PE SCURT
Eficiența și punctualitatea germană sunt de fapt un mit cu rădăcini în religie, naționalism, gândire iluminatoare și câteva războaie majore. La fel ca umorul german, eficiența germană (sau lipsa acesteia) este un subiect frecvent discutat printre vizitatorii care admiră trenurile ce-și urmează orarul la minut, autostrăzile impecabile unde mașinile de marcă germană circulă cu viteză (în timp ce au mai puține accidente) și, probabil asuprirea favorită a fiecărui străin, cetățenii care așteaptă la semafor înainte de a trece strada – și te admonestează dacă nu faci la fel.
PE LUNG
Ceea ce străinii greșesc despre eficiența germană este, în multe instanțe, atașamentul germanilor pentru reguli – o trăsătură care îi lasă pe străini derutați. În timp ce respectarea regulilor poate ajuta în executarea sarcinilor de zi cu zi, acest lucru nu face o diferență când vine vorba de proiecte mari, simbolice de o semnificație internațională.
Mai devreme sau mai târziu, însă, discuțiile despre eficiența germană indică întotdeauna spre Prusia. Cunoscut pentru militarism, naționalism și etica nemiloasă de lucru, regatul a cuprins secole, și, la culmile lui din secolul 19, o mare parte din nordul Germaniei și Polonia din zilele noastre. În timp ce nordicii prusaci lipsiți de umor au fost ocupați să mărșăluiască, să strângă cartofii de pe pământul arid și infertil, bavarezii turnau bere fericiți în climate mai calde. Prăpastia dintre cele două a fost adâncită și mai mult de adoptarea Prusiei a protestantismul lutheran.
Martin Luther a fost cel care și-a imaginat o nouă formă de creștinism a Germaniei departe de granițele catolice ale Imperiului Sfânt al Romei, și scrierile lui au format imaginea următoare a germanilor ca fiind muncitori, supuși legii și sprijinitori ai autorității.
Prusia nu numai că a revendicat aceste trăsături; i-a ajutat să le facă trăsături naționale. Până la mijlocul secolului al XIX-lea, Germania a fost un grup de regate disperate care se înhăita din când în când în dispute cu francezi și slavi. Prusia a schimbat totul când a luptat cu Napoleon al III-lea în Războiul Franco-Prusac (1870-71) și a condus țara către începuturile a ceea ce arăta a Germania modernă.
De fapt, conform James Hawes, autorul cărții „The Shortest History of Germany” (2017), această victorie a pus bazele imaginii eficienței germane. Pentru britanicii de la începutul secolului 19 „Germania a fost această țară dată peste cap… Apoi, deodată, peste noapte, i-au bătut pe francezi…prima putere militară din Europa” .Acum, toate părțile Germaniei – sau cel puțin o parte mai mare ca niciodată – sunt captive puterii militare a Prusiei și toți europenii știau că prusacii erau un popor de care trebuie să te păzești.
Până la începutul Primului Război Mondial, asta a fost mai mult decât o frică de „alții”, a explicat Hawes. „Dacă tu vei transforma lumea într-o democrație sigură…este de folos să poți spune că inamicul este aproape un extraterestru prin ciudățenia acestuia”. Posterele de propagandă din această perioadă nu au ajutat acestui mit, creând o imagine suprarealistă a Kaizerului și, în general, promovând imaginea germanilor ca fiind atotștiutori, atotvăzători și omniprezenți.
Și totuși, există și astăzi o obsesie cu eficiența germană, chiar dacă aceasta ar fi trebuit să fie distrusă după cel de-al Doilea Război Mondial.
Markus Hesselmann, editor local la Tagesspiegel, are o idee, deși nu e dornic să o admită: „ În Marea Britanie este o fascinație interesantă pentru Germania nazistă. Este o dorință de a șterge toate lucrurile rele ce s-au întâmplat și să rămână doar cele pe care le respecți.” Membrii fostelor Forțe Aliate, șefii SUA și UK printre aceștia, le place să se minuneze la cum germanii au fost poticniți în reparațiile pentru Primul Război Mondial, și totuși au reușit să lupte în cel de-Al Doilea Război Mondial.
Lor le place să creadă că „miracolul economic” din anii 50 – 60 este responsabil pentru eficiența nemiloasă a eticii de lucru, ignorând câți bani s-au cheltuit ca să consolideze Germania de Vest împotriva rușilor.
După cum Hawes punctează, mitul „nu are nici o legătură cu istoria și mai mult cu fantezia”. În crearea unui mit despre germani, noi creăm un mit despre noi înșine. Probabil nimeni nu cunoaște mai bine lucrul ăsta decât germanii care s-au stabilit aici din altă parte și au întâlnit reguli stricte și birocrație fără încetare în viața de zi cu zi, chiar și dacă întârzierea lucrărilor publice precum aeroportul din Berlin vorbește de la sine.
Într-o întorsătură de destin fermecător de ironică, totuși, mult-discutatul aeroport oferă acum tururi ghidate. Deci, pe lângă muzeele de istorie ale Berlinului, precum Deutsches Historisches Museum, monumente de război din bronz, precum Coloana Victoriei, Poarta Brandenburgului și Memorialul Holocaustului, vizitatorii pot vizita cea mai nouă nebunie în itinerarul lor.
Potrivit lui Joseph Pearson, care explorează tradițiile germane pe blogul său The Needle, întârzierea construcției aeroportului nu ar trebui să fie denigrată, ci sărbătorită tocmai pentru că contrazice mitul antic; un semn al istoriei care corectează cursul ei.
Când lucrurile, precum aeroportul, nu funcționează, aceasta „îi umanizează pe nemți; arată că nu se încadrează cu ușurință în stereotipurile pe care străinii le-ar putea avea despre ei ”, mi-a spus el, adăugând,„ Aproape fiecare exemplu de ineficiență germană mă face atât fericit, cât și dezamăgit”.
