Curtea Constituţională nu a dat un aviz clar pentru cererea de suspendare a preşedintelui român Traian Băsescu

Curtea Constituţională (CCR) nu a dat un aviz clar pentru cererea de suspendare a Preşedintelui României, Trăian Băsescu, informează hotnews.ro. CCR s-a pronunţat pe fiecare din cele 7 capete de acuzare, dar lipseşte un aviz final.

Curtea Constituţională a României constată faptul că „Preşedintele României, prin comportamentul său politic, şi-a asumat public iniţiativa luării unor măsuri economico-sociale, înainte ca acestea să fie adoptate de către Guvern, prin asumarea răspunderii, poate fi reţinut ca o încercare de a diminua rolul şi atribuţiile primului ministru.

De aceea, această atitudine imputată domnului Traian Băsescu nu poate fi încadrată în conceptul «opinii şi opţiuni politice», astfel cum acesta a fost stabilit de Curtea Constituţională prin Avizul consultativ nr.1 din 5 aprilie 2007, potrivit căruia Preşedintele României poate, în virtutea prerogativelor şi a legitimităţii sale, să exprime, să formuleze observaţii şi critici cu privire la funcţionarea autorităţilor publice şi a exponenţilor acestora”, anunţă CCR.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.