""
Connect with us
"
"

Istorie

Anti-semitismul în Moldova: de la pogromuri și Holocaust la o comunitate minusculă, Ilan Șor și un viitor opac

Publicat

pe

PE SCURT

“Кишинев- город жидов, Оргеев- город евреев”

Am auzit zicătoarea asta pentru prima dată pe când aveam vreo 15 ani. Asta în pofida faptului că m-am născut și am copilărit în Orhei. Nu pot să-mi aduc aminte de vreo experiență (decât pe la vreo 16 ani) în care am întâlnit un evreu sau am fost în direct contact cu cultura evreiască. Așa se întâmplă că în Republica Moldova, o rămășiță a provinciei Basarabia, e greu să întâlnești evrei. Paradoxal, Basarabia era una dintre regiunile cu cea mai mare concentrație de evrei nu doar din Europa de Est, dar și din întreaga lume.

Și dacă-i așa, unde-i acea populație concentrată? Odată cu micșorarea acestei comunități, a dispărut și anti-semitismul din Moldova?

PE LUNG

Începând cu secolul 15, negustorii evrei sefardici au început să folosească Basarabia în calitate de traseu comercial între Marea Neagră şi Polonia. Evreii au început să-și stabilească așezări în secolul 16. În secolele 18 şi 19, evreii au început să participe activ la comerţul local, precum şi la fabricarea băuturilor alcoolice, după ce au fondat mai multe comunități la hotarele unor târguri.

La începutul secolului 19, populația evreiască constantă în Basarabia era de 20.000 de oameni, numărând atât evrei Așkenazim (nordici) cât și Sefardici (de sud). Regiunea a devenit centrul literaturii în limbile ebraică şi idiş, dar și a culturii evreiești est-europene. În anul 1836, populaţia evreiască a crescut până la 94.045 de oameni, iar către anul 1897 deja număra 228.620 de evrei, locuitori ai Basarabiei (11,8% din toată populaţia), din cauza migrației multor comunități evreiești din alte regiuni ale Imperiului Rus unde erau aplicate politici antisemite. Către sfârşitul secolului 19, evreii constituiau circa jumătate din populaţia Chişinăului, în număr de 125.000 oameni.

În prima jumătate a secolului 19, evreii Basarabiei nu au fost supuşi acţiunii decretelor dure ale Rusiei, îndreptate împotriva evreilor. Doar către anul 1835, când Basarabia începea treptat să piardă autonomia, legile ruseşti îndreptate împotriva evreilor s-au aplicat şi asupra evreilor basarabeni. Acțiunile antisemite și atitudinea antisemită nu au încetat nici la începutul secolului 20, când au culminat prin pogromurile din Chișinău care au avut loc în 1903 și 1905.

Enlarge

Pogrom_de_Chisinau_-_1903_-_2
În timpul guvernării Imperiului Rusesc Ţarist, la 6-7 aprilie anul 1903, au fost asasinaţi 49 de evrei, circa 500 au fost răniţi, au fost grav deteriorate sute de case şi prăvălii evreieşti în timpul pogroamelor petrecute în Chişinău. Circa 2000 de familii evreieşti au rămas fără adăpost

Al doilea pogrom al comunităţii evreieşti a avut loc la 19-20 octombrie 1905, în timpul căruia 19 evrei au fost asasinaţi şi 56 au fost răniţi. De această dată, câţiva evrei au organizat detaşamente de autoapărare. Atunci mii de evrei basarabeni au emigrat în Statele Unite ale Americii.

Cert e că această comunitate, deja sesizând un mediu periculos în Basarabia, nu a găsit pace nici în perioada interbelică, când România a încercat să dea drepturi universale tuturor cetățenilor ei, chiar și pentru cei din teritoriile unite după Marea Unire. Slăbiciunea instituțiilor democratice în anii 30, acompaniate de răspândirea unei mișcări naziste precum Garda de Fier, a permis dezvoltarea unui nou mediu politic, în care atitudinile și acțiunile antisemitice reprezentau politica de stat.

Asumarea trecutului

Harta lagărelor și ghetourilor din Basarabia și România,
Sursa: Newsmaker.md

O istorie mai detaliată a Ghetto-ului din Chișinău și a sorții evreilor basarabeni poate fi găsită în cartea lui Paul A.Shapiro „Ghetoul din Chișinău 1941-1942. O istorie documentară a Holocaustului în interiorul frontierelor contestate ale României”.

Potrivit unui sondaj desfășurat în 2018 de Institutul Istoriei Orale din Moldova, 53% dintre respondenți au spus că nu cunosc nimic despre fenomenul nimicirii evreilor în Basarabia în perioada 1941-1942, iar 24% dintre aceștia „ceva au auzit, dar nu cunosc detalii”. 21% dintre respondenți consideră că de organizarea Holocaustului în Basarabia sunt vinovate autoritățile URSS.

Atitudinea față de evrei acum

Doar recent, se pare că moldovenii și-au adus aminte că pe teritoriul Moldovei locuiau și locuiesc evrei. De ce și-au amintit? Cauza este apariția pe planul politic a lui Ilan Șor.

Implicarea acestui om de afaceri, născut la Tel-Aviv (Israel), în scheme de concesionare a Aeroportului Chișinău, a rețelei de gări auto și de stoarcere a trei bănci moldovenești prin credite frauduloase a stârnit atât valuri de nemulțumire privind corupția la nivel înalt, cât și un nou val de antisemitism. Sau cel puțin, a dus ura interetnică din Moldova la un nou nivel.

Frustrarea unei majorități covârșitoare privind impunitatea lui Șor în fața justiției a provocat mult mai mult decât proteste îndreptate împotriva fostei guvernări PDM sau a procurorilor sau judecătorilor. Calificativul învechit de „jidan” („jîdan”) apărea la fel de des în discuțiile din timpul protestelor, în bucătăriile și ogrăzile moldovenilor, ca același calificativ de „hoț”. Nu că ar fi prima dată când etnia unei persoane publice e privită drept factor determinant pentru cum „Gura Lumii” judecă și rumegă persoana în cauză. Cazul lui Șor, însă, e semnificativ nu doar prin campaniile sale de dezvoltare a orașului Orhei din surse obscure, ci și prin reacțiile colorate ale politicului moldovenesc la originile și etnia domnului Șor. Un caz proeminent e comentariul unui istoric și actual deputat care l-a condamnat pe Șor pentru că „bea vinul și mănâncă pâinea unei țări care l-a primit generos, ca pe mulți alții”, că „ne înjură în limba rusă și ne consideră o turmă de oi”. Comentariul, la rândul său, a devenit motiv pentru ridicarea unor întrebări prin atitudinea antisemită a moldovenilor, având rezonanță până și în presa din Israel.

Comunitatea Evreiască din Republica Moldova a condamnat declarațiile actualului deputat, subliniind că discursul anti-semitic nu poate fi utilizat în scopuri politice. Chiar dacă deputatul în cauză a venit mai târziu cu o notă explicativă (câtuși de puțin apologetică) privind declarația sa, această întâmplare a ridicat mai multe semne de întrebare.

„Șor este evreu doar genetic și atât. El a renovat câteva biserici, dar nicio sinagogă. Nu consider că acest om să fie cândva parte a comunității evreiești”, a spus Shimon Katz, un membru al comunității sinagogii Alte Shul, cea mai veche sinagogă funcțională din Chișinău, celor de la Jewish Telegraphic Agency.

E suficient să ne întrebăm: Mai este loc de anti-semitism renăscut în Moldova, pe lângă tensiunea inter-etnică permanentă?

Potrivit unui studiu desfășurat în 2015 de către Consiliul pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității din Moldova, evreii nu sunt cel mai urât grup social, dar ar putea suferi din cauza unor stereotipuri pozitive și negative din partea majorității.

Indicele de respingere a evreilor este sub media generală, dar mulți moldoveni ar prefera să nu aibă un membru al familiei, un prieten sau chiar un vecin evreu.

Potrivit unui studiu condus de Pew în 2015 și 2016, aproape 49% de moldoveni ar refuza un evreu/o evreică în calitate de membru al familiei, 21% ar prefera să nu aibă vecini evrei, iar 13% din moldoveni nu acceptă ca evreii să fie cetățenii Republicii Moldova. Doar armenii, georgienii, grecii și românii manifestă un grad mai sporit de respingere a evreilor în societate:

Rejection of Jews relatively low among both Orthodox Christians and Catholics

Ar însemna asta că aproape majoritatea moldovenilor sunt anti-semiți sau, cel puțin, au o fobie de evrei? Consiliul pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității concluzionează în studiul din 2015 că atitudinile au mult de-a face cu stereotipurile majorității privind grupurile marginalizate, precum evreii din Moldova:

„…cantitatea și negativismul stereotipurilor firesc corelează și cu distanța socială față de grupurile respective”

Chiar dacă circa 50% din respondenți îi consideră pe evrei deștepți, o treime îi consideră vicleni și șmecheri, iar aproape 25%- zgârciți.

Circa 40% dintre respondenți consideră că evreii din RM nu sunt patrioţi în ţara în care trăiesc, ci tind mereu spre Israel. Cel puțin 22% au sugerat că „evreii se consideră mai superiori decât alte naţiuni”.

Potrivit studiului, Consiliul anti-discriminare recomandă susținerea minorităților etnice în promovarea culturii și tradițiilor proprii, desfășurarea activităților care să contribuie la facilitarea și dezvoltarea dialogului inter-etnic și inter-cultural; consolidarea capacităţilor de implicare activă ale persoanelor și grupurilor de persoane vulnerabile în realizarea și apărarea drepturilor fundamentale, în participare la luare de decizii; dar și promovarea imaginii pozitive a grupurilor marginalizate, prin consolidarea capacităților jurnaliștilor și radiodifuzorilor în vederea îmbunătățirii modului în care sunt prezentate publicului larg.

Unde sunt evreii Moldovei?

Cert e că această comunitate de evrei moldoveni s-a micșorat semnificativ în ultimul secol, și asta nu doar din cauza Holocaustului. O populație de peste 200 de mii de oameni până la cel de-al Doilea Război Mondial a ajuns la circa 80 de mii în anul 1979, 65 de mii în 1989, pentru ca la recensământul populației din 2014 să fie estimată la circa 1600 de persoane. Considerând apartenența la religia iudaică nu doar ar reduce acest număr la un număr și mai infim (584).

„Moldova a pierdut cea mai mare parte din populaţia evreiască în secolul trecut. Este vorba şi de Holocaust, şi de represiunile comuniste, şi de emigrarea în Israel. Ca urmare, în ţara în care, cândva, o treime din populaţie erau evrei, acum sunt mai puţin de un procent. Se creează impresia că evreii n-au trăit aici niciodată, dar aceasta este o parte importantă a istoriei, pe care trebuie s-o cunoaștem ca să ne putem mişca spre viitor”, susține Shimshon Daniel Izakson, rabinul Comunităţii Evreieşti din Moldova, într-un interviu cu Eugenia Crețu.

Pe de altă parte, același Izakson a declarat într-un interviu că „există o dinamică a revenirii” evreilor în Moldova, în mare măsură datorită celor „peste o mie și jumătate de studenți israelieni”.

Văd și sunt sigur că un număr foarte mare de evrei revin, fie și pentru o scurtă perioadă, însă revin”, a subliniat Samson Izakson.
În pofida spuselor rabinului, este greu de imaginat o renaștere a comunității evreiești din punct de vedere numeric în Republica Moldova. Ceea ce poate fi făcut este recunoașterea existenței acestei comunități, recunoașterea Holocaustului în România interbelică ca o responsabilitate națională, dar, nu în ultimul rând, și valorificarea patrimoniului evreilor basarabeni. Dacă nu am reușit să păstrăm acea comunitate vibrantă și integră, atunci am putea, cel puțin, să recunoaștem valoarea contribuției evreilor în Moldova, combătând anti-semitismul și ura inter-etnică în mod pro-activ. Această sarcină e posibilă chiar și în pofida anti-semitismului latent din Moldova. Dacă a reușit acest lucru Ungaria, Polonia și Germania, nu trebuie să căutăm motive să nu facem asta în Moldova și în România.

Acest articol a fost scris în cadrul turului de studiu Elie Wiesel, organizat de Consiliile Americane din România și Republica Moldova, cu suportul Institutului Național pentru Studierea Holocaustului „Elie Wiesel”, Ambasadei SUA în Moldova și România, precum și al Ambasadei Israelului în României. Acest articol nu reflectă în nicio formă pozițiile oficiale ale instituțiilor vizate, iar opiniile menționate în text aparțin în totalitate autorului articolului.

loading...

Cultură

Câteva lucruri pe care trebuie să le știi despre Chișinău

Publicat

pe

De către

Astăzi, după cum știi, chișinăuienii sărbătoresc Hramul orașului. Primăria municipiului organizează tradițional diverse festivități cu această ocazie. Manifestări cu denumiri inspirate precum „Chișinău – primăvara copilăriei”, „ODĂ CHIȘINĂULUI…” , „HORA CHIȘINĂULUI”, „TE SALUT, CHIȘINĂU!”, și multe altele care conving locuitorii orașului să iasă din casă într-o zi de sărbătoare.

Cu această ocazie, Moldova.org a colectat câteva curiozități despre Capitala Republicii Moldova, pe care ar fi bine să le cunoaștem cu toții:

1. De când hrămuim

În anul 1994, când Serafim Urecheanu  a fost numit primar de Chişinău, acesta s-a gândit că n-ar fi rău să se revină la o sărbătoare a oraşului, iar în 1995 s-a decis ca aceasta să aibă loc în prima duminică a lunii octombrie. Până în anul 2001, Chișinăul își sărbătorea „Ziua Orașului” după tradiția setată de Urechanu, chiar dacă tehnic vorbit ziua orașului ar trebui sărbătorită în iulie. Unii numeau, totuși, sărbătoarea Hram. Situația s-a schimbat din cauza unui decret semnat de Vladimir Voronin, președinte de țară pe atunci, prin care în prima duminică a lunii octombrie s-a decis organizarea „Zilei Vinului”. Astfel, municipalitatea a fost nevoită să găsească o soluție pentru a separa cele două sărbători. Momentul a coincis în mod fericit cu darea în exploatare, după renovare, a Catedralei Mitropolitane, „Naşterea Domnului”, pe 14 octombrie 2001, când creștinii sărbătoresc Acoperământul Maicii Domnului.

Așa am ajuns să sărbătorim Hramul Chișinăului pe 14 octombrie. Respectiv, această sărbătoare religioasă a fost aleasă din calendarul bisericii ortodoxe de stil vechi.

* Hramul Chișinăului coincide cu Hramul orașelor Iași și Tiraspol.

2. Când ar trebui să sărbătorim, de fapt

Adevărata „zi a orașului” ar trebui marcată cu fast pe 17 iulie, când datează prima atestarea documentară a Chișinăului. Hrisovul, întocmit pe 17 iulie 1436 la Vaslui, reprezintă cea mai veche mențiune identificată deocamdată de istorici a Chişinăului și este emis de domnitorii Ilie și Ștefan pentru Oancea-logofăt. Prin acest act, domnii Ţăr

ii Moldovei Ilie şi Ştefan au dat şi i-au întărit lui Oancea-logofăt pentru credincioasa slujbă mai multe sate pe Răuţ, între care Procopinti, Macicauti şi Cozărăuți.

Privitor la stabilirea hotarelor acestor sate, în documentul menţionat, între altele, se precizează:

„…și la Bâc, de cealaltă parte, pe valea ce cade în dreptul Cheșenăului lui Acbas, la izvorul unde este Seliştea Tătărească în dreptul păduricii.”

Potrivit tradiției, izvorul amintit în hrisov curgea la poalele Colinei Mazarachi. Lângă apele naturale din preajma Colinei Mazarachi s-au construit și primele case ale Chișinăului.

3. Numele „Chișinău” ar avea origini maghiare

Există două ipoteze despre etimologia numelui.

1. Ipoteza populară:

Cercetătorii sovietici, în schimb, au convins autoritatea de pe atunci, că numele orașului ar veni din suprapunerea cuvântului românesc „nouă” peste cuvântul tătar „kâșla” (iernut), respectiv „Câșla-Nouă”. Această ipoteză ignoră existența toponimiei cu prefixul Chiș- în zone nelocuite de tătari, precum Chișineu-Criș, Chișcău și altele.

2. Ipoteza nepopulară

Iorgu Iordan, un lingvist și filolog român, comunist, membru titular și vicepreședinte al Academiei Române și fost ambasador al României la Moscova (1945 – 1947) spunea că numele orașului ar veni din limba maghiară Kis + Jenö („micul Eugen” sau „mica latură”) pronunțat Chișienău, trăgându-se de la ostașii secui pe care voievozii Moldovei îi stabiliseră aici în drumul tătarilor, care stăpâniseră ținutul între 1224 și 1359. Această ipoteză a fost susținută și de cercetătorii Ștefan Ciobanu, A. V. Sava, Al. Boldur, Al. Graur, Anatol Eremia și alții.

4. De când Chișinău e Capitală?

Chișinău a devenit Capitală prin decizia Mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni şi a senatorului, în 1818. Pe atunci, Chișinău avea active în jur de 22 de tăbăcării, cinci fabrici de saftian, 18 de lumânări, 4 de săpun și patru vopsitorii.

5. Chișinău a fost un oraș închis

Între anii 1905- 1917, Chișinău interbelic a fost centrul mișcării de emancipare națională a întregii Basarabii și cel de al doilea mare oraș al României. În acest timp s-au efectuat lucrări de restaurare în zona centrală și s-au ridicat locuințe în partea „Centrului de sus”. În 1928, cu ocazia aniversării a 10-a de la Unirea Basarabiei cu România, a fost inaugurat monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt în Grădina Publică.

În urma anexării Basarabiei de către URSS, la 28 iunie 1940, Chișinău este ocupat de către administrația rusească, perioadă în care cel mai grav a fost afectat centrul orașului: blocul Primăriei, Catedrala, Gara Feroviară. În urma operațiunii Iaşi-Chişinău, august-septembrie 1944, Armata Roșie din nou pune stăpânirea asupra oraşului, acesta devenind centrul-capitală a RSSM. „Pe parcursul a aproape a două decenii orașul are un statut special de „oraș închis”, neputând fi vizitat de turiști străini”, a spus istorica Maria Danilov.

Foto de Maxim Ciumash

loading...

Citește mai departe

Cultură

Eșafodul pentru Frida sau tragedia lui Erich Maria Remarque

Publicat

pe

De către

Erich Maria Remarque nu era evreu. Romanele sale însă era împotriva războiului și-l deranjau pe Hitler. La un moment dat, naziștii l-au numit pe Remarque „evreul francez Kramer”, au arestat-o pe sora lui și au decapitat-o.

Ura fasciștilor față de Remarque s-a născut în 1929. Atunci a fost publicat romanul său împotriva războiului „Pe frontul de Vest nimic nou”, care a fost recunoscut drept una din cele mai bune cărți despre Primul Război Mondial. Remarque, care a fost înrolat în armată încă din școală, a simțit și a descris războiul fără eroism, arătând mai mult durerea și suferința. În roman apăreau nu doar lupte și bătăii, ci vieți distruse, destine schilodite, trăiri interioare, pierderea credințelor și a idealurilor.

Enlarge

2-58
Imagini din Primul Război Mondial

„De la război s-au întors jumătate din cei care au plecat”, își amintea Remarque. „Cei care au supraviețuit, nu și-au revenit nici în ziua de azi. Eu tot sunt un mort viu.” Autorul a pus aceste cuvinte în prefața cărții sale: „cartea asta nu este o acuzație dar nici o mărturisire. Este doar o încercare de a povesti despre o generație mutilată de război. Este despre cei care au devenit victimele sale, chiar dacă n-au căzut sub ghiulele.” Fasciștii au considerat aceste declarații drept slăbiciuni care duc la atitudini de înfrângere – un arian adevărat nu are dreptul la slăbiciuni. Remarque a fost proclamat trădător de patrie.

Erich Paul Remarque s-a născut în orașul german Osnabrück, în familia unui legător de cărți. În copilărie era pasionat de pictură și muzică, cânta la pian și organ. Se gândea serios la o carieră în muzică și exersa neobosit. La 17 ani oferea lecții de muzică. Cu puțin înainte de începerea Primului Război Mondial, Remarque a susținut cu succes examenele de admitere în seminarul regal din Osnabrück, peste un an însă, a fost înrolat în armată.

Enlarge

3-1
Micul Erich alături de surorile sale

Cariera lui muzicală a încetat din cauza rănilor primite în lupte, una din care i-a afectat serios o mână. În spital a aflat că mama sa, Anna – Maria, a decedat. Ceva mai târziu Remarque și-a schimbat numele din Erich Paul în Erich Maria Remarque, onorându-și astfel mama. Întors de la război și decorat cu Crucea de Fier de gradul I, Remarque era cu totul alt om – un pacifist convins.

Timp de câțiva ani, Remarque a încercat diferite profesii – a fost contabil, a oferit lecții de pian, a fost vânzător, a lucrat într-un birou de producere a monumentelor funerare, a stat fără lucru.  A trăit o vreme într-o șatră de romi.  Mai târziu a scris despre asta în cartea „Obeliscul negru”. Primul roman, „Cuibul visurilor” a fost publicat în 1920. Activitatea de scriitor a luat-o la modul serios prin 1926, când romanele „Femeia cu ochi aurii” și „Din bucuriile și tristețile tinereții” au avut succes, spre marea lui surprindere.

Enlarge

4-1
Erich Maria Remarque

Următorul roman „Pe frontul de Vest nimic nou” i-a adus un succes fulminant. Cartea a fost scrisă în șase săptămâni și în primul an de la publicare au fost cumpărate aproape un milion și jumătate de exemplare. Asta în pofida faptului că Remarque primise multe refuzuri din partea editurilor, din motiv că romanul său nu ar fi actual. Chiar și editura care până la urmă a acceptat să-i publice romanul, nu spera să aibă succes și a inclus o sumă pentru recompensarea daunelor: Remarque trebuia să lucreze în calitate de jurnalist, dacă romanul său nu s-ar fi vândut.

 ***

Dar imediat cum fragmente din roman au apărut în ziarul editurii, tirajul său a fost mărit de câteva ori, iar numărul de comenzi în avans al cărții a constituit șaizeci de mii în prima săptămână de la publicare. Apărută în librării pe 29 ianuarie 1929, „Pe frontul de Vest nimic nou” a devenit cea mai vândută carte în Germania din istorie.  A fost tradusă în 26 de limbi și a devenit bestseller. Compania americană Universal Pictures a cumpărat drepturile de ecranizare de la Remarque. Filmul cu același nume, lansat în SUA în 1930, a fost adus pentru proiecții la Berlin.

În acele vremuri, Remarque nu înceta să fie atacat de membrii (NSDAP, Partidul Muncitoresc German). Faptul că autorul se pronunța împotriva războiului în roman, ororile și absurditatea acestuia nu se regăseau în retorica ideilor de propagandă nazistă. Hitler, care avea o influență crescândă, l-a declarat pe Remarque  evreu francez, i-a dat indicații lui  Joseph Goebbels, viitorul ministru al propagandei celui de-al Treilea Reich, să împiedice proiecția filmului.

Enlarge

7
Erich Maria Remarque a fost destituit din drepturile de cetățean al Germaniei de tribunalul nazist.

În seara de 5 decembrie 1930 la cinematograful unde era planificată premiera filmului, au ajuns aproape 200 de provocatori naziști. Ei strigau lozinci antisemite și atacau spectatorii, care li se părea că au înfățișare de evrei. În curând în sală a apărut Goebbels, înconjurat de câțiva deputați naziști. Împreună cu el, au intrat și provocatorii, care au cumpărat bilete la balcon. Imediat ce a început proiecția filmului, ei au început să arunce în mulțimea de la parter grenade fumigene. Toți au ieșit din sală rapid. Proiecția filmului a fost întreruptă.

Gloata de provocatori în cămăși brune au ieșit în stradă, continuând să strige lozinci antisemite. Acest lucru s-a întâmplat timp de cinci seri la rând. Goebbels scria în jurnalul său: „Seara în cazino. În 10 minute se începe balamucul. Poliția nu are nicio putere. Gloatele înfuriate atacă evreii… afară atacă casele cinematografului. Se sparg sticlele în geamuri. Mii de oameni se delectează cu acest spectacol. Proiecția filmului a fost anulată, următoarea la fel. Noi am învins.”

Enlarge

5-1
Arderea cărților în Germania nazistă

Nota red: Cămășile brune – organizație paramilitară nazistă, înființată de Adolf Hitler, folosită ca batalion de asalt

Totuși în legătură cu aceste manifestații, poliția a interzis orice demonstrații naziste în Berlin. În același timp, președintele țării, Paul von Hindenburg a interzis oficial proiecția filmului care „insultă sentimentele veteranilor de război”. Verdictul final al comitetului de cenzură afiliat ministerului afacerilor externe al Germaniei a fost „Calitatea estetică proastă”. Naziștii sărbătoreau încă o victorie.

După venirea lui Hitler la putere, cărțile lui Remarque au fost arse printre primele. „În 1933 eu am fost ars simbolic împreună cu toată cărțile mele”, își amintește Remarque. În 1938 a fost publicat în limba germană următorul roman „Trei tovarăși”. În același an, Erich Maria Remarque a fost lipsit de cetățenia germană. În hotărârea tribunalului demonstrativ scria: „El a fost susținut de presa evreiască, prin care a insultat în cele mai urâte moduri, memoria celor căzuți pe front. Anume pentru asta trebuie să fie exclus din comunitatea populară germană”. În anii 40, Remarque s-a mutat în SUA din Elveția, unde locuise până atunci.

Enlarge

6
Elfriede Scholz, sora mai mică a lui Erich Maria Remarque

Naziștii, care nu puteau să-l rețină pe scriitor, s-au răzbunat pe rudele lui. În 1943, Gestapo a arestat-o pe sora lui mai mică, Elfriede Scholz, pentru „propagandă mincinoasă în favoarea dușmanului” și „subminarea puterii de apărare a țării”. Președintele așa-zisului tribunal popular i-a declarat Elfriedei – „fratele vostru a scăpat de noi. Dar voi nu aveți unde fugi”. A condamnat-o la moarte prin decapitare.

Scrisoarea ei de adio către sora mai mare a fost scrisă pe 4 decembrie 1943: „eu sunt în Plötzensee și astăzi după masă, nu voi mai fi”. Remarque va afla de moartea ei abia după sfârșitul războiului. El îi va dedica Elfriedei romanul „Scânteia vieții”, care va fi publicat în 1952. În același an el se va întoarce pentru prima dată în Germania și va fi ultima dată când va fi în țară. Scopul călătoriei lui Remarque la Berlin va fi vizita la închisoarea Plötzensee, unde a fost decapitată sora sa. În cinstea vizitei lui, în Berlinul de Vest a avut loc proiecția filmului „Pe frontul de Vest nimic nou”, cu care s-a început această istorie.

Mai multe istorii ale oamenilor care au suferit în urma regimului nazist, vedeți pe portalul jewish.ru.

loading...

Citește mai departe
Advertisement

Ultimele știri

Sănătate12 ore în urmă

Cum un arhitect a inventat „plămâni artificiali” pentru planetă

PE SCURT Inovațiile inspiră și schimbă lumea. De data aceasta, vom vorbi despre pădurile verticale care pot salva orașele contaminate...

Opinii14 ore în urmă

Cum a fost discutată căderea Guvernului Maia Sandu pe Facebook

PE SCURT Guvernul condus de Maia Sandu a fost demis astăzi în urma unei moțiuni de cenzură înaintate de Partidul...

Politică14 ore în urmă

Guvernul Sandu a picat. Povestim pe scurt ce s-a întâmplat în Parlament

PE SCURT Guvernul condus de Maia Sandu a fost demis astăzi în urma unei moțiuni de cenzură înaintate de Partidul...

Cultură15 ore în urmă

Cum un grup de tineri belaruși încearcă să-și convingă concetățenii să-și vorbească limba

PE SCURT Limba belarusă este considerată inferioară în Belarus, de rând cu alte simboluri de stat. Această desconsiderare are o...

Educație16 ore în urmă

Cum Universitatea de Medicină a fost la un pas de a normaliza xenofobia

PE SCURT După ce autoritățile au destructurat o grupare specializată în producerea și comercializarea drogurilor din care făceau parte studenți...

Cultură18 ore în urmă

5 filme poloneze pe care să le vezi în următoarele zile la Chișinău

PE SCURT Cele mai interesante filme poloneze vor fi prezentate la Chișinău în cadrul Festivalului de Film Polonez CinePOLSKA. Evenimentul...

PoliticăO zi în urmă

Sandu vs PSRM. O nouă încercare de compromis a eșuat

PE SCURT Prim-ministra Maia Sandu a lansat astăzi o soluție de compromis Partidului Socialiștilor, care a înaintat moțiune de cenzură Executivului....

Advertisement

Politică

Politică2 zile în urmă

Maia Sandu spune că lui Dodon nu-i convine curățarea RM de scheme de corupție. Despre ce ar putea fi vorba

PE SCURT „Am văzut cum arată justiție politizată. Ceea ce îmi doresc este o justiție liberă. Ceea ce se invocă...

Partidul Acțiune și Solidaritate4 zile în urmă

Câte guverne din R.Moldova au căzut în urma moțiunii de cenzură. Va urma Guvernul Maia Sandu?

PE SCURT Deputații socialiști au înaintat astăzi moțiune de cenzură Guvernului condus de Maia Sandu. Aceasta după ce Executivul și-a...

Politică4 zile în urmă

10 lucruri pe care le spun protestatarii din fața Parlamentului

PE SCURT Un grup de persoane s-au adunat astăzi în afara clădirii Parlamentului pentru a sprijini Guvernul Maia Sandu, care...

Politică5 zile în urmă

La ce ar putea duce o eventuală moțiune de cenzură împotriva Guvernului

PE SCURT Incertitudine pe scena politică din Republica Moldova. După ce Guvernul și-a asumat răspunderea asupra proiectului de lege pentru...

Politică7 zile în urmă

Fiul este primar, iar mama – consilieră. Este sau nu conflict de interese?

PE SCURT În urma scrutinului din 3 noiembrie, se aud tot mai multe voci care vorbesc despre un eventual conflict...

PoliticăO săptămână în urmă

Cine este Ion Ceban și cât costă programul său de patru ani?

PE SCURT Este membru al Partidului Socialiștilor (dar declară că își va suspenda activitatea de partid după validarea mandatului), susține...

AlegeriO săptămână în urmă

Ceban a învins. Cum ar afecta asta parteneriatul dintre Sandu și Năstase

PE SCURT Analiștii politici se arată convinși că rezultate alegerilor locale din Capitală nu se vor lăsa fără supărări. Potrivit...

Advertisement

Opinii

noiembrie 2019
L Ma Mi J V S D
« oct.    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930