PE SCURT
A dormit pe băncile din parc, a fost gropar și chelner, însă, în scurt timp a devenit unul dintre cei mai citiți jurnaliști din Statele Unite ale Americii. Iar acum, premiul care-i poartă numele este unul dintre cele mai prestigioase aprecieri a muncii jurnaliștilor americani.
Joseph Pulitzer este omul care a dat o nouă valoare jurnalismului de calitate. Chiar și după mai bine de un secol de la moartea lui, fondurile lăsate de Pulitzer continuă să investească în literatură, jurnalism și muzică.
PE LUNG
Joseph Pulitzer se naște la 10 aprilie 1847, în familia unui prosper negustor evreu din Mako, Ungaria. A fost educat în școli private din Budapesta, unde a studiat franceza și germana. După moartea tatălui, negoțul familiei a intrat în faliment și adolescentul a încercat să se înroleze în armata austriacă și în cea britanică, fiind însă respins din cauza vederii slabe și a sănătății precare. După războiul civil ajunge în Statele Unite ale Americii, unde doarme pe băncile din parc, lucrează ca hamal, gropar și ospătar la faimosul restaurant Tony Faust, frecventat de membrii Societății Filozofice, ale căror discuții îl fascinau. Cea mai mare parte a timpului liber și-l petrecea la Biblioteca Mercantilă, unde studia engleza și dreptul, citea cu pasiune și juca șah. Aici a fost remarcat de editorii unui cotidian de limbă germană, Westliche Post, care i-au oferit un post de reporter în 1868. Lucra 16 ore pe zi și a avansat destul de repede: la doar 25 de ani, devenise editor și își construise o reputație de jurnalist neobosit și întreprinzător. Ulterior, a intrat în posesia ziarului St. Louis Dispatch și a competitorului său, St. Louis Post, pe care le-a unit sub numele St. Louis Post-Dispatch. Pulitzer lucra la birou până aproape de miezul nopții, scriind articole de investigație și editoriale prin care ataca corupția din guvern și din sectorul privat. Tactica lui și știrele au avut efect, tirajul a crescut, iar ziarul a devenit prosper. Însă, munca epuizantă i-a deteriorat și mai mult sănătatea. Dar, în loc să-și ia o pauză, cumpără ziarul The New York World. Și aici aplică aceleași tehnici de reflectare a realității, pentru a spori tirajul ziarului, care nu a avut până atunci un succes izbitor. A dus campanii împotriva corupției publice și private, a umplut rubricile cu multe știri senzaționale, a folosit pentru prima oară ilustrațiile. Strategia lui a avut din nou succes, iar The New York World a devenit cel mai cumpărat ziar din țară. Prin intermediul ziarului său, Pulitzer a reușit să organizeze o campanie de strângere de fonduri pentru construirea unui soclu la intrarea în portul New York, făcând astfel posibilă instalarea Statuii Libertății, care atunci mai era în Franța.
Oamenii din anturajul lui îl descriau ca o persoană neînfricată, care nu suporta fărădelegile ce se făceau. El s-a implicat și în politică, însă, iubirea lui pentru totdeauna a fost jurnalismul, chiar și după ce, la vârsta de 43 de ani, în 1890, își pierde complet vederea. Niciun tratament în alte țări nu-l ajută să-și recapete vederea, ceea ce-l face să se retragă din consiliul redacțional al ziarului. A fost nevoit să-și ia un asistent care îi era mereu în preajmă. Îi citea, îi povestea ceea ce se întâmpla pe parcursul zilei și ce vedea în jur. Singurul lucru pe care Pulitzer îl putea face era să asculte și să gândească. Un profil al revistei din 1909 îl descrie pe Pulitzer ca fiind înconjurat de o colecție de picturi splendide și scumpe, dar pe care nu putea să le vadă.
Și-a petrecut următoarele două decenii la bordul iahtului său, Liberty, în încăperi antifonate și în „Turnul tăcerii” din casa de vacanță din Bar Harbor, Maine. În toți acești ani, a reușit totuși să păstreze direcția editorială și comercială a publicațiilor sale. De asemenea, Pulitzer a investit mult din avearea sa filantropiei, în principal pentru educație.
„Scopul meu este să-i ajut pe cei săraci, pentru că cei bogați se pot ajuta singuri. Cred în oameni, dar planul meu nu este să-i ajut pe oameni să facă bani. Nu este nevoie de studii universitare pentru asta. Există scopuri mai nobile în viață, iar speranța mea este că aceste burse nu vor face măcelari, brutari, brokeri sau casieri, ci că vor ajuta profesorii, savanții, medicii, scriitorii, jurnaliștii, judecătorii, avocații și oamenii de stat. Cu siguranță ar trebui să crească numărul celor care datorită studiilor se pun pe picioare. Acesta este visul meu din tinerețe”, spunea Pulitzer.
Pulitzer a fost primul care a propus instruirea jurnaliştilor în facultăţi de profil. Asta pentru că era exasperat adesea de textele slabe scrise de jurnaliștii cu care colabora. Tot atunci, a decis să-și scrie testamentul. În testamentul său, Pulitzer propunea înfiinţarea premiilor care îi poartă numele. El a propus decernarea a 13 premii: patru pentru jurnalism, patru pentru literatură, unul pentru educaţie şi patru burse pentru tineri. Însă, în testamentul său Pulitzer a scris că „membrii comisiei pot suspenda sau adăuga premii, în funcţie de schimbările care vin odată cu timpul şi modifică priorităţile din societate”. La 64 de ani, Joseph Pulitzer a murit de insuficiență cardiacă la 29 octombrie 1911, în timp ce se afla la bordul iahtului său în portul Charleston, Carolina de Sud. El a lăsat urmaşilor două milioane de dolari, pentru a înfiinţa o şcoală de jurnalistică şi pentru a fonda o societate care să decerneze premii anuale pentru jurnalism.
La un an de la moartea lui, în 1912, a fost înfiinţată facultatea de jurnalistică „Columbia University”, iar, în 1917, au fost decernate primele premii Pulitzer. Astăzi, se acordă premii Pulitzer pentru jurnalism, literatură şi compoziţie muzicală. În total, 21 de categorii. 20 dintre câştigători primesc un premiu de 15.000 de dolari, iar câştigătorul categoriei „Serviciu public” este decorat cu o medalie de aur.
Cei 17 membri ai Comisiei citesc toate materialele trimise de candidați și fiecare membru alege câte trei materiale preferate. La categoria jurnalism, participanții pot avea orice naționalitate, cu condiția ca lucrările lor să fi apărut în presa americană. La literatură, teatru și muzică se pot înscrie numai persoanele care au cetățenie americană, cu excepția categoriei „Istorie”, unde lucrarea trebuie să trateze o temă legată de istoria Statelor Unite, dar autorul poate avea o altă naționalitate.
Atât nominalizările, cât și premiile sunt ținute în secret câteva zile, până când se anunță public câștigătorii (prin tradiție, în luna mai). În ziua anunțării premiilor, la ora 15, se ține o conferință de presă, în cadrul căreia sunt anunțați câștigătorii. Câștigătorul fiecărei categorii primește o diplomă și suma de $15.000, cu excepția secțiunii „Servicii Publice”, unde premiul este medalia Pulitzer, conferită unei organizații americane de știri (niciodată unei singure persoane). Medalia a fost creată în 1918 de sculptorul Daniel Chester French, cel care a devenit celebru pentru monumentul lui Lincoln din Washington. Pe una din fețele monedei este reprezentat profilul lui Benjamin Franklin, iar pe cealaltă un tipograf la lucru. Medalia nu este din aur masiv, ci din argint placat cu aur de 24 de carate. Anunțarea premiilor este mult mai discretă decât cea a premiului Nobel. Laureații participă la o cină oficială în rotunda bibliotecii universității, alături de membrii familiei. Comitetul Pulitzer a refuzat ofertele de a transforma ceremonia într-o extravaganță televizată.
Ziarul New York Times a primit cele mai multe premii Pulitzer – 125. Ei au câștigat primul lor premiu în 1918 pentru acoperirea completă și exactă a Primului Război Mondial. S-a bucurat de Premiul Pulitzer și fostul președinte american John F. Kennedy (în 1957). Alături de Kennedy, pe lista câştigătorilor celebri se află nume ca Ernest Hemingway, William Faulkner sau Robert Frost. Ultimul a cucerit patru premii Pulitzer pentru poezie.
