Menstruația este un proces biologic care nu ne definește, dar ne afectează viețile foarte mult.
De ce nu ne definește? Pentru că nu ești mai mult sau mai puțin femeie dacă ești în menopauză, dacă ai o afecțiune medicală care îți afectează menstruația, dacă ai trecut printr-o intervenție chirurgicală sau dacă, pur și simplu, corpul tău funcționează diferit.
Dar faptul că menstruația este biologică nu înseamnă că experiența ei este doar biologică.
Pentru că, în viața de zi cu zi, se întâmplă cam așa:
Femeia/ persoana care menstruează → cumpără produse menstruale → gestionează simptomele și durerea → își ia liber dacă nu mai poate funcționa → își ascunde menstruația → se adaptează la o infrastructură care nu a fost întotdeauna gândită pentru nevoile corpului ei → suportă rușinea și atitudinile degradante → caută un medic / o medică→ plătește tratamente.
Și, poate cel mai important, se așteaptă de la ea ca toate aceste procese să rămână cât mai invizibile – ca și cum corpul femeii ar trebui să funcționeze fără să deranjeze spațiul public.
Iar invizibilitatea devine și mai pronunțată odată cu menopauza și atunci când vorbim despre diversitatea de gen. Experiențele femeilor aflate la menopauză rămân prea puțin prezente în conversațiile despre muncă, sănătate, politici publice și infrastructură, iar experiențele persoanelor trans și non-binare care menstruează sunt adesea ignorate, nerecunoscute și stigmatizate.
În acest articol vorbesc în primul rând despre femei, prin prisma unei femei. În același timp, nu toate femeile menstruează și nu toate persoanele care menstruează sunt femei. De aceea, acolo unde vorbesc strict despre experiența biologică a menstruației, folosesc termenul «persoane care menstruează».
Statul este responsabil față de femei, iar această responsabilitate trebuie construită fără să presupună că toate femeile au același corp și fără să excludă persoanele trans și non-binare care au aceleași nevoi biologice. Politicile nu trebuie construite pornind de la un singur model de corp și de viață.
Și pentru că menstruația este o experiență biologică, dar și una socială, economică și culturală, managementul menstruației trebuie să fie privit nu ca o problemă individuală pe care fiecare femeie trebuie să o rezolve singură, ci ca una dintre realitățile de la care statul trebuie să pornească atunci când construiește servicii și instituții.
Un stat prietenos ar face ”bare minimum”.
Un stat responsabil ar face schimbări sistemice.
Vreau să le reflect pe ambele în 10 dimensiuni.
1. Produse menstruale și acces egal
Sistemic: produse de igienă menstruală gratuite, asigurate de stat, cu acces universal și cu accent sporit pe intersecționalitate.
Bare minimum: reducerea/eliminarea taxării produselor menstruale și ajutor social suplimentar pentru femei, fete și persoanele care menstruează din grupurile dezavantajate.
Aceste produse nu sunt nici lux, nici accesoriu, nici darul civilizației. Sunt o necesitate de bază pentru care suportăm cheltuieli adiționale și multe dintre ele nici măcar nu-și pot permite strictul necesar.
Luând în calcul multitudinea de experiențe și necesități diferite, un stat responsabil va investi în crearea întregii infrastructuri de acces, care include o multitudine de măsuri:
- produse menstruale gratuite în școli, universități, spitale, centre sociale, penitenciare, instituții publice;
- produse disponibile în toaletele publice;
- varietate de produse, inclusiv produse reutilizabile – nu un singur tip;
- eliminarea taxelor pe produsele menstruale;
- programe speciale pentru persoanele care menstruează aflate în sărăcie și din grupurile dezavantajate;
- acces și în situații de criză: refugiu, dezastre, război, evacuare.
3. Menopauza: sănătate, informare și suport
Sistemic: servicii medicale integrate pentru menopauză, de la asistența medicală primară și informare până la servicii specializate, consiliere, diagnostic și tratament, asigurate în cadrul sistemului public de sănătate.
Bare minimum: programe de informare și suport în perioada de tranziție către menopauză și la menopauză.
Un stat responsabil are servicii medicale în care menopauza poate fi discutată fără rușine și fără minimalizare, informații accesibile și profesioniști/ste pregătiți/pregătite să ofere consiliere bazată pe dovezi.
Trebuie să fie posibil accesul la terapia hormonală, pentru persoanele cărora le este potrivită aceasta, și să se bazeze pe evaluarea individuală a beneficiilor, riscurilor, istoricului medical și preferințelor persoanei. Un sistem responsabil trebuie să ofere și alternative atunci când terapia hormonală nu este potrivită sau nu este dorită.
4. Sănătatea mintală și menopauza
Sistemic: programe de sănătate mintală integrate în infrastructura medicală.
Bare minimum: consultări psihologice accesibile și acoperite de stat pentru persoanele care au nevoie de ele.
Am pus intenționat această dimensiune separat pentru că vorbim prea puțin despre impactul menopauzei asupra sănătății mintale, deși pentru unele femei acesta poate fi foarte puternic.
Perimenopauza și menopauza pot fi însoțite de schimbări care afectează somnul, dispoziția, energia, concentrarea și calitatea vieții, iar experiența diferă foarte mult de la o persoană la alta. Sunt femei la care schimbările fizice sunt însoțite și de schimbări emoționale foarte pronunțate.
Un sistem responsabil trebuie să poată răspunde și acestor nevoi, inclusiv prin servicii de sănătate mintală și prin integrarea lor în serviciile de sănătate relevante. Asta înseamnă: screening și evaluare a sănătății mintale, posibilitatea de a primi consiliere psihologică în cadrul sau prin trimitere din serviciile medicale, mecanisme clare de referire către servicii specializate, formarea profesioniștilor/telor, servicii accesibile și în localități mici.
Nu pentru că menopauza ar fi „o problemă psihologică”. Ci pentru că sănătatea este una singură, care include și corpul și emoțiile.
5. Munca și corpul care se schimbă
Sistemic: legislația muncii recunoaște și reglementează nevoile și realitățile asociate menstruației și schimbărilor hormonale de-a lungul vieții.
Bare minimum: condiții de muncă adaptate, inclusiv zile libere, pentru femei în timpul menstruației și pentru femeile în perioada de perimenopauză și menopauză.
Femeile în câmpul muncii au de depășit bariere adiționale asociate cu rolurile lor de îngrijitoare, munca casnică, dar și cu sănătatea sexual-reproductivă. Multe persoane care menstruează:
- au simptome severe premenstruale și în timpul menstruației;
- au endometrioză sau sindromul ovarelor polichistice (SOP), denumit în prezent și sindrom metabolic ovarian polienocrin (PMOS);
- au migrene sau dureri severe;
- trec prin perimenopauză.
Concediul menstrual este necesar, dar nu este suficient și chiar poate produce efecte adverse – inclusiv consolidarea stereotipului că femeile reprezintă un „risc” pentru angajatori/oare.
Este necesar să construim un sistem de muncă, reglementat de legislația muncii, în care variațiile corpului nu devin o penalizare economică!
Asta poate însemna flexibilitate, concedii medicale accesibile, muncă hibridă acolo unde este posibil, protecție împotriva discriminării și recunoașterea unor afecțiuni care afectează sănătatea.
6. Toalete publice și infrastructură demnă
Sistemic: toalete publice gratuite, cu condiții decente accesibile.
Bare minimum: toalete publice gratuite, cu condiții decente, accesibile.
Aici nu exista minim necesar si ideal – toaletele publice sunt infrastructură de bază, nu lux. Un stat responsabil se întreabă: poate o persoană care are menstruație să își gestioneze corpul acolo fără să fie pusă într-o situație umilitoare?
Toaletele publice trebuie să fie accesibile, sigure, curate, cu apă, săpun, intimitate și posibilitatea de a gestiona igiena menstruală în condiții decente. Toaletele publice trebuie să fie!
Localitățile trebuie proiectate pentru corpurile și necesitățile reale ale oamenilor.
7. Protecție socială și reducerea sărăciei menstruale
Sistemic: acces universal la apă sigură, toalete și sisteme adecvate de sanitație și igienă în toate gospodăriile din țară, ținând cont de inegalitățile sociale și economice.
Bare minimum: băi și spălătorii sociale cu toate condițiile necesare, programe speciale pentru persoanele care menstruează și se află în sărăcie.
Sărăcia menstruală nu înseamnă doar imposibilitatea de a cumpăra un absorbant. Poate însemna și lipsa accesului la apă, toalete, intimitate, informație și condiții adecvate pentru a-ți gestiona corpul. Nu putem vorbi despre sănătate menstruală fără să vorbim despre acestea, iar un stat responsabil investește în infrastructura necesară.
Acolo unde infrastructura lipsește, statul trebuie să asigure alternative reale: spații publice pentru igienă, programe sociale și intervenții direcționate către gospodăriile și comunitățile care nu au acces adecvat.
Hot take despre toalete:
După mine, este unul dintre cele mai mari eșecuri – ca să nu spun rușini – ale unui stat ca cetățenele și cetățenii acestuia să fie nevoiți să ceară și să argumenteze de ce au nevoie de apă, canalizare și toalete pentru a-și putea asigura condiții de bază pentru igienă și demnitate.
8. Educație sexuală și școli care nu pedepsesc menstruația
Sistemic: educație sexuală cu curriculum comprehensiv, introdusă ca obiect obligatoriu în școli, cadre didactice dedicate și instruite.
Bare minimum: școala care nu pedepsește menstruația.
Educația sexuală este despre sănătate, consimțământ, limite, corp, acceptare și diversitate. Această materie are menirea să educe și să protejeze. Una dintre cele mai pronunțate frici asociate cu această materie este „învață copiii să facă sex”. Prin educație sexuală NU învățăm copiii să facă sex, dimpotrivă. Chiar dacă este și despre sexualitate, este o diferență importantă. Această frică nu ne permite să le dăm copiilor un instrument foarte necesar – cunoașterea – instrument care îi poate proteja pe copiii noștri de abuzuri și alte pericole.
Până ajungem la educație sexuală, avem nevoie de școli care au grijă de fete și de toate persoanele care menstruează. Aici avem o întreagă zonă: educație menstruală corectă și fără rușinare; posibilitatea de a lipsi atunci când simptomele sunt severe; cadre didactice instruite să nu transforme menstruația într-o glumă sau într-o sursă de rușine.
Și ceva foarte important: educația menstruală nu trebuie să fie doar pentru fete. Și băieții trebuie să învețe. Pentru că stigmatul menstrual este și despre faptul că societatea îi învață pe ceilalți că menstruația este ceva murdar, rușinos sau comic.
9. Sistemul medical
Sistemic: sistem medical care nu normalizează suferința femeilor și persoanelor care menstruează.
Bare minimum: lucrători și lucrătoare medicale empatice față de experiențele femeilor, persoanelor trans și non-binare.
Aici avem o problemă feministă enormă.
„E normal să doară.”
„Toate femeile trec prin asta.”
Aceste atitudini care diminuează suferința sunt inadmisibile și pot transforma experiența medicală într-una de invalidare și umilire.
Un stat responsabil investește în:
- diagnosticarea adenomiozei, endometriozei, PMOS și a altor afecțiuni care pot afecta sănătatea menstruală;
- tratamentul menstruațiilor abundente;
- acces la ginecologie;
- cercetare asupra sănătății reproductive;
- formarea medicelor și medicilor;
- protocoale care nu normalizează durerea severă;
- reducerea timpului dintre primele simptome și diagnostic.
Sistemul medical trebuie să se uite critic la propriile practici. Basul de gen în medicină creează servicii în care femeile, în loc să primească evaluare și tratament medical adecvate, pot primi soluții care sună „nu ai avut sex demult – fă sex și totul va trece”. Durerea femeilor a fost și continuă să fie subestimată și banalizată în medicină.
10. Combaterea stigmei și reprezentarea publică
Sistemic: politici și standarde care previn discriminarea și reprezentarea stigmatizantă în domeniile reglementate de stat.
Bare minimum: formarea și sensibilizarea profesioniștilor din media, publicitate și PR pe acest subiect.
Un stat responsabil nu poate construi politici publice și apoi să ignore cultura în care aceste politici funcționează.
Menstruația și menopauza nu ar trebui să fie reprezentate public prin rușine, dezgust, secret sau ridiculizare.
Asta înseamnă să ne uităm și la publicitate, mass-media, educație și comunicarea instituțiilor publice. La reclamele în care sângele menstrual trebuie înlocuit cu un lichid albastru pentru a fi acceptabil.
Statul nu poate să dicteze oamenilor cum să vorbească despre corp. Dar poate să construiască politici și protocoale care reduc discriminarea, susțin educația și încurajează o reprezentare publică corectă și demnă.
—————-
Am vorbit despre cum ar arăta un stat responsabil cu femeile și persoanele care menstruează și nu menstruează: de la acces la servicii medicale și infrastructură, până la sănătate mintală, educație, protecție socială și reprezentare publică. Dar sunt și 2 dimensiuni transversale la fel de importante:
- Intersecționalitatea
Recunoașterea diversității experiențelor femeilor și fetelor, precum și a celor ale persoanelor trans și non-binare este esențială. Ceea ce trăiește majoritatea nu trebuie să devină singura măsură după care statul definește nevoile și construiește politicile, iar experiențele minorităților nu trebuie transformate în excepții care pot fi ignorate.
Un stat responsabil nu proiectează politici și infrastructuri pentru o femeie universală, cisgen: sănătoasă, cu venit mediu, cu acces la farmacie și resurse.
Politicile și sistemele trebuie construite intersecțional, pornind de la întrebarea: cum este trăită menstruația și ce nevoi apar pentru:
- adolescente;
- femei cu venituri mici;
- femei din mediul rural;
- femei cu dizabilități;
- femei fără locuință;
- femei aflate în detenție;
- femei refugiate sau strămutate;
- femei care trăiesc în instituții;
- persoane trans și non-binare care menstruează;
- femei aflate la menopauză.
- Colectare de date
Un stat nu poate construi politici bune pentru ceea ce nu măsoară sau nu încearcă să înțeleagă.
Și aici apare o problemă mai puțin vizibilă: ceea ce statul nu măsoară devine foarte ușor ceea ce statul nu vede.
Nu spun că totul trebuie transformat în statistici. Unele lucruri trebuie măsurate. Altele trebuie ascultate. Iar altele trebuie pur și simplu recunoscute ca realități trăite.
Dar un stat care vrea să construiască politici bune trebuie să fie curios în legătură cu viețile oamenilor pentru care le construiește. Trebuie să întrebe:
Cât de ușor este pentru o adolescentă să își gestioneze menstruația la școală?
Poate o femeie să meargă la muncă atunci când are simptome severe?
Care este calitatea serviciilor medicale specializate?
Cât durează până când o persoană care menstruează și are simptome persistente primește un diagnostic?
Are o persoană cu dizabilitate acces la o toaletă în care își poate gestiona igiena?
Poate o femeie aflată la menopauză să găsească informații medicale corecte?
Ce se întâmplă cu o persoana care menstruează și nu are bani pentru produse menstruale?
Ce se întâmplă cu o femeie care nu are apă curentă?
Ce se întâmplă cu o fată care nu știe că ceea ce i se întâmplă corpului este normal sau, dimpotrivă, că un anumit simptom merită investigat?
Cum sunt tratate persoanele trans și non-binare în cabinetul medical?
Și acestea sunt întrebări politice. Nu doar statistice.
Un stat responsabil nu se limitează la câteva măsuri prezentate drept beneficii.
Un stat responsabil ascultă. Construiește infrastructură. Construiește servicii, protecție, investește în sănătate și educație.
Ar fi frumos să avem un stat prietenos, dar este necesar și eu îmi doresc un stat responsabil.
Iulia Macarenco, activistă feministă, directoare executiva Femei pentru Femei
