Connect with us
"
"

Istorie

Cum a fost Lenin împușcat de o femeie aproape oarbă

Publicat

pe

PE SCURT

Pentru că vrem, dragă cititor, să știi lucruri noi și interesante, Moldova.org va publica fragmente din cărți, istorii ale unor personalități, recenzii și multe altele. De data aceasta, vă invităm să citiți un fragment din cartea „Secolul XX. 20 de mistere esențiale”, scrisă de Jakob Van Eriksson despre Lenin și cum a murit.

PE LUNG

Vladimir Ilici Ulianov s-a născut în anul 1870 la Simbirsk.

La 30 august 1918, Fanny Kaplan (Fania Efimovna Roitman), membră a Partidului Socialist Revoluționar, s-a apropiat de Lenin după ce acesta luase cuvântul la un miting și se îndrepta spre mașina sa. Ea l-a strigat pe Lenin și, când acesta s-a întors să-i răspundă, a tras trei focuri de revolver în el, dintre care două l-au nimerit pe liderul bolșevic în umăr și în ureche. Lenin a fost dus în apartamentul lui privad din Kremlin, el refuzând să riște să meargă la spital, deoarece credea că și acolo este așteptat de alți asasini. Au fost convocați doctorii, dar ei au decis că era prea riscant să extragă gloanțele.

Au rămas, însă, destule semne de întrebare asupra identității asupra persoanei care a săvârșit atentatul! Fania Efimova Kaplan este atentatoarea prezumtivă la viața lui Lenin. Fania s-a născut, conform propriilor declarații, în familia numeroasă (avea patru frați și trei surori) a unor intelectuali evrei din provincia Volînia. În 1906, ca anarhistă, a încercat să comită un atentat cu bombă. A fost rănită și mai apoi, condamnată la muncă silnică pe viață. Primii ani i-a petrecut în închisoarea de muncă grea Malțev, lângă Orel, iar mai apoi, la minele de argint din Cita, din Siberia. În timpul detenției, a renunțat la anarhism și a adoptat doctrina socialist-revoluționară. A fost eliberată după victoria Revoluției din 1917. Familia sa emigrase deja în America în 1911.

Atentatul s-a petrecut în timp ce liderul bolșevic părăsea clădirea unei fabrici unde participase la un miting muncitoresc. Lenin a fost împușcat, conform martorilor, de trei ori, două gloanțe rănindu-l la umăr și piept. Conform declarațiilor lui Fania Kaplan, ea a încercat să-l ucidă pe Lenin pentru că îl considera un „trădător” și pentru că „… cu cât va trăi mai mult, cu atât va îngropa ai adânc ideea de socialism. Pentru zeci de ani”. Fanya Kaplan nu a fost judecată. A fost împușcată la ora 4 dimineața, în data de 4 septembrie 1918, de către comandantul militar al Kremlinului, într-un garaj, cu motorul unei mașini aflat în funcțiune, pentru a acoperi zgomotul făcut de pistol.

Peste ani a circulat legenda lui „Lenin cel blând”, conform căreia victima atentatului ar fi cerut să se cruțe viața atentatoarei, care ar fi fost văzută în 1932 sau chiar în 1938 în gulagul de la Solovki sau Kolîma. Există numeroase semne de întrebare asupra vinovăției lui Fania Kaplan. Este de presupus și că ea nu a făcut decât să ia vina asupra ei. Faptele care pledează pentru nevinovăția ei sunt numeroase. Nimeni nu a văzut-o, de fapt, pe Fania Kaplan trăgând asupra lui Lenin. Toți martorii interogați au văzut „o mână de femeie” care ținea un pistol. Femeia era mioapă, în momentul atentatului nu purta ochelari, iar potrivit unei colege de detenție, era aproape oarbă. Toți cei 18 martori au zis că au auzit trei focuri de armă, iar de la locul atentatului au fost ridicate patru tuburi goale și un pistol aruncat pe jos.

Enlarge

_Ефимовна_Каплан
Fania Efimova Kaplan

În 1963, când s-a încercat o redeschidere a dosarului de cercetare a tentativei de asasinat, paginile 11, 84, 87, 90 și 94 lipseau. Nu s-a făcut însă nicio încercare serioasă de cercetare a cazului.

Sănătatea lui Lenin era deja deteriorată în mod serios în urma eforturilor sale făcute în Revoluție și în război. Tentativa de asasinat a mai adăugat o problemă la multele probleme de sănătate pe care le-a avut. În mai 1922, Lenin a demisionat din funcțiile politice. În martie 1923, a suferit al treilea atac, a rămas țintuit la pat și incapabil să mai vorbească. Suferea de o scleroză a vaselor sanguine din creier, moștenită, pare-se, ereditar și accentuată de efectele unui sifilis terțiar. Boala l-a paralizat și i-a afectat serios vorbirea. În clipele de luciditate, Lenin l-a obligat pe Stalin să-i promită că îl va scăpa de agonie otrăvindu-l cu cianură. Lucru acceptat inițial de Stalin, dar care nu s-a întâmplat niciodată. În urma unei serii de atacuri cerebrale, Lenin a murit la 21 ianuarie 1924.

La puțin timp după deces, au început să circule zvonuri potrivit cărora ar fi suferit de sifilis. Cauza oficială a morții lui Lenin a fost ateroscleroza cerebrală sau al patrulea atac cerebral, dar din cei 27 de medici care l-au tratat numai 8 au fost de acord cu concluziile raportului de autopsie. Din acest motiv, s-au făcut mai multe supoziții privind cauzele morții lui Lenin. Documente declasificate după căderea URSS, alături de memoriile medicilor lui Lenin, sugerează că liderul bolșevic a fost tratat de sifilis încă din 1895. Documentele sugerează, de asemenea, că anatomo-patologului Alexi Abrikosov, care era însărcinat cu autopsia, i s-a ordonat să demonstreze că Lenin nu a murit de sifilis.

Abrikosov nu a menționat această boală în raportul de autopsie, dar distrugerile vaselor de sânge, paralizia și alte incapacități pe care le-a citat sunt tipice pentru această boală. La un al doilea raport de autopsie niciun organ, arteră importantă sau zone ale creierului, afectate în mod obișnuit de sifilis, nu au fost menționate. În 1923, doctorii lui Lenin l-au tratat pe acesta cu salvarsan, singurul medicament care la acea vreme era folosit în mod special pentru tratarea sifilisului, dar și cu iodură de potasiu care era, de asemenea, folosită, în mod obișnuit, la tratarea acestei boli.

Istorie

BBC la Ziua Independenței în Transnistria: Sărbătoarea unei națiuni care nu există

Publicat

pe

PE SCURT

Emoția lor colectivă a fost aproape palpabilă în această zi surprinzător de caldă din septembrie. Sărbătorirea Zilei Independenței este cel mai important moment al anului. Dar nu îi deranjează că micuța națiune a Europei de Est, denumită oficial Republica Moldovenească Nistreană (PMR), nu există oficial”, povestește jurnalista BBC, Sarah Reid, despre ziua când Transnistria își sărbătorea așa-zisa independență.

PE LUNG

Potrivit jurnalistei, Transnistra este un loc minunat de ciudat, pentru că este nerecunoscută ca națiune de către membrii Națiunilor Unite, în ciuda faptului că și-a declarat independența în 1990, cu un an înainte ca Uniunea Sovietică să se prăbușească. Mai puțin de 70 km Sud-Est de capitala Republicii Moldova, Tiraspol (pop.: 130.000) este adesea descris ca fiind blocat în URSS. Într-adevăr, de la statuia imperioasă a lui Lenin, care păzește clădirea parlamentului brutalist al Transnistriei, până la străzile sale numite după date semnificative sovietice, Transnistria, cu siguranță, nu este lipsită de moaștele din epoca sovietică.

„Ne întristează faptul că independența noastră nu este recunoscută oficial, dar ne simțim independenți”, a explicat funcționara publică Vera Galchenko, în timp ce a ajutat un veteran militar să urce într-un taxi în urma paradei de 45 de minute. „Avem propria noastră constituție, guvern, armată, valută și chiar pașapoarte”, i-a spus cu mândrie reporterei.

Însă fără acces direct la singurele trei state care recunosc Transnistria (Abhazia; Nagorno-Karabakh, cunoscută și sub numele de Republica Artsakh; și Osetia de Sud), pașaportul este în esență inutil pentru cei 500 mii de rezidenți. Cu toate acestea, cei mai mulți dețin naționalitate dublă sau triplă: rusească, ucraineană sau moldovenească, astfel încât nu sunt tocmai prinși în această enclavă cu sate adormite, fabrici sovietice abandonate și fabrica de rachiu Kvint a Tiraspolului.

De când Transnistria și-a declarat independența în urmă cu 30 de ani, populația Tiraspolului a scăzut cu cel puțin o treime. Din cauza scăderii perspectivelor economice în urma căderii URSS, majoritatea rezidenților au plecat să caute un loc de muncă în Rusia. Dar, în timp ce viața nu este ușoară în această democrație prezidențială, unde salariile sunt chiar mai mici decât în ​​Moldova (una dintre cele mai sărace țări din Europa), mulți sunt mulțumiți de viața de aici, povestește autoarea reportajului.

„Avem un climat bun, produse locale bune, cum ar fi fructe și legume și există ajutor din străinătate”, a spus Andrey Smolenskiy, fondatorul Transnistria Tour. Smolenskiy a explicat că compania sa a devenit prima agenție de turism Tiraspol care a lucrat cu turiștii veniți din străinătate în 2011. Când zice „străinătate”, asta înseamnă Rusia, care construiește spitale și școli în Transnistria, își furnizează puterea și subvenționează pensiile populației bătrâne.

Smolenskiy se referă cu drag la „țara mamă”. În timp ce cele trei grupuri etnice principale ale Transnistriei au dimensiuni similare, limba comună este limba rusă. Steagurile rusești flutură alături de steagurile transnistrene (singurul drapel național din lume care poartă în continuare însemne de ciocan și seceră) pe clădirile orașului, iar în cadrul paradei Ziua Independenței, la care participă și soldații ruși, steagurile inedite sunt vândute cu ambele steaguri pe același băț.

„Transnistria s-a considerat istoric ca o parte a spațiului cultural rusesc”, a explicat Anatolii Dirun, supervizor academic la Școala de Studii Politice din Tiraspol. „Nu mai vorbim de faptul că Rusia este garantul păcii pentru Transnistria”.

Este ușor de înțeles de ce începutul Transnistriei către drumul său spre independență a fost stâncos. La sfârșitul anilor ’80, sentimentele naționale din Republica Sovietică Socialistă din Moldova (RSS Moldovenească; una dintre cele 15 republici ale URSS și acum cunoscută sub numele de Republica Moldova) au trezit neliniște printre minoritățile etnice de origine rusă din Transnistria. Un demers pentru interzicerea limbii ruse a fost ultima picătură care a determinat Transnistria să-și păstreze moștenirea culturală prin proclamarea Republicii Republicii Sovietice Socialiste Independente Moldovenești la 2 septembrie 1990.

Disperat să păstreze împreună o Uniune Sovietică fracturată, atunci liderul URSS, Mihail Gorbaciov a declarat nulitatea proclamării independenței Transnistriei, deschizând calea Republicii Sovietice Socialiste Moldovenească să-și declare propria independență tot cu Transnistria. Tensiunile dintre cele două regiuni au escaladat într-un conflict militar în martie 1992.

Pe măsură ce ultimul batalion de soldați a ieșit din Piața Suvorov de pe strada 25 octombrie (bulevardul principal al Tiraspolului) s-a transformat într-o alee multietnică. Pe străzi se văd bibelouri naționaliste și pâine artizanală decorată cu simboluri comuniste. bunicile cu șalurile Pavlovsky se mișcă încet sub muzica populară rusească care se aude de la boxele portabile.

Sărbătoarea a ajuns într-un parc plin de frunze, situat între strada 25 octombrie și curba râului Nistru. Câțiva pre-adolescenți se înghesuie într-o arenă de box improvizată. Jurnalista s-a apropiat de coada pentru shashlik de porc sfârâind pe grătarele mobile. Ea este amuzată de copiii ce se cățărau, în glumă, pe tancurile din epoca sovietică, pe armele antiaeriene și pe alte artilerii care ar trebui să arate puterile militare ale Transnistriei.

Cu puține atracții și cu puțin mai puțină infrastructură turistică dincolo de Tiraspol, mulți dintre cei 20.000 de vizitatori anuali ai Transnistriei vin în excursii de o zi din Moldova. Într-adevăr, este relativ ușor de vizitat, pentru că sunt autobuze obișnuite din Chișinău spre Tiraspol, iar intrarea în Transnistria este viză. Trebuie să arăți grănicerilor doar rezervarea de la hotel.

Turismul ar putea să sporească economia Transnistriei. Explorând frontiera uitată a Europei de Est, este jumătate din distracție. Cu Moldova reticentă să renunțe la Transnistria și cu Rusia care puțin probabil că va renunța la interese, devenind o națiune cu adevărat independentă poate rămâne un vis ireal pentru oamenii care numesc Transnistria acasă, scrie BBC.

Citește mai departe

Cultură

Privim în trecut cu Ana Blandiana pentru a găsi soluții pentru prezent și viitor

Publicat

pe

De către

PE SCURT

„Manipulare. Răsturnarea valorilor, dacă se poate de considerat un singur cuvânt. Și demagogie”. Acesta a fost răspunsul renumitei scriitoare Ana Blandiana când a fost rugată de un elev de la Liceul Alexei Mateevici din Căușeni să caracterizeze regimul comunist în trei cuvinte. 

Radio Europa Liberă a dat startul celui de-al doilea sezon al proiectului „Antinostalgia – privind spre viitor”, un proiect în care se privește în trecut pentru a veni cu soluții pentru prezent și viitor. În orașul Căușeni, situat la 80 km de Chișinău, în Sud-estul Republicii Moldova, a avut loc prima dezbatere cu genericul „Și eu am trăit în comunism. Părinți – copii: ce ați făcut, ce am fi făcut?”. Evenimentul i-a avut drept protagoniști pe renumita scriitoare Ana Blandiana și profesorul în științe politice Mark Mazureanu și a fost moderat de Lina Grâu, de la Radio Europa Liberă.

PE LUNG

Viața Anei Blandiana se învârte acum în jurul primului Memorial al Victimelor Comunismului și al Rezistenței din lume a cărei fondatoare este. Memorialul, care este un institut de studiere a crimelor comunismului, are și un spațiu expozițional permanent, întitulat „Memoria ca formă de justiție”. Ideea sub care s-a dezvoltat Memorialul a fost o frază pe care a scris-o într-un ziar german. „Atunci când justiția nu poate fi o formă de memorie, atunci memoria poate fi singură o formă de justiție”, a citat Ana Blandiana în cadrul dezbaterii de la Căușeni. 

„Nici memoria, nici justiția nu au fost procese ale comunismului. Ca să înțelegem cât de inegal este felul nostru de a privi cele două crime la fel de îngrozitoare – nazismul și comunismul – trebuie să încercăm să ne imaginăm, ca într-un film absurd, cum ar fi fost să ajungă rușii și americanii la Berlin și să-i lase pe liderii naziști să plece în America de Sud sau Australia”, a menționat Ana Blandiana. 

Drept exemplu când justiția din punct de vedere juridic nu a fost aplicată comunismului, scriitoarea a povestit cum, acum mulți ani, Ticu Dumitrescu, președintele Asociației foștilor deținuți politici, făcuse o listă cu 200 de torționari care erau în viață și care în mod normal ar fi trebuit arestați și condamnați. „Au trecut 25 de ani de atunci și s-a ajuns să se pună în discuție doar patru dintre ei. Atâția s-au mai găsit. Și nu în sensul în care muriseră toți. Și din aceștia patru, cu chiu, cu vai, au fost condamnați doar doi. Deci totul are un aer de parodie…”, a relatat scriitoarea.

Represiunea. Cine știe ce a fost?

Pentru a rămâne în picioare trebuie să nu lăsăm memoria să dispară, a recomandat scriitoarea Ana Blandiana. „Societatea comunistă a fost foarte ocultă. Noi făcând memorialul am avut niște greutăți insurmontabile: dovezile au fost distruse. Nu există poze din închisorile comuniste, nu există înregistrări…”. 

Doar cei care au suportat-o știau ce a fost represiunea. Când a ajuns la această concluzie, Ana Blandiana a înțeles că trebuie să schimbe acest lucru. „Eu știu cum au fost în copilărie arestările tatălui, dar colegii mei de școală ai căror părinți nu au fost arestați nu știau asta. Respectiv, Memorialul de la Sighet este un loc unde se învață istoria”, a menționat scriitoarea.

La rândul său, activistul civic Marc Mazureanu este de părerea că fiecare trebuie să decidă pentru sine de a fost bun sau rău comunismul. „Autoritarismul este rău în sine, iar comunismul este doar o formă a acestuia. Este statul care ți se bagă sub plapumă, statul care nu îți dictează doar regulile jocului, ci creează și regulile jocului. El îți dictează cum să gândești”, a menționat el.

La un moment dat, Ana Blandiana a intervenit că trebuie de menționat că totalitarismul și comunismul este același lucru. „Ani întregi după ‘90 s-a vorbit despre totalitarism ca să nu părem că condamnăm direct comunismul”, a spus ea.

Istorii din epoca comunismului

Ana Blandiana: S-a apropiat un tânăr strigând „Arestați-o, arestați-o!!”

„La Revoluție, când eram deja matură, am fost îngrozitor de șocată de o întâmplare. Atunci când în seara de 21 decembrie, ajungând cu soțul meu în Piața Romană, (dar am ajuns acolo după ce a avut loc o ciocnire și au fost arestați cei care se opuseseră) am vrut să vedem ce se întâmplă. Ne-am dat seama că înaintăm spre Piața Romană și numai noi suntem pe stradă, ne-a apucat frica. Dar ne-am zis că trecem și dacă ne opresc zicem că acesta-i drumul nostru. Și ne-au oprit. Și în timp ce ofițerul de miliție ne cerea actele și eu zăpăcită nu reușeam să găsesc în geantă buletinul, a venit în grabă un tânăr îmbrăcat în haine de gărzi patriotice, strigând ofițerului care ne legitima: „Arestați-o, arestați-o, a fost aici!”. Dar eu nu fusesem. Pentru mine ideea că un  tânăr putea să facă aceasta, că putea să susțină asta fără să aibă dreptate, deodată mi-a răsturnat totul în cap, pentru mine era rău doar Ceaușescu, nevasta sa și câțiva din jurul lor.” 

Mark Mazureanu: În zona unde era monumentul lui Lenin era interzis să treci

„Îmi aduc aminte cum treceam cu tatăl prin centrul capitalei, în fața Guvernului, unde era monumentul lui Lenin. Era o zonă unde era interzis să treci, dar nicăieri nu era un semn de interdicție. Deci era o chestie de neimaginat să traversezi această zonă prin centru. Era ca și cum ai urca pe plita încinsă și nimic nu ți se va întâmpla.

Același sentiment l-am avut, atunci când am deschis prima sticlă de Coca-Cola. Pe atunci era Uniunea Sovietică. Taică-meu mi-a adus-o din Finlanda. Am luat sticla, m-am dus în subsolul casei, m-am asigurat că nimeni nu este și am deschis-o încet, dar credeam că toată casa m-a auzit. Aveam impresia că atunci când voi bea sticla, se va ilumina tot subsolul. Evident, nimic nu s-a schimbat. Era doar o sticlă de Cola.”

Scriitorul Vitalie Ciobanu: Țin minte cozile lungi de la „gastronom”

„Bunelul meu s-a ascuns câteva zile în niște lanuri de porumb din satul Varvareuca, Florești, întrucât urma să fie deportat. Și numai datorită faptului că bunica mea era mamă eroină – avea 10 copii născuți – și a venit o directivă de la Chișinău că mamele eroine pot să stea și să nu fie deportate, bunelul meu nu a fost deportat. S-a întors de prin coclaurile unde a stat și a rămas acasă. Dacă pleca el, părinții mei nu s-ar fi întâlnit și nici eu nu aș fi fost aici.

Din experiența mea, țin minte cozile lungi pe care le aveam la alimentară sau cum era numit „gastronom”. Și o dată pe lună se aducea pește roșu. Dar erau cozi uriașe, mă trimiteau și pe mine părinții să vin cu un kilogram sau două. Era atunci o sărbătoare, ieșea mămăliga mai bună cu acel pește special. Sau manifestațiile din școală, parada din 7 noiembrie, pentru mine era o sărbătoare care se asocia cu un eveniment de familie, pentru că era Hramul localității Florești. Și atunci eram nerăbdători să venim mai repede acasă, căci veneau rude în ospeție. Deci, amestecam și ororile, și bucuriile, dar adevărul crunt al realității de atunci rămânea ascuns.”

Poetul Emilian-Galaicu Păun: Două fetițe au mâncat ouă roșii, să vezi ce crimă!

„Făceam școala la Chișinău, la cea mai bună școală din oraș, nr.1., actualul liceu „Gheorghe Asachi”. Era prin 1975-76 și atunci Paștele a căzut cu câteva zile înainte de 1 mai. Pe 1 mai toată lumea trebuia să meargă la Parada Muncii. La două fetițe din clasa paralelă, părinții le-au dat de mâncare, ca să vezi ce crimă!, ouă roșii. Cât am așteptat ca să defilăm pe strada Lenin, fetițele au decojit ouăle și le-au mâncat. Cineva le-a pârât, iar la două zile a avut loc adunarea generală pe școală – două fetițe au mâncat ouă roșii. Vă dați seama cum a lucrat această întâmplare în mintea acelor copii, dacă acest gest uman a fost sancționat în așa mod.

Al doilea caz. Făceam Facultatea de Litere. Iar eu am obținut carnetul la Biblioteca Națională, care atunci se chema Nadejda Krupskaia, cu greu abia în anul III. Muncitorii, țăranii aveau drept la abonament din oficiu. Noi, care făceam studii, am obținut cu greu carnet de cititor după trei ani. Iar când ajungeam în sala de literatură străină știți ce citeam? Ana Blandiana, Nichita Stănescu, Tudor Arghezi. Evident!, literatura română se afla în sala de literatură străină. Iar când completam formularele pentru a cere autorii respectivi, trebuia să le completăm în două exemplare. Pentru că unul mergea acolo unde trebuia! Eram marcați, citeam în sala de literatură străină.”

Elevi: Odată cu cunoașterea vine și gândul că suntem înarmați cu ceva

Una din elevele liceului a menționat că pentru ea comunismul este o temă foarte dureroasă și delicată, or este cauza pentru care părinții ei se află peste hotare, cauza pentru care în scurt timp va face parte din diaspora Moldovei. „Este important ca tinerii să cunoască pentru că odată cu cunoașterea vine și gândul și știința că suntem înarmați cu ceva”. 

O altă elevă a recunoscut că în familia sa sunt controverse la această temă. „Generațiile anterioare spun că a fost bine, că totul a fost gratis, toată lumea știa cine era. Însă eu cred cu totul altceva și încerc prin dovezi să le schimb părerea”, a spus ea.

Comunismul, în trei cuvinte

Un elev i-a întrebat pe protagoniștii dezbaterii Ana Blandiana și Mark Mazureanu care ar fi trei cuvinte care ar caracteriza regimul comunist.

„Uniformizare, supușenie și „conveier” (bandă rulantă)”, a răspuns Mark Mazureanu. La rândul său, Ana Blandiana a menționat: „Manipulare. Sigur, manipulare este cuvântul numărul unu. Răsturnarea valorilor, dacă se poate de considerat un singur cuvânt. Și demagogia, care face parte din manipulare”.

În final, scriitoarea Ana Blandiana a avut un mesaj către tinerii de la Liceul Alexei Mateevici: 

„Tinerii trebuie să-și păstreze spiritul critic. Să cultivăm privirea critică, gândirea cu propriul cap”, a menționat ea, „dușmanii totalitarismului au fost cei care aveau spirit critic”.

Citește mai departe

Istorie

Cum au apărut cercetașii și ce legătură au ei cu pionerii sau tinerii hitleriști

Publicat

pe

De către

PE SCURT

Mișcarea Cercetașilor a fost inventată de un colonel mustăcios pe nume Robert Baden-Powell, în 1907. Astăzi, această mișcare reunește peste 58 de milioane de adolescenți, fete și băieți, din 171 de țări ale lumii: ei aprind ruguri, învață să-și servească patria și vând prăjiturele în fața magazinelor cu marijuana. 

Dar cum un militar britanic, care a preferat clar lumea copiilor celei a adulților, a inventat cercetașii și cum mișcarea sa ne-a oferit pionierii, tinerii hitleriști sau gamificarea? Ne povestesc jurnaliștii de la Batenka

PE LUNG

Să facem o călătorie pînă-n 1900, orașul Mafeking, Africa de Sud. Este în toi cel de-al doilea război al burilor. Sună o trompetă, caii sunt nerăbdători, drapelele flutură în bătaia vântului. La porțile unui mic cimitir are loc  o ceremonie. Timp de 217 de zile, fortăreața imperiului britanic din sudul Africii a ținut apărarea împotriva inamicului și a supraviețuit: dimineața asediul a fost ridicat de la Mafeking.

Câteva sute de soldați și ofițeri s-au  aliniat în fața unui bărbat subțire în uniformă prăfuită. El dă mâna cu toată lumea. La rândul său, un adolescent cu fața rotundă, într-o pălărie neobișnuită cu marginea largă, ruptă la o parte, se apropie de comandant. Îi întinde mâna și o scutură strâns. Câteva secunde se privesc în ochi, dau din cap cu satisfacție și băiatul pleacă, dând loc următorului militar. Nu este singurul copil din rând: adolescenții au jucat un rol cheie în apărarea orașului, dacă nu chiar principalul.

Băiatul cu pălărie se numește Warner Goodyear. În ciuda vârstei fragede, este sergent major al cadetilor de la Mafeking și în curând va fi prezentat de armata britanică pentru medalie, pentru curaj. Comandantul în uniforma prăfuită se numește Robert Baden-Powell. În curând va inventa  cercetașii.

Mie îmi este foarte vesel. Dar vouă?

Robert Baden-Powell s-a născut la Londra în 1857. La vârsta de trei ani, tatăl său, profesor la Oxford și preot anglican, a murit, lăsând cei șapte copii ai săi în grija unei mame hotărâte și progresiste. Aceasta nu a impus nimic copiilor și a susținut toate interesele lor, fie că era vorba de desen, spectacolele de acasă, construcția zmeelor sau grija cailor. Singurul lucru pe care mama le-a cerut a fost onestitatea. Restul, cei șase frați și singura lor soră au fost lăsați în  propria voie, petrecându-si cea mai mare parte a timpului în aer curat, jucându-se sau învățându-se reciproc despre tot ce știau mai bine. Cea mai mare influență asupra celorlalți l-a avut frate mai mare, Warington. Acesta adora marea, iar vârsta de 20 de ani a navigat spre Marea Baltică într-o barcă de construcție proprie. La 25 de ani a început să-și ia frații cu el în călătorii scurte, dar captivante, pe apă.

Robert sau BP cum i se mai zice era cel mai executiv și mai rezistent dintre toți, urma cu precizie instrucțiunile și nu  fugea de la cea mai grea muncă. Odată „Kohinor” iahtul familiei a nimerit într-o furtună de pe coasta de sud a Angliei. Aceasta a durat mai bine de o zi, iar mica echipă și-a pierdut cumpătul  când Robert, ud leoarcă și clănțănind din dinți de frig, s-a adresat către frați: „Mie îmi este foarte vesel. Dar vouă?”. 

Aceste călătorii l-au învățat pe Robert să navigheze cu instrumente rudimentare și după stele, să aprindă ruguri, să gătească pe foc și să trăiască o „viață reală”: în mijlocul naturii, cu care uneori trebuie de  luptat. Treizeci și cinci de ani mai târziu, el va începe să scrie celebra carte „Scoutingul pentru băieți” cu istorii despre cele mai bune zile ale copilăriei sale.

Povara omului alb: cercetarea la capătul lumii

După școală, Robert a susținut cu succes examenele la Universitatea Oxford, unde tatăl său a predat, iar frații mai mari și-au primit diplome. Cu puțin timp înainte de începerea semestrului, el pentru distracție a susținut și examenele de înrolare în armată, unde pe neașteptate a obținut al doilea rezultat printre peste șapte sute de candidați. Visând țări îndepărtate și adorând viața sub cerul liber, Robert a înțeles că era mai interesat să slujească în armată decât să asculte prelegeri universitare. Așa că s-a înscris în husari și a plecat în India.

Acolo a nimerit la cercetași: se ocupa de recunoașterea terenului și cartografiere. Apreciind abilitățile tânărului cercetaș, șefii i-au ordonat să se ocupe de instruirea noilor recruți, descoperind astfel un alt talent al lui Baden-Powell – pedagogic.

Nu voia să-i plictisească pe tinerii soldați cu prelegeri. În schimb, a folosit o tehnică de joc pe care el însuși a inventat-o. Împărțind soldații în grupuri mici, fiecare cu propriul comandant, le dădea sarcini: să facă schița unui teren sau să afle rapid numărul de locuitori ai unui sat vecin. Grupurile concurau în viteză și precizie; cei mai pricepuți și agili primeau un premiu simbolic. Metoda jocului a fost foarte populară în unitate și a stat la baza primei cărți didactice a lui Robert Baden-Powel, „Urmărirea și cercetarea”, care a fost lansată în 1884. În aceasta, el a folosit prima dată conceptul de „scout” (din engleza „scout”), referindu-se la o persoană care obține informații valoroase datorită pregătirii speciale și calităților personale: agilitate, observație și vigilență.

Armata i-a oferit lui BP nu numai oportunitatea de a-și demonstra abilitățile, ci și noi cunoștințe interesante. În 1896, în timpul războiului cu poporul rebel Matabele din Rhodesia (Republica modernă Zimbabwe), a avut loc o întâlnire fatidică între Robert și mercenarul american Frederick Burnham. Acesta s-a născut și și-a petrecut copilăria în rezervația indienilor Sioux și a adoptat de la ei multe abilități de supraviețuire în sălbăticie: putea, de exemplu, să găsească apă în deșert și să navigheze pe teren fără o busolă și hartă.

Bărbații s-au împrietenit rapid și Burnham a început să-l învețe pe BP abilitățile indienilor și vânătorilor: să citească amprentele, să trăiască sub cerul liber, să vâneze, să pregătească prada și să ofere prim ajutor. Și, desigur – să poarte pălărie într-un stil special și să folosească eșarfa de la gât pentru a bandaja rănile. Baden-Powell știa deja unele lucruri, a stăpânit repede restul și le-a transmis imediat altora. Până la  ideea mișcării cercetașilor a rămas doar un pas. Robert a făcut acest pas în timpul asediului lui Mafeking.

Adolescenții în slujba regală

De a sfârșitul secolului XVIII, Africa de sud a devenit un loc de confruntare între britanici și buri – descendenți ai imigranților din Olanda, care s-au pomenit pe continent în anii de aur ai istoriei coloniale olandeze.  În 1899 a izbucnit cel de-al doilea război anglo-bur. Colonelul Robert Baden-Powell, de 42 de ani, a fost primit ordin să plece în Africa de Sud și să recruteze detașamente de cavalerie, capabile de atacuri rapide. Baden-Powell a ales drept bază orașul  Mafeking. Acolo stătea o garnizoană de o mie și jumătate de persoane, se păstrau stocuri mari de mâncare și arme. Era localizat prost: prea departe de britanici, prea aproape de buri. La 13 octombrie 1899, chiar a doua zi după declararea războiului, Mafeking a fost asediat. În conducerea armatei britanice, situația a fost calificată drept o eroare militară a lui BP: el a permis inamicului să ia orașul în asediu și a ales să se apere atunci când existau șanse de a rupe încercuirea. Dar situația periculoasă s-a transformat într-un mare succes. Datorită colonelului, orașul a ținut asediu de 217 de zile, iar comandantul a devenit un erou național.

Forțele burilor depășeau garnizoana britanică de mai multe ori, iar Baden-Powell a trebuit să recurgă la șiretlicuri. De exemplu, el a ordonat soldaților să se aplece și să se prefacă că între tranșeele din jurul orașului erau sârme ghimpate. În plus, apărătorii lui Mafeking s-au bazat pe observațiile de pe teren: colonelul însuși pleca în patrule, iar pentru a salva puterea soldaților adulți, a apelat la ajutorul voluntarilor adolescenți. El i-a observat în timpul primei confruntări cu burii. BP privea cu uimire pe fiii locuitorilor britanici din Mafeking fluierând și urlând pe străzile goale, fără să se teamă de gloanțe și a decis să-i pună la treabă.

„Fii gata!” Primii cercetași

Revenind din Africa la Londra, BP a fost surprins să constate că „Ghidul pentru cercetași”, cartea pe care o scrisese în 1899, devenise un bestseller. Aceasta era folosită ca manual de diverse organizații pentru copii și adulți, inclusiv de colegiul pentru guvernante a lui Charlotte Mason și „Brigada de băieți” a lui William Alexander Smith (organizație al cărei obiectiv era să predea valorile creștine și patriotice într-un mod distractiv). Smith a fost cel care i-a dat lui BP ideea să adapteze cartea pentru o audiență mai tânără. Timp de câțiva ani, generalul s-a îngropat în lucrări despre psihologia copiilor, povești despre cavaleri și legende antice. Noua carte „Arta cercetării pentru băieți” a fost publicată în Marea Britanie în 1908.

Cartea învăța cum să devii un adevărat cercetaș – curajos, abil și vigilent, care este întotdeauna gata să-și îndeplinească datoria față de patrie, de apropiați și frați. Conform planului BP, cercetașul trebuia să fie mereu vesel, onest religios, fiabil și eficient, devotat. Scopul final al cercetașilor a fost acela de a educa cetățeni demni, „gata să moară pentru țara lor, dacă este necesar”.

BP a inventat și uniforma specială pentru cercetași: a inclus o pălărie asemănătoare cu cea purtată de Frederick Burnham în Africa de Sud, la fel ca și eșarfa de la gât. Și, de asemenea, potrivit ideii generalului, cercetașii trebuiau să ridice steagul în tabără și să strige salutul „Fii gata!”. Cu toate acestea, lui BP îi  plăcea să spună că „nu a creat nimic”, iar mișcarea cercetașilor a crescut de la sine.

Ce a fost mai departe

Cartea „Arta cercetării pentru băieți” a avut un succes răsunător. Echipe și patrulele de cercetași au început să apară în toată Anglia, iar la un an și jumătate după publicarea manualului 11.000 de băieți s-au adunat în Crystal Palace din Londra la adunarea națională de cercetași Nu erau membri ai „Brigăzii de Băieți” sau ai oricărei alte organizații: erau adolescenți obișnuiți care doreau să devină cercetași. Spre surprinderea și confuzia BP, la congres au fost câteva sute de fete în uniformă de cercetaș: au spus că vor să fie și cercetași. A trebuit să le înscrie și pe ele.

Mișcarea a crescut rapid. Prinți și prințese au intrat în rândurile cercetașilor (nu numai membrii casei regale britanice, ci și, de exemplu, prințul rus Alexei). La începutul anilor 1910, cercetașii au depășit granițele britanice, crescând pe ambele părți ale Atlanticului. În 1920 – numărul cercetașilor din întreaga lume se apropia de un milion de oameni.

Pionierul Mișcării cercetașilor a prins nu numai amploarea mișcării, ci și a epigonilor ei. BP a primit titlul baron chiar atunci când în URSS se crea pionierii. Mișcările adolescenților din regimuri totalitare au luat foarte mult de la cercetași: de la cultul datoriei și perfecționare continuă și disciplină strictă. Și, de asemenea, esteticul cravata de pionier este descendenta directă a eșarfei de gâtul scout, iar focurile cu care trebuia să se ridice în nopțile albastre sunt sclipiri de focuri de sub pereții Mafeking. Din fericire, cercetașii au supraviețuit atât pionierilor, cât și tinerilor hitleriști. Probabil, acest lucru s-a întâmplat pentru că jocul pentru copii este mult mai interesant decât ideologia. Astăzi, mișcarea internațională a cercetașilor, cu milioane de participanți, face parte din cultura Europei, Americii și a altor continente. Imaginile unui băiat politicos cu o cravată la gât care ajută o femeie bătrână să treacă drumul sau o fată care vinde prăjituri pentru caritate sunt bine recunoscute și devin adesea obiecte de ironie și glume de diferite grade de bunătate.

Citește mai departe
Advertisement

Ultimele știri

SocialO oră în urmă

Turist în Moldova: Congaz, Găgăuzia

Cu peste 11.000 de locuitori, satul Congaz se număra printre cele mai mari sate europene după numărul populației. Acum doi...

Lifestyle7 ore în urmă

Cum alegi o fereastră termopan?

Cu toate că există o varietate mare de profile, cum ar fi VEKA, Salamander,Trocal, KBE, Aluplast, etc. să alegi un...

Social7 ore în urmă

Despre oameni, destine și deportări, într-o nouă dezbatere „AntiNostalgia” la Europa Liberă

La 6 iulie Republica Moldova își va aminti, din nou, de calvarul deportărilor. În această zi, în anul 1949, peste...

Social8 ore în urmă

2 iulie 2020. COVID-19, PE SCURT: 252 cazuri noi de infectare și 11 decese

Moldova.org îți aduce în fiecare zi doar cele mai importante informații pe care trebuie să le știi despre coronavirus în...

EconomieO zi în urmă

Cât costă să mergi la psiholog

Ideea că doar oamenii cu probleme psihologice grave trebuie să meargă la psiholog este demult depășită. Astăzi oamenii înțeleg importanța...

SocialO zi în urmă

1 iulie 2020. COVID-19, PE SCURT: 285 cazuri noi de infectare și patru decese

Moldova.org îți aduce în fiecare zi doar cele mai importante informații pe care trebuie să le știi despre coronavirus în...

Social2 zile în urmă

30 iunie 2020. COVID-19, PE SCURT: 256 cazuri noi de infectare și nouă decese

Moldova.org îți aduce în fiecare zi doar cele mai importante informații pe care trebuie să le știi despre coronavirus în...

Advertisement

Politică

Politică3 zile în urmă

Ce înseamnă schimbările în Constituția Rusiei și cum ar putea influența regiunea transnistreană. Explicăm

PE SCURT De pe 25 iunie până pe 1 iulie are loc referendumul pentru modificarea Constituției Federației Ruse. În regiunea...

PoliticăO săptămână în urmă

COVID-19 în regiunea transnistreană. Trei sate moldovenești din stânga Nistrului au trecut în subordinea Tiraspolului?

PE SCURT Așa-zisele autorități transnistrene anunță că aproape 80% dintre cazurile de COVID-19 au fost tratate.  Thomas Mayr Harting, reprezentantul...

Politică2 săptămâni în urmă

COVID-19 în regiunea transnistreană. „Discriminare. Autoritățile moldovenești nu au anulat bacalaureatul pentru studenții din regiune”

PE SCURT Astăzi, 16 iunie, în regiunea transnistreană, se încheie starea de urgență, însă restricțiile rămân în vigoare. Acest lucru...

Istorie3 săptămâni în urmă

„Politicienii folosesc divizarea în societate, manipulând cu preferințele alegătorilor”, spune o doctoră în Științe Politice

PE SCURT Instalarea stării de urgență pare că a amplificat problemele politice și divergențele existente în societate, la fel ca...

Politică3 săptămâni în urmă

COVID-19 în regiunea transnistreană: Tiraspolul sugerează că s-a descurcat mai bine decât Chișinăul

PE SCURT Biroul Politici de Reintegrare a anunțat că au fost ridicate unele restricții de circulație pentru locuitorii satelor din...

Politică1 lună în urmă

COVID-19 în regiunea transnistreană / Autoritățile separatiste vor achita compensații de 23 euro antreprenorilor

PE SCURT În săptămâna trecută în regiunea transnistreană a fost prelungită starea de urgență, un bebeluș a fost testat pozitiv...

Politică1 lună în urmă

COVID-19 în regiunea transnistreană. Tiraspolul atacă Chișinăul: „Deficit de conștiință și rațiune”

PE SCURT Așa-zisele autorități din regiunea transnistreană redeschid treptat afacerile și instituțiile. 143 de beneficiari și angajați ai internatului psihoneurologic...

Advertisement

Opinii

iulie 2020
L Ma Mi J V S D
« iun.    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031