Connect with us
"
"

Istorie

Cine este Anne Frank, tânăra care a povestit despre terorile Holocaustului

Publicat

pe

PE SCURT

Anne Frank este tânăra care a povestit întregii lumi despre terorile Holocaustului prin jurnalul ei. S-a ascuns de germani, a trăit timp de doi ani într-o cameră secretă, a fost găsită, dusă în lagărul de concentrare Bergen-Belsen și cu toate acestea, credea că oamenii nu pot fi răi. 

Jurnalul ei a fost o sursă veridică despre ceea ce s-a întâmplat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Dezastrul, coșmarul clădit cu cadavre și sânge de către liderul nazist Adolf Hitler și dorința lui obsesivă de a nimici evreii, a fost povestită diferit și foarte mult, dar mai puțin Holocaustul a trecut prin trăirile unei adolescente care nu înțelegea de ce într-o zi, ea și mulți oameni dragi ei au devenit „o piedică, un lucru în plus de care germanii trebuie să scape”.

PE LUNG

Anne Frank s-a născut în 1929, într-o familie de evrei reformați. Ei îi plăcea foarte mult să citească, să învețe și să se joace cu prietenii. Însă, copilăria i-a fost zdrunciunată de venirea naziștilor la putere în Germania. Atunci, tatăl ei, Otto Frank, a decis să deschidă o filială a firmei pe care o avea, Opekta, în Olanda. Cele două fiici și soția l-au urmat abia peste un an. Acolo aveau impresia că sunt în siguranță și lucrurile începeau să funcționeze. Tatăl Annei a mai deschis un magazin de mirodenii, însă, în mai 1940 Olanda a fost ocupată de Germania nazistă, rezultatul fiind că regina Wilhelmina a plecat la Londra în exil, Olanda capitulând.

La început, naziștii au fost mai puțin agresivi față de evreii din Olanda, dar acest lucru nu a durat mult timp. Treptat, au apărut legi care le interzicea evreilor să meargă la cinematograf. Acest lucru a durut-o foarte mult pe micuța Anne care adora acel loc absolut magic, unde putea să urmărească jocul actoricesc și cum oamenii pot fi fericiți și deschiși. Totodată a fost nevoită să se transfere la o școală pentru evrei, iar puțin mai târziu toți evreii au fost obligați să poarte steaua lui David. Pentru a ocroti firmele de controlul strict nazist, Otto a predat pro forma conducerea lor colaboratorilor săi arieni și a pregătit o ascunzătoare în spatele oficiului firmei lui. Ascunzătoarea avea o suprafață de circa 50 m², a cărei intrare era camuflată cu o bibliotecă. Prognozele a ceea ce va urma nu-l lăsau nopțile să doarmă și înțelegea că trebuie să fie pregătit de ce e mai rău.

Pe data de 12 iunie 1942, cu ocazia aniversării vârstei de 13 ani, Anne a primit un jurnal cu carouri alb-roșii, cu cheie. În el, făcea confidențe unei prietene imaginare, Kitty, pe teme de religie, dragoste și sexualitate.

Pe data de 5 iulie 1942, Margot, sora mai mare a Annei, a primit o înștiințare că va fi trimisă într-un lagăr de muncă. În caz de neprezentare, toată familia Frank urma să fie arestată. De aceea, familia Frank s-a hotărât să se ascundă mai repede decât planificaseră inițial. Pentru a deruta autoritățile, și-au lăsat locuința în dezordine, cu un bilet care crea impresia că ar fi fugit în Elveția. După o săptămână, li s-a alăturat în ascunzătoare familia van Pels, iar în noiembrie 1942 Fritz Pfeffer. Cei ascunși au locuit mai bine de doi ani în ascunzătoare. În acest timp nu au putut ieși afară și trebuiau să aibă grijă să nu atragă atenția asupra ascunzătorii prin zgomote, lumină etc. Iar colegii de serviciu a lui Otto îi asigurau cu alimente și produsele de care aveau nevoie.

Anne scria în jurnalul ei că uneori îi era frică: „Trebuie să nu producem niciun zgomot, ca să nu ne găsească. Uneori, am impresia că aici e atât de puțin spațiu, încât simt că mă sufoc”.

Timp de doi ani, tânăra a scrie în jurnal tot ce se întâmplă și ce simte. Într-o zi, ea aude la radio cum autoritățile olandeze îndeamnă oamenii să păstreze notițele despre fărădelegile comise de germani. Atunci, Anne decide să-și redacteze înscrierile și să le dea o formă de povestire pe care o numește „Ascunzătoarea”. Însă, ea nu reușește să finalizeze redactarea, pentru că la 4 august 1944, naziștii au venit la locuința din Prinsengracht după ce cineva îi trădase sunând Gestapo-ul. Cei ascunși au fost trimiși la Auschwitz, cel mai mare lagăr de exterminare nazist, unde cel puțin 1,1 milioane de persoane au fost omorâte prin înfometare, împușcați sau sufocați în camerele de gazare, ascunse sub forma unor dușuri.

Pe 3 septembrie 1944 a plecat ultimul tren spre Auschwitz (cu 1.019 evrei), unde a ajuns după două zile. La rampă, femeile și bărbații s-au văzut pentru ultima oară. Anne împlinise 15 ani cu trei luni înainte de sosirea la Auschwitz, scăpând astfel de o moarte imediată, deoarece 549 de pasageri, inclusiv toți cei sub vârsta de 15 ani, au fost trimiși direct în camerele de gazare. Peste o lună, Anne, sora și mama ei au fost transferate în lagărul de concentrare Bergen-Belsen. În martie 1945, în lagăr a izbucnit o epidemie de tifos, care a omorât mii de oameni, printre care era și Anne, iar peste mai puțin de o lună, trupele britanice au eliberat lagărul de concentrare.

Otto Frank, tatăl Annei, a fost singurul care a supraviețuit dintre cei care se ascunseseră în Prinsengracht 263. După eliberare, el a mers l aunul dintre cei mai buni prieteni ai familiei care a păstrat jurnalul Annei. Otto este surprins și profund marcat de notițele făcute de fiică. Se dovedește că fiica lui visa să devină scriitoare sau jurnalist și a vrut să-și publice poveștile despre viața pe care a petrecut-o în acest adăpost. Prietenii lui Otto îl conving să publice jurnalul. Pe 25 iunie 1947, cartea este publicată într-un tiraj de 3.000 de exemplare. Și acesta este doar începutul: cartea este tradusă în 70 de limbi și servește ca material pentru filme și spectacole. Oamenii din întreaga lume fac cunoștință cu povestea Annei, iar în 1960 adăpostul se transformă în muzeul Anne Frank House. Otto, până la moartea sa în 1980, continuă să participe activ la activitățile Muzeului și Fundației Anne Frank, în speranța că cititorii jurnalului fiicei sale vor putea recunoaște pericolele asociate cu discriminarea, rasismul și ura față de evrei.

Cultură

Gogol, scriitorul care a trăit 43 de ani cu frica de propriii demonii

Publicat

pe

De către

PE SCURT

Nicolai Gogol a fost scriitorul care a revoluționat literatura rusă prin operele sale. A relatat perfect realitățile dure din Imperiul Rus, dar asta nu l-a ajutat să-și alunge fricile care-i umbreau viața. 

A fost considerat unul dintre cei mai talentați și misterioși scriitori ruși, care au încercat să lupte cu „demonii” din propriile gânduri. Gogol este numit un „geniu ciudat”, care avea o imaginație teribil de bogată. De obicei, trecea dintr-o extremă în alta. 

Enlarge

rubrica-cine-este
Sursa: teatrulradiofonic

PE LUNG

Nicolai Gogol s-a născut la 1 aprilie 1809. La școală era un copil tăcut, retras, nu se remarca prin anumite abilități. Singurul lucru care-l făcea deosebit erau eseurile pe care le scria pentru gazeta școlii. La vârsta de 19 ani îi este publicat poemul romantic „Hans Küchelgarten”. Însă, recenziile ironice îl întristează și-l fac să retragă din librării exemplarele nevândute și le dă foc.

După absolvirea gimnaziului, însoțit de un prieten, pleacă spre Petersburg. Acolo încearcă să-și găsească un loc de muncă, dar fără succes. Între timp își publică câteva scrieri sub nume inventate. Tot în acea perioadă, Gogol face cunoștință cu Pușkin. Această prietenie îl ajută să-și propulseze operele, pe care le publică în revista „Sovremennik” (Contemporanul), fondată de amicul său poet. Manuscrisele lui prind popularitate și criticii de literatură încep să-l aprecieze. 

Cu toate acestea, tânărul Gogol nu-și găsește liniștea. Suferă de depresie profundă, care-l face tot mai închis, trist și devotat credinței. Credea în existența spiritelor care te urmăresc. Le descria cu lux de amănunte în operele sale sperând că, astfel, va scăpa de ele. Cu același scop vizita deseori mănăstiri, biserici, unde era sfătuit să se pocăiască, pentru a-și găsi liniștea. 

Mereu i-a fost frică de moarte și ce are să urmeze după episodul numit viață. Călătorea mult, „de parcă încerca să fugă înaintea timpului, ca moartea să nu-l prindă și să reușească să se plictisească. Plictiseala poate fi mai groaznică chiar decât moartea”, scria Gogol într-o scrisoare pe care i-a trimis-o mamei sale.

Enlarge

maxresdefault
Sursa: teatrulradiofonic

Scriitorul avea multe obiceiuri și hobby-uri ciudate. Mereu mergea doar pe partea stângă a drumului, adora cărțile minuscule pe care le purta în buzunar. Pe lângă cărți, scriitorul adora dulciurile. Îi plăceau atât de mult dulciurile, încât mereu avea buzunarele pline cu bucățele de zahăr. Scria din picioare și încerca să evite să doarmă pe pat.

„Somnul este o formă modificată a morții”, le spunea el prietenilor.

Această frică s-a născut după ce a văzut cum un prieten bun de al lui a murit din cauza tuberculozei, cât timp Gogol îl veghea. Astfel, cea mai mare a nopții o petrecea pe canapea, fără să meargă la culcare. Peste câțiva ani, Gogol a scris un testament: „Nu-mi îngropați corpul până observați că apar semne clare de descompunere. Menționez acest lucru pentru că am avut mai multe morți clinice, când inima se oprea, pulsul nu se mai simțea… Înțeleg că uneori suntem prea grăbiți și neatenți, dar pentru a evita să fiu îngropat de viu, vin cu această rugăminte”.

Timp de mai mulți ani, a lucrat la cea mai renumită operă a sa „Suflete moarte”. După publicarea primului volum s-a simțit gol în interior. Nu-și putea găsi rostul și liniștea. De aceea, a plecat la Ierusalim, unde s-a rugat mult, dar nu a putut trece de această stare. Tristețea parcă îi este ușor ștearsă de dragostea lui pentru contesa Anna Vielgorskaia pe care o cere în căsătorie, însă, este refuzat. Urmează câțiva ani în care Gogol continuă să scrie mult și să se cufundă și mai mult în depresie. Un preot fanatic îi spune că trebuie să se călugărească, pentru că în caz contrar va fi supus Judecății de Apoi. 

Cu două săptămâni înaintea sfârșitului său, Gogol a început un post istovitor. Mânca foarte rar și foarte puțin și nu dormea aproape deloc. Aproape tot timpul se ruga și plângea. Într-un moment de delir, și-a aruncat pe foc cel de-al doilea volum al romanului „Suflete moarte”, pentru că avea impresia că scrierile sale i-au fost inspirate de demoni. Gogol a murit dimineața, la 2 martie 1852, la vârsta de 43 de ani. El este îngropat în pământul unei mănăstiri.

Citește mai departe

Cultură

Ce șansă a ratat R. Moldova și de ce suntem un popor vegetal. Povestește Ana Blandiana

Publicat

pe

De către

PE SCURT

Renumita scriitoare Ana Blandiana s-a aflat timp de câteva zile în Republica Moldova, unde a participat la dezbateri în cadrul celui de-al doilea sezon al proiectului „Antinostalgia – privind spre viitor”, lansat de Radio Europa Liberă.

Scriitoarea a povestit despre regimul comunist, represiunile din această epocă, despre importanța memoriei și a păstrării gândirii critice „cu propriul cap”, dar și despre primul Memorial al Victimelor Comunismului și al Rezistenței din lume a cărei fondatoare este.

Totodată, renumita scriitoare a acordat un scurt interviu pentru Moldova.org, în care a vorbit despre nostalgie, rezistența prin cultură, despre șansa ratată a Republicii Moldova și de ce suntem un popor vegetal.

PE LUNG

  • În Moldova cred că sunt unii dintre cei mai nostalgici cetățeni. Ce facem cu cei care regretă destrămarea URSS?

Dar tinerii? Tinerii știu ce să regrete? Adică, ei nu au o imagine corectă a comunismului, dar una falsă au? Ce regretă?

  • V-ați întâlnit cu tinerii, care au părinți care au crescut în epoca comunismului, fără să știe despre ororile regimului… 

De asta am făcut Memorialul de la Sighet (n. r. Primul memorial al victimelor comunismului și al Rezistenței din lume ). Și de aceasta subliniam că trebuie să se facă o deosebire dintre un muzeu al comunismului cum este cel de la Praga, în care se vorbește în general cine au fost lideri, de Lenin, ș.a. și memorialul victimelor comunismului, care nu este un muzeu al luptei dintre Lenin și Troțki, dintre Gheorghiu Dej și Ana Pauker. Este un muzeu din punct de vedere al victimelor. Deci un muzeu al represiunilor comuniste. 

La drept vorbind, singurul tip de istorie adevărată a comunismului este istoria represiunii comuniste. Pentru că asta a făcut în cele din urmă comunismul, să dispară ca sistem politic -s-a bazat exclusiv pe represiune, pe forță, schimbarea oamenilor cu forța. Chiar dacă susțineau că îi obligau să fie fericiți. Oricum nu reușeau să-i facă fericiți. Dar oamenii nu trebuie obligați.

  • Dar cum să facem ca generația tânără să înțeleagă asta? Creăm un memorial, facem dezbateri?

Părerea mea e că nu avem cum să-i convingem, dacă nu reușim să-i transformăm în niște intelectuali. Adică, în niște oameni care să gândească și să asimileze cultura. Abia după ce îți dai seama, prin cultură, cum s-a născut comunismul, cum a evoluat, ce s-a întâmplat, ajungi să înțelegi și cât de monstruos a fost. Pentru că altfel toate rămân niște cifre. 600 mii de morți, atât se spune în cartea neagră a comunismului. E o cifră absolut teoretică. E important să se înțeleagă că moartea unui om este la fel de importantă ca moartea a o sută de mii de oameni. Dar pentru asta trebuie să ai o gândire critică. 

Pentru mine, rezistența prin cultură e principalul tip de rezistență. Deci, principalul este să ții vie în mintea tinerilor cultura lumii, ca să înțeleagă singuri despre ce e vorba. Nu să-i manipulezi tu, băgându-le în cap, adevărul de un fel sau de altfel. 

  • Dar ce facem cu cei de vârsta medie și mai înaintată? Mai avem șanse ca să-și schimbe poziția?

Asta cred că nu e o chestiune de politică, cât de psihologie, uneori maladivă. Îmi amintesc, după revoluție, în România, eram la țară, emisiunile de televizor erau 24 ore din 24 și tot felul de oameni apăreau la televizor. Spre surprinderea mea, un vecin al nostru țăran, nea Marin, îl ura pe unul singur din cei care apăreau la televizor – pe Andrei Pleșu. Și la început nu reușeam să înțeleg de ce îl ura pe Pleșu, de ce pe el? Și în cele din urmă am înțeles și mi s-a părut ceva extraordinar. Pleșu era omul a cărui limbaj se deosebea cel mai mult de limbajul de lemn. Era un om care vorbea extraordinar de viu și colorat și, într-un mod paradoxal, nea Marin care se obișnuise cu limbajul de lemn, nu îl înțelegea pe-al lui Pleșu. În schimb, pentru că Pleșu era un tip cu umor și mereu puțin ironic i se părea că își bate joc de el. Pentru că pe de o parte nu înțelegea ce spune și pe de altă parte înțelegea ironia. 

Pornind de la aceasta, m-am gândit că oamenilor le e mai greu să accepte chiar binele, dacă nu sunt obișnuiți cu el, decât răul cu care sunt obișnuiți. Iar celor care au ajuns în ‘89 la peste 50 de ani le era efectiv foarte greu să înțeleagă că, începând de acum încolo, ei sunt responsabili pentru tot ce li se întâmplă, ei trebuie să decidă. Înainte totul era simplu. Ceaușescu era rău, Ceaușescu era vinovat de toate, ei nu erau vinovați de nimic. Brusc, în condițiile libertății, fiecare om devine vinovat pentru ceea ce i se întâmplă. Că de el depinde asta. Ceea ce este mult mai greu. A fi liber este mult mai greu decât a nu fi liber.

  • Să nu uităm, totuși că Moldova a făcut parte din Imperiul Sovietic. Mai rămân puternice amintirile când, la școală, copiilor li se spunea că țara noastră e cea mai puternică, cea mai mai mare. Iar acum sondajele arată că opțiunile pentru UE și Uniunea Euroasiatică sunt cam la același nivel…

Este clar că capacitatea de manipulare a forțelor retrograde procomuniste, pro-uniunea sovietică este imensă. De ea depinde foarte mult. Ca să nu mai zic că deocamdată ei au și banii să plătească votanții. 

Dar din ceea ce îmi ziceți dvs., mă impresionează faptul că înainte locuitorii Uniunii Sovietice puteau să fie mândri că fac parte dintr-un imperiu. Era evident că acest imperiu conținea nenumărate popoare oprimate, inclusiv poporul rus și nimeni nu se îndoia de aceasta. Un imperiu bazat pe opresiune, ca să nu mai zic în cazul Basarabiei, unde era o populație care fuseseră ocupată ca să ajungă în acest imperiu…

  • Acum România este țară liberă și Republica Moldova la fel. Credeți că am valorificat pe deplin potențialul nostru?

Acum doi ani, ați avut șansa nesperată să vă schimbați destinul. La alegerile de acum doi ani, dacă alegerile acelea ieșeau pro-europene, ați fi fost primiți în Uniunea Europeană. Ceea ce era un noroc nesperat, pentru că aveați temele nefăcute. Și România a fost primită cu temele nefăcute și încet-încet și le-a făcut. 

  • Sunteți autoarea următoarelor rânduri „Eu cred că suntem un popor vegetal, cine a văzut vreodată un copac revoltându-se?”. De ce credeți că suntem un popor vegetal?

Pentru că nu suntem un popor violent. Cred că din fire suntem mai pașnici decât alții. De aceea mai manipulabili.

  • E de bine sau de rău?

E de rău.

Citește mai departe

Istorie

Un stat condus de un distribuitor de știri false este lider în războiul cibernetic. Lecție pentru Moldova

Publicat

pe

De către

În biroul său din Praga, cu vederea spre Castelul din centrul orașului, Pavel Baudiš, fondatorul companiei internaționale antivirus Avast, stă relaxat și mulțumit. Este un om împlinit, care a reușit să câștige miliarde de CZK (coroane cehe, moneda națională în Cehia) datorită întreprinderii sale. El se numără printre miliardarii din Cehia.

Recent, el și compania sa au trecut printr-o experiență neplăcută. În cooperare cu serviciul de contraspionaj ceh BIS, Avast a încercat să găsească cine, de ce și cum a fost piratată rețeaua de calculatoare ale companiei.

Programul antivirus Avast a înregistrat aproximativ 500 de milioane de descărcări. După cum spune Pavel Baudiš, programul antivirus este în afara oricărui pericol. Atacul fusese planificat mult timp, cu atenție și meticulos. Hacherii chinezi sunt suspectați de atac. Ei au încercat să deturneze aplicația populară CCleaner, care este folosită de peste două miliarde de posesori de telefoane mobile și de calculatoare. Avast a achiziționat CCleaner acum un an. „La acea vreme, deja aveam un cod defect”, spune Baudiš.

Această aplicație a fost descărcată de peste două miliarde de ori de oameni din întreaga lume „de la Antarctica până la Vatican”, se arată pe site-ul oficial al companiei. S-ar putea că și tu să folosești această aplicație. „Hackerii nu au vrut să atace compania Avast sau utilizatorii ei, ci au vrut să se infiltreze în anumite companii”, explică Baudiš.

„În colaborare cu BIS și alte companii externe am reușit să-i oprim înainte ca ei să-și încheie atacul”, adaugă el. 

Despre acest atac, produs încă în anul 2018, aflăm abia acum în raportul anual al Serviciului de contraspionaj ceh BIS. În raport găsim multe lucruri interesante, dar cu toate acestea, cele mai importante detalii continuă să fie secrete. Doar un grup limitat de persoane are acces la informațiile care nu au fost publicate.

În pofida acestui lucru, aceste rapoarte anuale prezentate de BIS reprezintă o modalitate eficientă de a avertiza publicul cu privire la amenințările existente, legate de atacurile cibernetice, spionaj, dezinformare, știri false etc.

Butonul de dezactivare a internetului

Michal Koudelka, șeful BIS, a condus mai mulți ani operațiunile legate de campaniile de răspândire a propagandei rusești. El oferă în mod deschis interviuri și participă la dezbateri publice, ceea ce nu este tipic pentru angajații acestui Serviciu. Întrebat despre cum putem contracara știrile false și răspândirea propagandei, el vine cu o soluție simplă: 

„Desigur, există o modalitate de a lupta împotriva acestui fenomen. Se numește bunul simț. Oamenii trebuie să fie critici și să-și pună anumite întrebări. De asemenea, ei nu trebuie să contribuie la răspândirea știrilor distribuite de surse dubioase prin intermediul rețelelor sociale”.

 Paradoxul situației actuale din Republica Cehă este faptul că președintele ceh, Miloš Zeman, se numără printre persoanele care au acces la părțile secrete ale rapoartelor serviciilor cehe de informații BIS și, cu toate acestea, șeful statului ceh este cunoscut pentru simpatia lui pentru Rusia și China. Mai mult, el a refuzat să-l promoveze pe Michal Koudelka la rangul de general și-și arată deschis antipatia pentru Koudelka. 

Purtătorul de cuvânt al președintelui ceh, Jiří Ovčáček, a criticat deschis ultimul raport al BIS: „Este inacceptabil faptul că BIS numește dezinformatori pe oamenii care au opinii diferite. Acesta este un atac direct la libera exprimare”. 

 Indiferent de unii politicieni (și de purtătorii lor de cuvânt), Republica Cehă este o țară care ia în serios amenințările cu dezinformarea, campaniile de răspândire a știrilor false, precum și securitatea cibernetică. Astfel, unele dintre măsurile locale ar putea fi aplicate și în alte țări din Europa. În urmă cu trei ani, Republica Cehă a înființat Centrul împotriva terorismului și amenințărilor hibride în cadrul Ministerului de Interne pentru a investiga amenințările generate de „campaniile de dezinformare străină”. Criticii, inclusiv purtătorul de cuvânt al președintelui Ovčáček, îi numesc „cenzori”.

De fapt, Centrul nu are niciun buton de dezactivare a internetului, așa cum îl au dezinformatorii. Centrul reprezintă, de fapt, un grup mic de angajați plătiți de stat care monitorizează și corectează știrile false și campaniile de dezinformare privind securitatea internă. Ei își publică concluziile pe contul său de Twitter. Reacțiile furioase pe care le primesc de pe site-urile false de știri arată că ei fac o treabă bună.

Între adevăr și minciună 

Un proiect privat numit Demagog.cz se bazează pe un principiu similar de verificare a informațiilor. „Ne propunem să combatem minciunile și declarațiile manipulatoare din spațiul public”, spun jurnaliștii Demagog. Proiectul Demagog.cz face parte din Rețeaua internațională de verificare a informațiilor răspândite, în special, de către politicieni. 

Unii politicieni s-ar putea să fie clasificați negativ pe scara adevăr – neadevăr. Este simplu, dar eficient. Asta chiar dacă foarte mulți nu cred în niciun argument.  

În ultima perioadă, Asociația Companiilor de Publicitate Cehe a încercat să limiteze reclama de pe site-urile care dezinformează. Asociația solicită companiilor să nu mai plaseze reclame pe site-uri web de știri false și, astfel, să le reducă veniturile. „De multe ori, companiile nu știu unde ajung să fie plasate reclamele lor”, spune Marek Hlavica, șeful Asociației. Publicitatea unor întreprinderi poate apărea alături de textele care instigă la ură sau manipulează faptele istorice. „Agențiile publicitare au deja instrumente pentru a influența 90% din destinațiile de plasare a anunțurilor”, spune Marek Hlavica.

Republica Cehă se poate lăuda că a găsit și dezvoltat instrumentul unic de „avertizare timpurie”. Compania Semantic Visions a dezvoltat un instrument care analizează 90% din conținutul de știri din întreaga lume. În total, zilnic, sunt analizate peste un milion de știri în zece limbi mondiale, inclusiv cehă, chineză, japoneză și coreeană.

Aplicația monitorizează zilnic conținutul a aproximativ 24.000 de instituții mass-media rusești. „Te întrebi dacă există propagandă rusească? Este ca și cum ai întreba de ce soarele strălucește”, spune František Vrabel, directorul și fondatorul Semantic Visions.

„Ceea ce facem este să arborăm drapelul digital roșu, ca oamenii să înțeleagă că ceva se petrece”, spune Vrabel. El susține că are mai multe date care arată că unele instituții mass-media oficiale ruse cunoșteau din timp despre anexarea Crimeei sau despre doborârea avionului MH17 asupra Ucrainei. 

Instrumentul Semantic Visions este unic și util. František Vrabel recomandă NATO să creeze sistemul de avertizare timpurie. În primăvara anului 2019, compania a primit subvenții în sumă de 250 de mii de dolari din partea guvernului britanic și american, ca să dezvolte tehnologia de combatere a campaniilor de dezinformare de pe internet.

Beneficiul atacatorilor 

În decembrie 2018, Agenția Națională de Securitate Cibernetică și Informatică a surprins lumea declarând că Huawei și ZTE reprezintă un risc de securitate, mai ales pentru utilizatorii rețelei 5G. Datorită acestui avertisment făcut public, Republica Cehă este considerată lider în domeniul global al protecției împotriva atacurilor cibernetice. „Am aflat că există un risc legat de companiile Huawei și ZTE. Dacă deținem o astfel de informație pe care o considerăm importantă pentru securitatea cehă, tragem un semnal de alarmă. Aceasta este datoria noastră”, spune Lukáš Pimper, expert în securitate informațională care colaborează cu Uniunea Europeană și NATO.

Republica Cehă organizează traininguri de securitate cibernetică pentru Statele Baltice și pentru NATO. În primăvara anului 2019, Ministerul Afacerilor Externe a organizat o conferință de securitate cibernetică, la care au participat peste 200 de reprezentanți din 32 de țări. Rusia și China nu au fost printre statele invitate. Tema principală a conferinței a fost aspectele de securitate, rezistență și aspecte economice ale rețelei 5G. Rezultatele sunt „propunerile făcute de Praga” care sunt bazate pe așa-numitele bune practici.

„Asta nu înseamnă că trebuie să eliminați pe cineva din competiția 5G, ci să înțelegeți problema la nivel strategic politic”, spune Lukáš Pimper.

De asemenea, Republica Cehă a înființat o unitate cibernetică specială a Armatei Cehe – Departamentul de operațiuni informatice de securitate și informare. Aceasta este condusă de generalul Miroslav Feix, fost membru al unităților speciale. Miroslav Feix s-a interesat de calculatoare încă din copilărie și de atunci a devenit fanul tehnologiilor. „Sunt responsabil de protejarea sistemelor noastre militare, inclusiv internetul militar, de orice dispozitiv electronic inteligent”, explică el.

Tot el este responsabil de comunicarea strategică a Forțelor Armate sau a operațiunilor psihologice. În ceea ce privește atacurile cibernetice, acestea includ doar operațiuni militare aprobate, de exemplu misiuni sau amenințări de război, explică Feix.

„Inamicul care atacă, alege locația și ora. Cu cât ești mai atent, cu atât ești mai pregătit și mai rezistent. Asta înseamnă, de asemenea, că vei fi mai puțin luat prin surprindere și vei fi mai puțin vulnerabil. Nu puteți opri atacul, dar puteți reduce impactul”, spune Feix.

 Cu siguranță că în lume există unele țări care luptă mai eficient cu știrile false, propaganda, dezinformarea și cu războiul cibernetic decât o face Republica Cehă. Însă, pentru o țară cu o populație de 10 milioane de oameni, din Europa Centrală, care se confruntă cu atacurile permanente ale serviciilor de informații din Rusia, realizarea este destul de bună. De aceea, alte țări ar trebui să urmeze exemplul Republicii Cehe și să acționeze ca ea.

Și Republica Moldova încearcă să lupte împotriva propagandei rusești și a știrilor false. Începând cu 12 februarie 2018, toate buletinele de știri și programele analitice ale posturilor TV din Federația Rusă nu pot fi retransmise pe teritoriul Moldovei. Potrivit Codului Audiovizualului, radiodifuzorii care vor încălca Legislația riscă amenzi usturătoare. Această interzicere, însă, nu a fost pe placul președintelui Republicii Moldova, Igor Dodon, care își prezintă deschis simpatia și loialitatea sa față de Federația Rusă. De aceea, proiectul de lege care vine să oprească răspândirea propagandei rusești, pentru că ar cauza o „problemă de securitate informațională a țării” a fost promulgată de Adrian Candu, președintele de atunci al Parlamentului. Aceasta nu ar fi fost posibil fără de decizia Curții Constituționale, privind suspendarea președintelui țării pentru câteva ore.

De asemenea, pe teritoriul țării este organizată o campanie amplă de educare a populației pentru a nu se lăsa manipulați sau dezinformați. Scopul campaniei STOP FALS constă în diminuarea efectelor și a impactului informației propagandistice și manipulatorii care distorsionează realitatea, difuzate pe diferite căi de comunicare de către instituții mass-media și alte structuri controlate politic, și dezvoltarea capacităților cetățenilor de analiză critică a informației recepționate. Cu toate acestea, datele arată că marea majoritate a populației continuă să creadă în presa rusească și să se lase manipulați și dezinformați de mass-media Federației Ruse.

Acest articol face parte din proiectul media crossbroder „Off the beat track” lansat de n-ostHlidaci PesSzabadpecsKrytyka Polityczna și Moldova.org. Proiectul este finanțat de fondul internațional Visegrad.
Citește mai departe
Advertisement

Ultimele știri

Cultură15 ore în urmă

Salut! Sunt Oana și o să-ți recomand săptămânal filme

Mereu mi-a fost greu să mă prezint în mod serios în fața cuiva, dar cred că cea mai simplă introducere...

Sănătate17 ore în urmă

Ce fac specialiștii IT din Moldova împotriva COVID-19? Roboți, aplicații și hărți

PE SCURT În timp ce medicii încearcă să trateze pacienții infectați și sectorul IT se implică în lupta cu COVID-19....

Divertisment18 ore în urmă

R.Moldova va procura 100 000 teste din China. Pentru revenirea moldovenilor vor fi organizate zilnic curse charter

PE SCURT Autoritățile de la Chișinău vor procura din China 100 000 de teste pentru diagnosticarea COVID-19. Acestea vor fi...

Social19 ore în urmă

LIVE TEXT/ 35 de cazuri noi cu COVID-19 în Republica Moldova

PE SCURT Ora 18:00 Autoritatea Aeronautică Civilă a anunțat despre cinci curse charter pentru perioada 31 martie – 5 aprilie...

SocialO zi în urmă

Transnistria / Doi soți, pedepsiți pentru că nu au stat în carantină după ce au fost „peste hotare” în Moldova

PE SCURT Transnistria a numărat astăzi, 29 martie, al 18-lea caz de infectare cu COVID-19. Autoproclamatele autorități au dispus ca...

Sănătate2 zile în urmă

E în regulă să te simți iritat, copleșit, înfricoșat. 7 sfaturi și 6 exerciții, dacă ești în izolare

PE SCURT Șoc. Criză. Acum iese la iveală insecuritatea noastră interioară. Frici și stări greu de suportat: nu mai putem...

Social2 zile în urmă

LIVE TEXT/ +32 cazuri de COVID-19. Va fi deschis un spital de triere. „Dacă va fi dinamica actuală, ne va trebui de săptămâna viitoare”

PE SCURT 18:00 Încă 32 de cauzuri de COVID-19. În total, avem 263 de cazuri, dintre care două decese și...

Advertisement

Politică

PoliticăO săptămână în urmă

Igor Dodon: Ne-am pregătit pentru a implica, dacă va fi necesar, și Armata

PE SCURT Președintele Igor Dodon a menționat astăzi, că dacă va fi necesar, în acțiunile de combatere a noului tip...

PoliticăO săptămână în urmă

Oamenii care iau decizii pentru noi. Cine sunt membrii Comisiei pentru Situații Excepționale a RM

PE SCURT Parlamentul a aprobat pe 17 martie hotărârea privind declararea stării de urgență pe întreg teritoriul Republicii Moldova, în...

Politică2 săptămâni în urmă

PSRM și PDM fac alianță majoritară. Lista miniștrilor PDM

PE SCURT Partidul Socialiștilor și cel Democrat au semnat astăzi acordul de constituire a unei alianțe majoritare. Potrivit celor două...

Alegeri3 săptămâni în urmă

No pasaran. Alegerile parlamentare de la Hâncești nu vor fi anulate din cauza Covid-19

PE SCURT Măsurile de securitate luate de autorități pentru a opri răspândirea Covid-19 în țară, nu s-au răsfrânt asupra alegerilor...

Politică3 săptămâni în urmă

Moțiune simplă, povara miliardului furat, suspendarea reducerii pedepsei deținuților. Ce s-a aprobat astăzi la Parlament

PE SCURT Blocul ACUM a înaintat astăzi în ședința Parlamentului o nouă moțiune simplă împotriva politicii externe a Republicii Moldova,...

Politică4 săptămâni în urmă

Stoianoglo confirmă reținerea și audierea a patru persoane din conducerea BNM. Alte declarații ale procurorului general

PE SCURT Procurorul general, Alexandr Stoianoglo, a anunțat astăzi că a eliberat o ordonanță prin care a permis reținerea și...

Partidul Socialiștilor din Republica Moldova4 săptămâni în urmă

Vlogul lui Dodon. Președintele răspunde, iar politologii comentează

PE SCURT  Deja de trei luni, președintele Igor Dodon comunică cu cetățenii Republicii Moldova prin intermediul unui vlog dinstribuit pe...

Advertisement

Opinii

martie 2020
L Ma Mi J V S D
« feb.    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031