Esențial: Cât primește Veronica Dragalin, cât costă apartamentele în Chișinău și Șor rămâne fără proprietăți

Meteorologii au emis pentru mâine Cod portocaliu de caniculă în sudul țării, cu temperaturi de până la +38 grade Celsius, în nordul și centrul țării se menține Codul galben. De aceea ți-am ales subiectele esențiale numai bune de citit la un loc răcoros. 

💲 Cât primește Veronica Dragalin? Șefa Parchetului Anticorupție recunoaște salariul ei este de 26 de mii de lei pe lună. Ea spune aproape tot salariul merge pentru chiria apartamentului și trăiește din economii. Într-un interviu Dragalin mai spune că în SUA după 5 ani de muncă în calitate de avocată primea $300.000 pe ani. Apoi, în calitate de procuroră a avut un salariu de $82.000, adică de două ori mai mic. 

💵 Șor rămâne fără proprietăți! A început procedura de încasare a prejudiciului de aproape 5,3 miliarde de lei, în cazul dosarului „frauda bancară”, din partea penalului fugar Ilan Șor. Aceasta după ce a fost pronunțată decizia definitivă de condamnare la 15 ani de detenție a lui Ilan Șor. Procedura de recuperare a fost inițiată de executorul judecătoresc Roman Talmaci în urma deciziei Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani. Banii vor fi încasați în beneficiul Băncii de Economii care se află în proces de lichidare.  Denumirile proprietăților au fost blurate în decizia de judecată.

🚜 Un miliard pentru agricultori! AIPA a debursat până acum pe conturile agricultorilor de subvenții peste 1 miliard de lei, ceea ce constituie 62,5% din valoarea Fondului Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural. Comparativ cu perioada similară din 2022 pe conturile fermierilor au fost direcționați cu 144,8 milioane lei mai mult. 

🏠 Cât costă apartamentele? În prima jumătate a anului, piața imobiliară din Chișinău a început să se dezghețe. Chiar dacă prețurile au rămas aceleași, cererea amânată din cauza războiului din Ucraina și a creditelor ipotecare scumpe a început să nu mai fie atât de pronunțată.  

Prețul la apartamente este de: 

  • în blocuri vechi – prețul mediu de 850-870 euro/m²  
  • apartamente din blocuri noi, varianta albă – prețul mediu de 900-1000 euro/m².  
  • apartamente în blocuri noi cu reparație euro – preț mediu de 1200-1400 euro/m².
     

🍉 Roadă mare de harbuji! Pe câmpurile lui Valeriu Țaran de la marginea orașului Căușeni harbujii au crescut mari și suculenți ca niciodată. Anul ploios a scutit fermierul de irigare. Agricultorul raportează producții record, de până la 50 de tone de pepene verde la hectar, iar acest lucru se datorează și semințelor din import. 

🎭 Ai noștri – invitați speciali! Teatrul Național de Operă și Balet „Maria Bieșu” este invitat special al Festivalului de Operă din Saaremaa din Estonia. Teatrul va susține cinci spectacole acolo. 

Actorii în drum spre Estonia. Sursa foto: Facebook/ Sergiu Prodan
Actorii în drum spre Estonia.
Sursa foto: Facebook/ Sergiu Prodan

📱Elon Musk schimbă logo-ul Twitter. El a anunțat că va înlocui cunoscuta pasăre cu litera „X”, pe albnegru. Înainte de a posta sigla, Musk a scris că aceasta va fi actualizată în întreaga lume: „Și în curând ne vom lua rămas bun de la brandul Twitter și treptat de la toate păsările”. 

RĂZBOIUL RUSIEI ÎMPOTRIVA UCRAINEI 

  • În dimineața acestei zile două drone au lovit două clădiri nerezidențiale din Moscova. Una din acestea a căzut în apropierea clădirii Ministerului rus al Apărării, dar și de câteva locații secrete ale serviciului de informații. A doua dronă a lovit un centru de afaceri aflat în construcție. Ministerul rus al Apărării susține dronele au fost deturnate. Acesta este al treilea atac asupra Moscovei de la începutul lunii mai. 

  • În noaptea de 24 iulie armata rusă a lovit cu drone porturile dunărene. Infrastructura portuară Reni a devenit ținta unui atac de patru ore.  În urma loviturilor, trei depozite cu cereale au fost distruse, au fost avariate rezervoarele pentru depozitarea altor mărfuri. Într-unul din spațiile de producție a izbucnit un incendiu. Șase angajați portuari au fost răniți în timpul atacului. Patru au fost internați la spital. 
Sursa foto RBK-Ucraina
Sursa foto RBK-Ucraina
  • Peninsula Crimeea, anexată de Rusia, a fost ținta unui atac cu drone. Autoritățile ruse au spus au doborât 17 drone.  Una din drone a lovit un depozit de muniții din raionul Djankoi. „Din motive de securitate”, traficul de pe calea ferată și de pe autostrada Djankoi -Simferopol a fost suspendat. De asemenea, s-a decis evacuarea localnicilor pe o rază de cinci kilometri de la fața locului. 

📸imaginea zilei 

Când echipa Moldova.org vine să te filmeze la muncă 

🍦la desert 

 

„Barbie” a obținut încasări de $155 de milioane pe durata unui weekend, devenind cle mai profitabil film din 2023. Filmul nu este o ecranizare a istoriei păpușii, ci mai degrabă o reflecție asupra lumii reale. 

Ne auzim mâine cu știri esențiale!

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare