„Am aflat ceva și abia aștept să îți povestesc!” Cred că nu o dată ai primit un astfel de mesaj de la un prieten. Știm din folclor, din povețe religioase, din auzite (ironic, nu?) că bârfa este mare pacoste. Dar ne aducem aminte despre asta abia după ce ne-am potolit pofta de a bârfi.
În timpul documentării am găsit o pagină de divertisment cu tocmai 87 de proverbe despre bârfă. Proverbe din diferite culturi și diferite epoci, dar care aveau ceva foarte evident în comun – bârfa nu este văzută cu ochi buni de către nimeni. Dacă e rău, de ce continuăm totuși să bârfim? Ca să aflu, am stat de vorbă cu psihoterapeutul Ștefan Popov și antropologul Sorin Scutelnic.
Bârfă vs. zvon
Dicționarul Asociației Americane de Psihologie definește bârfa ca discuții personale sau transmiterea de informații adesea nefondate. Bârfa poate avea un conținut scandalos sau o intenție răuvoitoare, dar nu este neapărat așa.
„Bârfa nu e negativă prin definiție, dar de regulă are o conotație negativă. Când spunem «bârfă», nu ne gândim la un schimb neutru de informații, ci la ceva distorsionat, rău intenționat sau cel puțin superficial, cu scopul de a judeca, a exclude sau a discredita pe cineva. Dar pot exista și contexte neutre sau ușor pozitive, când pot fi transmise informații sociale utile”, spune psihoterapeutul Ștefan Popov.
Specialistul punctează că, deși pot fi percepute ca sinonime, bârfa se diferențiază de zvon. Bârfa este despre o persoană, în timp ce zvonul este despre o informație neconfirmată, nu neapărat o persoană. Poate fi despre evenimente, fapte, situații generale.
„Un zvon poate deveni bârfă când începe să se lege de o persoană și să includă judecăți despre ea. Și invers, o bârfă poate alimenta zvonuri mai largi”, spune Ștefan Popov.
Exemplu:
Zvon: Ion și Maria și-au cumpărat casă nouă.
Bârfă: „Ion și Maria și-au cumpărat casă nouă, sigur pe bani murdari …”
„Fără bârfe nu se dezvoltă conceptul de libertate și de spirit critic”
Dacă până în anii 2000, psihologia privea bârfa cu reticență, atunci studiile ulterioare au revelat că bârfa este, de fapt, o formă importantă de comunicare socială.
„Unii antropologi consideră că bârfa este platforma principală de dezvoltare a comunicării, fiindcă în comunitățile în care ea nu există, conceptul de libertate și conceptul de spirit critic nu se dezvoltă. În contextul dat, ea ajută la coeziunea socială, la dezvoltarea propriilor păreri, la teoriile argumentării”, menționează antropologul și psihoterapeutul Sorin Scutelnic.
De la experți aflăm că bârfa ar mai avea un rol important în orientarea socială și protecția socială. Ce înseamnă asta mai exact? Prin bârfit ajungem să aflăm informații despre alți oameni și evaluăm cât de „siguri” sau „periculoși” sunt aceștia. Folosim aceste informații ca să construim o hartă socială rapidă, care ne ajută să analizăm, inclusiv, nivelul de pericol din mediul înconjurător.
Enlarge
Orientarea socială se referă la faptul că atunci când bârfim interpretăm, de fapt, comportamentele celorlalți prin prisma a ceea ce considerăm acceptabil sau nu. Practic este „o oglindă” a sistemului nostru de valori.
„În același timp, bârfa reduce incertitudinea. În lipsa unor informații clare, oamenii tind să completeze golurile, iar bârfa oferă o versiune de realitate care, deși imperfectă, este mai ușor de tolerat decât necunoscutul. Creierul preferă coerența, chiar și atunci când aceasta este construită pe date nesigure”, adaugă Ștefan Popov cu referire la funcțiile psihologice.
Alte funcții ale bârfitului sunt:
Creare de alianțe
Două persoane care împărtășesc aceeași evaluare despre cineva dezvoltă rapid un sentiment de apartenență.
* Această funcție are o componentă negativă: cei care bârfesc nu doar se conectează, ci își reafirmă propriile valori și își întăresc stima de sine prin comparație. Mesajul implicit devine „noi suntem ok, ceilalți sunt problema”.
Reglare emoțională
Emoțiile precum frustrarea, gelozia sau iritarea sunt exprimate indirect, prin discuții despre alții, în loc să fie asumate și procesate direct.
Menținerea normelor sociale
Prin faptul că anumite comportamente devin subiect de discuție, se transmite implicit ce este acceptat și ce este sancționat în cadrul grupului.
Unele studii de specialitate vorbesc despre bârfă inclusiv ca despre o formă de învățare. Ascultând aventurile nefericite ale altor oameni, putem învăța lecții prețioase fără a fi nevoiți să suportăm costuri personale, deoarece vom reuși să evităm să facem greșeala pe care au făcut-o ei.
Pe lângă funcțiile sociale menționate mai sus, există și mecanisme biologice care susțin interesul pentru această activitate. De exemplu, plăcerea pe care o simțim când auzim bârfe poate fi explicată prin activarea undelor beta și a sistemului de recompensă în creier. Acest lucru face ca bârfele să fie reținute mai bine în memorie și să capteze mai rapid interesul. Mai simplu spus, creierul nostru tratează aceste informații ca fiind importante și demne de stocat.
„Trebuie să fim critici față de ceea ce ni se spune și față de ceea ce spunem”
Deși la nivel social și cultural bârfa „ne mișcă” oarecum din loc, este important să conștientizăm că acestea nu justifică atitudinile ostile în raport cu ceilalți. Pe lângă factorul moral, pot exista consecințe și de ordin legal.
În acest sens, antropologul Sorin Scutelnic menționează că noi suntem fie generatori sau distribuitori de bârfă, fie purtători.
„Dacă eu generez bârfa, din acel moment sunt responsabil pentru cuvintele mele. Calomnierea socială sau defăimarea unei persoane poate să fie penalizată prin lege. Este important să ne amintim că nu putem fi niciodată siguri de caracterul veridic al informațiilor pe care le distribuim, de aceea trebuie să fim critici față de ceea ce ni se spune și față de ceea ce spunem la rândul nostru”, susține acesta.
Enlarge
Reacțiile la bârfă: furie, rușine sau anxietate
Un alt lucru evident, dar pe care s-ar putea să îl luăm mai puțin în calcul este că noi înșine putem fi ținta bârfelor.
„Când aflăm că cineva ne bârfește, reacția inițială este aproape inevitabil emoțională: furie, rușine sau anxietate, pentru că percepem situația ca pe o amenințare la imaginea și statutul nostru social”, afirmă Ștefan Popov.
Psihoterapeutul remarcă că bârfele pot afecta oamenii în mod diferit, iar consecințele depind și de context. La nivel personal, ar putea apărea efecte asupra stimei de sine, mai ales în condițiile în care vom internaliza ceea ce se spune despre noi. „În alte situații impactul este minim și trecător, dar reacția noastră disproporționată poate crea mai multă daună decât bârfa în sine.”
La întrebarea ce facem atunci când aflăm că circulă bârfe despre noi, specialistul propune trei abordări: ignorare, clarificare sau confruntare directă.
„Impulsul obișnuit este să răspundem în aceeași manieră sau să reacționăm agresiv, dar asta, de regulă, poate amplifica un conflict social”, menționează Ștefan Popov.
Psihoterapeutul menționează că mai utilă ar fi o analiză atentă a situației pentru a evalua impactul real pe care acea bârfă o poate avea asupra noastră: cine a spus, ce anume s-a spus, în ce context circulă informația și cât de mult ne afectează cu adevărat relațiile, imaginea sau poziția într-un grup.
Cine bârfește mai mult?
Se mai spune că toată lumea bârfește, să fie asta adevărat? Deși această activitate e specifică naturii umane, aflăm că s-ar putea să existe și excepții.
„Sunt unii oameni care, într-adevăr, ajung la un anumit punct de control de sine și nu bârfesc. Dar deseori pierd din coeziunea socială cu ceilalți”, spune antropologul și psihoterapeutul Sorin Scutelnic.
Un stereotip bine cunoscut este și cel care spune că femeile bârfesc mai mult decât bărbații. Aici lucrurile s-ar putea să nu fie ceea ce par.
Enlarge
„Nici într-un caz. Și femeile, și bărbații bârfesc destul de mult, doar că obiectele bârfelor sunt diferite. Bărbații o fac în raport cu entități sociale, de exemplu, sport sau politică, mai puțin elementul personalizării. Pe când la femei subiecții bârfei sunt în zona de proximitate socială”, menționează antropologul.
Cât despre bârfa la nivel de popoare, i-am întrebat pe amândoi specialiști dacă putem spune că moldovenii sunt „cei mai bârfitori”. Antropologul Sorin Scutelnic spune că pentru o astfel de afirmație e nevoie de o cercetare comparativă între culturi și care ar presupune un nivel înalt de dificultate. Chiar și așa, specialistul susține ideea că bârfa nu ține neapărat doar de un popor sau spațiu geografic „ În China există bârfă. În India există bârfă. Și în Europa există bârfă”.
În acest context, psihoterapeutul Ștefan Popov susține că pot exista diferențe neglijabile între tipurile de culturi. „În culturile occidentale, mai individualiste, există o preocupare mai redusă pentru evaluarea constantă a comportamentului celorlalți. În schimb, în culturile colectiviste (non-occidentale), oamenii sunt mai implicați în viața celorlalți și mai atenți la normele sociale, ceea ce poate crește frecvența discuțiilor despre alții”, afirmă Ștefan Popov.
Totuși, acesta ține să remarce că această diferență nu ar însemna automat că unele culturi bârfesc mai mult în mod fundamental, ci doar că bârfa poate fi mai vizibilă sau mai integrată în dinamica socială.
