aici.  

Ne auzim mâine cu știri esențiale!

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare