Preşedintele Parlamentului, Marian Lupu, a respins categoric ideea de federalizare a Republicii Moldova, menţionând că Alianţa pentru Integrare Europeană are o poziţie unanimă referitor la rezolvarea diferendului transnistrean, şi anume acordarea unui statut larg de autonomie regiunii transnistrene. Declaraţiile au fost făcute ieri seara în cadrul unei întâlniri cu bloggerii.