Cât costă să înveți o limbă străină

Învățarea unei limbi străine este o activitate provocatoare, dar plină de satisfacții. Unii oameni învață limbi străine pentru că au nevoie pentru serviciu, alții pentru a călători în străinătate, iar pentru alții este doar un hobby. Pentru studierea unei limbi străine va trebui să-ți depășești lenea și nesiguranța de mai multe ori, dar în schimb după aceasta vei putea să citești cărți și să vizionezi filme în limba pe care ai învățat-o, să cunoști și să comunici cu oameni noi și, probabil, te vei descurca de minune într-o călătorie pe care poate nu ai fi îndrăznit să o faci.

Dar, înainte de toate ar trebui să știi că, în pofida tuturor promisiunilor făcute de școlile specializate sau de profesorii experimentați, este imposibil să înveți o limbă străină într-o săptămână sau într-o lună. În majoritatea cazurilor, un efect vizibil apare nu mai devreme de 3-4 luni de exersări regulate. Dar cât costă să studiezi o limbă nouă?

„Welcome” – Limba engleză

La Chișinău oferta școlilor de predare a limbii engleze este cea mai variată în raport cu alte limbi străine. Deci, studiind prețurile, putem spune că o prețul e de circa 60 lei/3 euro pentru o oră astronomică, adică 60 de minute, sau 50 lei/2,5 euro pentru ora academică, 45 de minute. Dar o lecție, de obicei durează fie două ore academice, fie două ore astronomice. Un curs pentru engleza generală presupune 24 de lecții. În final, avem  între 2750 lei și 2880 lei. Desigur, fiecare caz este individual, pentru că prețurile afișate de școlile specializate sunt destul de variate, în funcție de orarul ales, durata cursului și nivelul optat. În plus, mai există și oferte promoționale, care reduc prețul unui curs.  Mai multe detalii aici: fantastic-english.md, quo-vadis.md, oratorica.md, , linguata.md.

„Herzlich willkommen” – Limba germană

De ce ar trebuie să înveți germana? Pentru că este una dintre cele mai vorbite limbi din toată Europa, alături de engleză și franceză. Specialiștii spun că germana nu este dificilă, în primul rând datorită faptului că aproape totul se scrie așa cum se aude. În Chișinău sunt mai multe școli care propun cursuri de germană.  O lecție de germană ce presupune două ore academice costă între 114 lei și 141 lei. Deci, pentru 24 de lecții va trebui să plătești între 2736 lei și 3384 lei. Mai multe detalii aici: insam-school.md, oratorica.md, abclanguagecentre.md.

„Bienvenidos”- Limba spaniolă

Spaniola este limba oficială a 21 de țări și este una dintre cele șase limbi oficiale ale ONU. Pentru aproximativ 400 de milioane de oameni spaniola este limba maternă. Spaniola este a 4-a cea mai populară limbă după chineză, hindi și engleză (deși unii o consideră ca fiind a 2-a cea mai populară din lume).

În Chișinău  sunt câteva școli specializare, care pe lângă predarea limbii engleze, mai desfășoară și cursuri de spaniolă. Durata acestora și cea a lecțiilor propriu-zise sunt variate. O lecție de spaniolă costă între 107 lei și 114 lei. Deci, pentru 24 de lecții va trebui să plătești între 2568 lei și 2736 lei. Mai multe detalii aici: iltc.md, lexiconclasic.md, oratorica.md

„歡迎” – Limba chineză 

O lume nouă se va deschide în fața ta odată ce știi chineza, dar provocarea nu va fi ușoară. În limba chineză nu există conjugări, declinări, articole, timpuri și așa mai departe, iar sistemul său de scriere și cele 4 tonuri de pronunție sunt dificile. Oferta de predare a limbii chineze în Chișinău nu este atât de mare. Una din posibilități ar fi Institutul Confucius de la ULIM care tocmai a anunțat începerea înscrierii cursanților pentru semestrul II al anului 2020-2021. Lecțiile au loc de două ori pe săptămână și durează aproximativ două ore academice. Prețul cursului online constituie 800 de lei/semestru pentru maturi și 350 de lei/ semestru pentru copii cu vârsta până la 18 ani. 

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.