După publicarea pe Moldova.org a articolului „Aici camere nu-s. O adolescentă povestește cum a fost tratată într-un centru de plasament temporar” — în care am relatat experiența Maiei, o minoră aflată în grija Serviciului Asistență Stradală din Chișinău și trimisă ulterior la o ședință de consiliere la centrul ADOR, unde a fost umilită și amenințată de directoarea instituției, Natalia Rotaru-Sîrbu — redacția a primit un val de comentarii și mesaje.
Mai multe persoane ne-au scris că au avut, la rândul lor, interacțiuni cu psihologa Natalia Rotaru-Sîrbu și au dorit să împărtășească experiențe similare, pe care le descriu ca fiind dureroase, neprofesioniste sau chiar abuzive.
„După aceasta experiență, m-am înhibat și mai mult”
Loredana ne-a povestit că ar fi mers acum trei ani pentru o consultație la Natalia Rotaru-Sîrbu, iar în loc să primească sprijin, a ieșit din ședință și mai nesigură, cu teamă și confuzie.
„Am fost la ea la consultație acum trei ani, contra cost, în căutare de răspunsuri și un pic de alinare. Am plecat de acolo cu și mai multă nesiguranță și blocaje psihologice.
Doamna are o energie foarte negativă și, din punctul meu de vedere, este foarte neprofesionistă.
Experiența mea a fost următoarea: treceam printr-o perioadă complicată și recursesem la auto-vătămare (self-harm), pentru că așa credeam atunci că aș putea depăși depresia. Când i-am povestit, doar ca să mă destăinui, m-a jignit și a fost arogantă. Mi-a reproșat că nu am acționat ca un adult, ci ca un copil, că mă victimizez și că „nu am cap pe umeri”. Mi-a spus: Cine te va angaja când te vei duce la muncă cu semnele astea pe mâini? Nu te-ai gândit? Trebuie să te gândești la viitor.
După acea ședință, nu am mai mers la alte consultații. M-am închis și mai tare în mine și o perioadă nu am mai avut curajul să apelez la alți specialiști.
Deși au trecut trei ani, această experiență m-a marcat profund. Semnele fizice au dispărut, dar nesiguranța și teama de a mă destăinui cuiva au rămas. Sper foarte mult ca autoritățile competente să se autosesizeze și ca acest coșmar să se termine cu bine. Pace și sănătate.”
„Nu-mi vine să cred cât de mult am fost blamată”
Nicoleta povestește că a ajuns la Natalia Rotaru-Sîrbu după ce terapeuta a fost recomandată într-un grup de psihologi. Era prima ei experiență cu un specialist și nu știa cum ar trebui să decurgă o ședință sau ce înseamnă limitele profesionale.
„Terapia s-a desfășurat online, iar ședințele, deși stabilite pentru o oră, se încheiau adesea după 50 sau chiar 45 de minute. În scurt timp, am început să simt că reacțiile și emoțiile mele erau tratate cu judecată și vinovăție, nu cu înțelegere.
În loc să primesc sprijin, auzeam mesaje care întăreau ideea că problema sunt eu. Vina era pusă mereu pe mine, deși eram într-o relație abuzivă emoțională, mi se spunea că mă victimizez și că sunt instabilă emoțional.
Nu-mi vine să cred cât de mult am fost blamată, mai ales ținând cont că un terapeut, într-o astfel de situație, nu ar trebui să spună lucruri care să amplifice vina sau rușinea. Este șocant pentru mine să realizez că i-am împărtășit un moment de violență fizică, iar ea mi-a spus că fostul meu partener doar își exprima durerea emoțională.
Cu alte cuvinte, mi s-a transmis că hărțuirea fizică era o formă de protecție. Practic, mesajul era că fostul meu mă proteja, iar eu eram cea instabilă emoțional. Evident că acest mod de interpretare mi-a adâncit și mai mult sentimentul de vină.”
Nicoleta ne-a spus că, ulterior, ședințele au început să îi ridice și alte semne de întrebare, întrucât terapeuta îi cerea bani suplimentari pentru mesajele scrise între consultații, în jur de 500 de lei, și că uneori ședințele se desfășurau chiar din sala de sport. „O auzeam respirând greu, vorbind cu alți oameni, iar eu continuam să povestesc lucruri dureroase. Pentru că era prima mea terapeută, credeam că e ceva normal”, își amintește ea.
„Vorbea, pe alocuri, cu prostii”
Aurelia:
„Eu nu pot spune că am avut o experiență asemănătoare cu cea a Maiei, și mă bucur pentru asta. Dar nici nu pot zice că am rămas mulțumită de consultație. După ce a apărut copilul în familie, relația cu soțul a devenit mai dificilă și am decis să încercăm o terapie de cuplu. Căutând recomandări de psihologi pe Facebook, am dat peste doamna Natalia.
Am fost la o consultație singură, unde i-am povestit situația. Din tot ce am spus, dumneaei repeta mereu: trebuie să schimbi bărbatul, nu este bărbatul tău, dând de înțeles că unica soluție ar fi divorțul. În plus, felul în care vorbea — destul de direct, chiar țărănește pe alocuri și cu prostii — m-a făcut să nu simt deloc că sunt la un psiholog.
Trist este că există astfel de profesioniști. După acea experiență, nu am mai apelat la niciun psiholog, fiindcă am crezut că toți vor proceda la fel. Eu aveam nevoie de soluții, nu de judecăți. După ce am ascultat înregistrările audio publicate, am înțeles că problema, de fapt, era la specialist.”
„Dacă veneai la timp, aveai să ai copil normal”
Veronica povestește că a apelat la serviciile Nataliei Rotaru-Sîrbu pentru a rezolva o problemă pe care o avea fiul acesteia.
„Prima consultație a fost după 1 an și 6 luni, când copilul meu avea evident o întârziere în dezvoltare. Am avut consultația online, ea fiind în pauza de masă, își lua prânzul și ne consulta. Mi-a zis că nu are autism, dar are o evidentă întârziere. Ca recomandări, să fac exerciții cu el acasă, și am luat prin ea, din România, mai multe jucării potrivite vârstei. Am revenit la ea la sfârșit de februarie. Am comunicat pe telefon, apoi am fost personal la ea. Prima ședință, fiind și soțul, a decurs mai OK. Ne-a dat recomandări, și ardeam de nerăbdare să revin, pentru că speram să rezolvăm problema agresivității.”
Ulterior, Veronica spune că lucrurile au devenit din ce în ce mai neplăcute.
„Ea, pentru mine, părea un pic agresivă, dar explicația era că așa trebuie să fii, ca copilul să asculte. Adică, pentru a opri agresivitatea lui, ea ne zicea să-i oprim mâna, să apăsăm în zona pulsului încât el să simtă durere, iar în acest mod el va înțelege că nu e bine să fii agresiv. Totuși am mers cu toată încrederea la ea – psiholog cunoscut și cu mulți ani de activitate. Ea are ceva studii, cred, în psihosomatică. La un moment dat i-a spus copilului: mama ta, în timpul sarcinii, a avut ceva pe suflet și a tăcut și nu a zis la nimeni. Ea așa e mereu, tace și ține în ea, iar din cauza asta tu nu vorbești.
Eu i-am menționat că nu țin minte să fi avut așa probleme sau situații, și chiar am avut o sarcină perfectă, iar soțul grijuliu a fost alături o parte bună din sarcină. Tot așa, insista și pe faptul de a nu-l ține aproape de corpul meu pe copil sau de a nu-l săruta, pentru că după asta va dori și altceva de la mine, referindu-se la chestii sexuale”, ne-a povestit Veronica.
„Deci precizez: copilul meu are sindromul Angelman uniparental patern (formă rară, când ia ambii cromozomi 15 de la tată). Ea, fiind specialist în lucrul cu copiii, ar fi trebuit să știe că, minim, cromozomii se transmit de la ambii părinți în momentul fecundării. Nouă luni după, oricât n-ai vorbi și n-ai zice, nu mai influențezi nimic.”
Totodată, conform Veronicăi, Natalia i-ar fi spus că dacă începea la timp terapia la ea în cabinet, băiatul ei ar fi fost deja „copil normal”.
„Deci nu vă pot reda cât de tare, psihologic, m-a afectat, învinuindu-mă practic că eu sunt vinovată de cum e el, și că n-am venit la ea la timp.”
„Am luat copilul și banii, rămânând cu un gust amar față de acel centru, pe care nu îl recomand nimănui”
Când Irina a pășit pentru prima dată în Centrul ADOR, purta în ea o singură dorință: ca fiul ei să primească ajutorul potrivit. După luni de căutări și speranțe, tot ce-și dorea era un loc unde copilul să se simtă în siguranță și să progreseze. Însă ceea ce a urmat a fost o experiență dureroasă, pe care Irina o povestește cu amărăciune.
„Am mers cu copilul meu la Centrul ADOR cu o speranță enormă de a face terapii comportamentale pentru el. Însă, începând cu recepția și terminând cu tot personalul care lucra acolo, atmosfera din acel centru era neprietenoasă — chiar neamabilă, dacă pot spune așa.
Apoi au început terapiile, la care uneori asistam. Observam că, după fiecare așa-zisă terapie, copilul nu mai voia deloc să meargă acolo, și mai ales să o vadă pe doamna terapeută cu care lucra. Uneori se aplicau metode pe care eu le puneam la îndoială — nu eram sigură că sunt corecte, de exemplu îi suceau mâinile, etc — dar mi se spunea că așa trebuie.
Ni s-a propus ca copilul să meargă la o tabără, pe motiv că astfel va socializa, își va face prieteni și va aplica tot ce a învățat la terapie. Tocmai aici am înțeles că acel centru nu este potrivit pentru noi.
Copilul venea acasă după tabără fără dispoziție, iar visul lui de a merge pentru prima dată la o tabără de zi s-a transformat în frică și plâns. Era agresat (bully-uit) de alți copii, iar educatoarele de la centru nu luau nicio atitudine — mereu copilul meu era considerat vinovat.
Cum este posibil ca un centru cu psihologi, care promovează starea de bine a copiilor, să nu poată găsi o cale prin care să-l integreze pe copilul meu în tabără? Doar despre asta ar fi trebuit să fie vorba acolo.
În a doua săptămână de tabără, am fost sunată și mi s-a spus că trebuie să-l iau pe copil de la Centrul ADOR. În acel moment, am luat copilul și banii, rămânând cu un gust amar față de acel centru, pe care nu îl recomand nimănui.”
Alte momente de abuz psihologic înregistrate pe telefonul Maiei în timpul ședinței cu Natalia Rotaru-Sîrbu
Menționăm că în articolul anterior, am publicat doar o secvență din întreagă ședință de o oră și 3 minute pe care Maia a avut-o în cabinetul Nataliei, alături de încă o angajată din cadrul centrului, în timpul căreia, însă, au existat și alte momente de abuz psihologic asupra Maiei.
Reproducem mai jos doar câteva:
De tine mi-e milă, a тебе жалеть совсем неудобно (iar pe tine să te compătimesc nu-i confortabil deloc – traducere din rusă), pentru că ești o fată deșteaptă, înțeleaptă și prin încăpățânarea ta te prostești ca un bebeluș. Ai înțeles? Așează-te pe scaun, ți-am spus, auzi? Așează-te jos ți-am spus, că dacă vrei la tine să urlu, eu pot să urlu, dar mie nu-mi face plăcere, pe o fată mare să o văd așa la colț, ca pe un copil de doi ani pe care l-au pus la colț, așază-te pe fotoliu și stai ca un om. – Eu am încercat să stau ca un om dar voi ați început să mă atingeți, ce-i asta? Nu-mi place și voi continuați.
Pentru că Maia era speriată de modul în care a fost abordată de Natalia, aceasta nu voia să mai răspundă la întrebările acesteia. Iar în acest moment, psihologa, a început să o amenințe că va fi sechestrată în cabinetul ei, fără apă și mâncare, până când va dori să vorbească, iar altă psihologă care era în cameră arunca cu bulgări de hârtie în Maia, aceasta fiind tot o tehnică psihologică, conform Nataliei.
Tu nu ieși de aici, până nu scrii ce vrei tu de la mine și eu te las să te duci. Auzi? Dacă nu, o să mai aduc psihologi din ăștia, care or să bată cu bulgări în tine, pentru că asta se numește a scoate vulpea din vizuină sau ursul din bârlog, adică a demonta o stare de alertă, pornită de adolescent, care este încăpățânat și negativist și a-i permite lui să construiască un contact câtuși de cât cu oamenii din exterior, pentru că în tăcere tu îți poți confrunta doar propria durere.
Eu ți-am arătat că pot să te fac să vorbești? E mai ușor să vorbești singură, decât să mă bag eu în sufletul tău, așa-i? Okay, atunci mă duc și îi spun Nataliei (n. red.: psiholoaga cu care Maia a venit de la SAS, care nu era prezentă la această discuție) să meargă la ea psihologul următor și să vorbească ea cu dânsul, dar tu rămâi cu mine. Eu la unsprezece termin ședințele astăzi, apoi o să am timp pentru tine. Dar tu până atunci o să stai aici, fără apă, fără mâncare, că eu n-am când să mă joc cu tine, pe mine mă așteaptă alți copii și părinți care vor să se joace și care vor să învețe.
Eu îți doresc ție succes, ieși de aici după ce strângi foile, că noi nu avem servitoare, dacă nu ne provocai și vorbeai, nu avea să arunce cu foi în tine, dar asta se numește a înjosi clientul la nivelul la care el vrea să coboare, pentru ca el să poată să se conecteze.
„Violența nu este instrument de protecție”. Reacția autorităților după publicarea articolului în care relatăm experiența Maiei
Înainte de a publica articolul, am încercat să înțelegem dacă modul în care a fost tratată Maia ar putea fi considerat o practică psihologică. Am contactat Centrul Național de Prevenire a Abuzului față de Copii (CNPAC), însă instituția a ales atunci să nu comenteze, motivând că minora primea deja consiliere de la ei și nu ar fi etic să se exprime. După apariția înregistrărilor în spațiul public, CNPAC a revenit cu o poziție fermă, condamnând acțiunile psihologei și solicitând autorităților să investigheze cazul.
„Centrul Național de Prevenire a Abuzului față de Copii (CNPAC) își exprimă profunda îngrijorare și condamnă ferm comportamentele lipsite de etică și profesionalism descrise în articolul publicat de Moldova.org.
Copiii afectați de violență au nevoie de intervenții bazate pe o abordare sensibilă la traumă care presupune în mod implicit siguranță, protecție, încredere, empatie și sprijin emoțional. Orice tratament care umilește, intimidează sau desconsideră copilul amplifică trauma și afectează procesul de recuperare.
Faptele relatate în articol — lipsa respectului pentru intimitate, limbajul inadecvat, atitudinile punitive sau controlul excesiv — reflectă neînțelegerea misiunii de protecție și reprezintă încălcări grave ale dreptului copilului la demnitate și respect.
CNPAC reiterează că profesioniștii din domeniul protecției copilului trebuie să acționeze cu competență, empatie și responsabilitate, având ca reper constant interesul superior al copilului. Pentru aceasta, este esențială formarea continuă și supravegherea profesională constantă a personalului implicat în intervenția cu copiii.
Solicităm autorităților competente să inițieze o anchetă imparțială și promptă privind cele semnalate și să asigure copilului protecția, consilierea psihologică și sprijinul adecvat. CNPAC reafirmă angajamentul său ferm de a promova profesionalismul etic și respectarea deplină a drepturilor copilului. Nicio formă de violență nu poate fi justificată!”
Declarația oficială a Agenției Naționale de Prevenire și Combatere a Violenței împotriva Femeilor și a Violenței în Familie
În cazul minorei abuzate psihologic, chiar în timpul unei ședințe de consiliere la centrul ADOR din Chișinău, de către directoarea instituției, Natalia Rotaru-Sîrbu, menționăm că autoritățile au fost sesizate încă din august. Persoanele care ne-au semnalat cazul au trimis plângeri atât Ministerului Muncii și Protecției Sociale, cât și Avocatului Poporului pentru Drepturile Copilului, ambele instituții confirmând că vor examina situația.
Ulterior, a fost informată și Viorica Țîmbălari, directoarea Agenției Naționale de Prevenire și Combatere a Violenței împotriva Femeilor și a Violenței în Familie (ANPCV). Ea ne-a declarat că, atunci când a încercat să verifice cazul, autoritatea tutelară a copilului – Primăria Trușeni – i-a comunicat că totul este sub control și că nu există abuzuri, motiv pentru care nu a mai intervenit.
Despre înregistrările publicate ulterior de Moldova.org, Viorica Țîmbălari a spus că nu le cunoștea, că limbajul folosit „nu este adecvat” și că va sesiza instituțiile responsabile.
„Violența nu este instrument de protecție. Comportamentele abuzive, limbajul violent și atitudinea umilitoare sunt incompatibile cu misiunea și valorile profesioniștilor care activează în sistemul de protecție a copilului. Agenția Națională de Prevenire și Combatere a Violenței împotriva Femeilor și a Violenței în Familie (ANPCV) a inițiat demersuri oficiale către instituțiile responsabile, în care am solicitat o reacție instituțională coordonată și evaluarea conduitei specialiștilor implicați atât din Centrul de plasament temporar din Chișinău, cât și din asociația obștească vizată. Acest caz nu este doar despre o abatere individuală, ci despre nevoia urgentă de a consolida standardele profesionale, supervizarea și cultura instituțională din sistemul de protecție
Agenția va monitoriza evoluția cazului și va include constatările în raportul său de monitorizare privind reacția instituțională la cazurile de violență comise în interiorul sistemului.”
„Astfel de cazuri sunt eșecuri instituționale”
Mihaela Cimbriciuc, comunicatoarea Coaliției Naționale „Viața fără Violență”:
„Astfel de cazuri sunt eșecuri instituționale: afectează încrederea victimelor violenței în sistemul de protecție și le descurajează să ceară ajutorul de care au nevoie.
Conform legii, interesul superior al copilului, siguranța și protecția lui trebuie să fie prioritare, mai ales când se află în custodia autorităților. Însă aici nu a fost respectat.
Maia nu a fost crezută, iar din înregistrări se vede cum este pusă la îndoială experiența ei de abuz, cum a fost retraumatizată constant în discuțiile cu specialiștii, izolată, lipsită de intimitate și amenințată cu violența. Toate aceste lucruri încalcă etica profesională și se încadrează în definiția violenței psihologice, care este inacceptabilă, mai ales în instituțiile de protecție.
Maia a fost singură în fața unor adulți care aveau responsabilitatea legală și morală să o protejeze, dar au făcut exact contrariul.
Nu putem însă să nu ne întrebăm: câte cazuri de comportament abuziv rămân ascunse sau nevorbite? Acest copil a avut curajul să vorbească despre abuzurile prin care a trecut, a fost crezută de presă , dar câți și câte tac, din frică sau rușine?”
După apariția în spațiul public a înregistrărilor și a articolului în care este vizată, psihologa Natalia Rotaru-Sîrbu nu a mai venit cu declarații suplimentare. Anterior, ea a confirmat pentru Moldova.org că este persoana din înregistrări și a susținut că modul în care a vorbit cu Maia face parte din practica psihologică.
Redacția Moldova.org va urmări evoluția acestui caz și va continua să ofere spațiu pe platformă pentru vocile și poveștile victimelor violenței.
