Am crescut petrecându-mi vacanțele de vară la bunici. Partea mea preferată era să mă joc cu verișoara mea și cu alți câțiva copii din mahala. Ne enervam când ne striga bunica la masă, mâncam pe fugă și ne întorceam în drum, la joacă. Exista un singur motiv pentru care ne bucuram să ne cheme bunica – când suna mama. Mama nu suna în fiecare zi, iar cele două săptămâni care treceau între vizitele ei ni se păreau cât o vară întreagă.
Nu înțelegeam cum rezistau copiii vecinilor fără s-o vadă pe mama lor mai multe luni. Mama lor lucra la Moscova. Știam că sună mai rar, doar o dată pe săptămână. Știam pentru că, la fel ca mama mea, suna la un unchi care avea singurul telefon din mahala. Nu cred că pe atunci mi se părea ciudat că soțul ei e în sat și că se văd foarte rar, așa cum nu mi se părea ciudat nici că tata petrecea luni sau chiar ani lucrând în altă țară. Știam că el e acolo ca să facă bani pentru ca nouă să ne fie bine.
Începând cu 2006, Republica Moldova a rescunoscut că una din problemele majore ale țării este faptul că aproximativ 20% dintre copii au cel puțin un părinte peste hotare. Acest fenomen are o grămadă de consecințe și în prezent. Una dintre ele este că mulți dintre acești copii au urmat exemplul părinților. Îmi amintesc că eu și sora mea am crescut cu certitudinea că o să plecăm și noi „spre o viață mai bună” și multe dintre cunoștințele mele au crescut cu ideea asta.
Am povestit cu foștii copii crescuți cu părinții peste hotare – actuali emigranți adulți – ca să văd în ce măsură au fost afectați de deciziile părinților și cum arată familiile lor în prezent.
Mihai își amintește că încă din școala primară se juca cu copiii din cartier „de-a lucrul peste hotare”. Tatăl lui muncea în Franța, a mers acolo în 1998, iar prietenii lui de joacă aveau părinți în Italia, Spania sau Moscova. Mihai a crescut cu mama lui. Își vedea tatăl o dată pe an și vorbeau la telefon săptămânal. Spune că știa încă de mic că o să crească și o să plece și el din țară.
„Cred că era modul lui de a-și impune autoritatea asupra mea și de a se simți tată.”
Deși îi era dor de tatăl lui, nu se înțelegeau foarte bine când se vedeau. „Primele zile când ajungea acasă, de obicei înainte de Crăciun, erau preferatele mele. Îmi aducea dulciuri și jucării, mă scotea în oraș să mâncăm pizza. Pe urmă mama începea să-i spună că n-am note prea bune, că m-am certat cu cineva la școala, iar tata striga la mine. Cred că era modul lui de a-și impune autoritatea asupra mea și de a se simți tată, nu știu. Dar sigur îi era greu și lui să înțeleagă cum să se comporte cu mine”, își amintește Mihai.
Părinții lui Mihai planificau să se mute cu toții în Franța, dar au amânat mutarea timp de mai mulți ani, așteptând să primească cetățenie românească. Însă plecarea se tot amâna din diferite motive, iar relația părinților se tot înrăutățea. „Tata i-a pus mamei ultimatum – sau ne mutăm în Franța, sau divorțează”. Însă problemele din familie se tot adunaseră de-a lungul anilor petrecuți la distanță. Tatăl lui Mihai era gelos, iar mama nu accepta condiții și compromisuri. „Așa că, până la urmă, au divorțat”, povestește Mihai.
„Într-un fel, parcă fiecare încerca să-mi arate prin bani că mă iubește, să-și compenseze absența.”
A urmat o perioadă și mai grea pentru el, în care și mama lui a plecat să muncească în Italia. Mihai a rămas să locuiască la niște rude până a terminat liceul, apoi a plecat la studii în Marea Britanie, timp în care părinții îl susțineau financiar. „Într-un fel, parcă fiecare încerca să-mi arate prin bani că mă iubește, să-și compenseze absența”, povestește Mihai.
În prezent, Mihai lucrează într-o companie IT din Londra. Nu a mai fost în Moldova de 3 ani și nici nu e sigur când o să se mai întoarcă. Mama lui s-a recăsătorit în Italia, iar tatăl lui s-a mutat în Spania, unde și-a format o altă familie. Mihai îi vizitează pe rând, dar spune că vizitele s-au rărit în ultimii 3 ani, de când s-a căsătorit și își petrece concediile cu soția lui. Speră ca mama lui să vină să-i ajute peste câteva luni, când li se va naște primul copil.
***
Când am sunat-o pe Cristina pentru interviu, mi-a spus că s-ar putea să fim întrerupte de un apel de la agenția de bilete avia. Mama ei urmează s-o viziteze de ziua ei, să vină la Cluj din Portugalia, dar nu e sigură că nu va fi anulat zborul. Din aprilie 2021, există o cursă regulată Cluj – Lisabona. Însă, dacă nu sunt suficienți pasageri, cursa se anulează. Cristina spune că asta e una dintre provocările în a avea familia la distanță – logistica zborurilor, concediilor, călătoriilor, această logistică fiind complicată și mai mult de pandemie.
„Îmi amintesc că l-am petrecut la microbuz, îmi amintesc costumul lui sport mov cumpărat de la piața second hand de la Flacăra.”
Cristina a crescut la Chișinău. În 2001, când avea 10 ani, tatăl ei a plecat la muncă în Portugalia. Sora ei se îmbolnăvise și trebuia să urmeze un tratament scump. Tatăl ei a împrumutat bani cu dobândă să-și ia bilet și viză de turist. „Îmi amintesc că l-am petrecut la microbuz, îmi amintesc costumul lui sport mov cumpărat de la piața second hand de la Flacăra, să-l aibă pentru drum”, povestește Cristina.
În primii 2 ani, el n-a fost deloc în Moldova pentru că nu avea actele în regulă. Vorbeau o dată pe săptămână, când suna la telefonul fix. „Vara, când eram la bunica, tata suna la cineva din vecini, pentru ca aceștia să ne cheme. Și peste 20 de minute el suna din nou, ca să vorbească cu noi”, spune ea.
Anii la distanță se simt și acum în relația lor. El venea acasă o dată la 2 ani și stătea o lună. De obicei, acea lună era rezervată vizitelor pe la rude, rezolvare de tot felul de probleme. Nu prea se bucurau de timpul petrecut împreună.
„Pentru că nu a crescut fetele, pentru că nu a fost alături de noi, el nu știa că noi cheltuim bani pe absorbante, pe produse de igienă sau haine, care nu-s ieftine deloc.”
În 2008, au decis să se mute cu toții în Portugalia. Cristina urma să facă liceul acolo, însă și-a dat seama că ar fi putut să-și facă studii de o calitate mai bună la Chișinău, decât în liceul din orășelul de la 20 km de Lisabona, unde locuia familia ei.
În plus, relația cu tatăl ei n-a fost atât de bună pe cât se aștepta. Se obișnuise cu mama, care îi cunoștea prietenii și cu care avea o relație bazată pe încredere. În schimb, tatăl încerca mereu s-o controleze. „Pentru că nu a crescut fete, pentru că nu a fost alături de noi, el nu știa că noi cheltuim bani pe absorbante, pe produse de igienă sau haine, care nu-s ieftine deloc”.
Din cauza neîncrederii lui și a stilului autoritar prin care încerca s-o educe, Cristina a decis să se întoarcă la Chișinău, unde a și absolvit liceul, trăind la o mătușă. Inițial, planifica să facă facultate în Portugalia, însă a decis să meargă la facultate din România. Se obișnuise să fie independentă și voia să vadă cum o să se descurce singură. Mama a încurajat-o în această decizie. Când Cristina își petrecea vara în Portugalia, ea vedea că fiica ei nu se simte în largul ei. Cristina a ales să-și construiască viața în altă parte, iar cu părinții să se vadă în vacanțe.
„În ultimii ani, observ că tata a căpătat încredere în mine, că își vede reflexia în mine. Vede că îi semăn la caracter și că mă descurc singură, așa că de multe ori îmi cere părerea când trebuie să ia o decizie. Totuși, încă se simte răceala dintre noi”, povestește Cristina.
Au păstrat obiceiul de a vorbi o dată pe săptămână, la fel ca în copilărie, atunci când o suna la telefonul fix.
