De Rolf Wenkel / Cristian Ştefănescu, Rodica Binder
Grecia nu este singurul stat căzut în păcat dar, deocamdată, este ţara care împovărează cel mai vizibil spaţiul euro. Ce implicaţii au pentru valuta Uniunii Europene ultimele evoluţii? Există riscul unei fracturi în zona euro?
Profesorul emerit Joachim Starbatty, de la catedra de ştiinţe economice a Universităţii Tübingen, depunea, în 1997, o plângere la Curtea Constituţională Federală, contestând introducerea monedei unice europene. Desigur, demersul său nu a avut succes.
"În spaţiul euro veneau, la vremea aceea, ţări cu politici economice diferite. Unele puseseră mare preţ pe stabilizarea financiară, asupra altora planau îndoieli. Se formulaseră criterii de admitere în uniunea monetară – dar interpretarea lor a fost foarte laxă. Chiar şi respectarea criteriilor de aderare a fost doar superficial verificată. Ca atare, s-au trezit comasate ţări care nu se potriveau defel în privinţa politicilor fiscale şi sociale".
Grecia, Italia, Spania şi Portugalia au profitat ani la rând de pe urma uniunii monetare. Au traversat inclusiv faze de creştere economică. Salariile au crescut, însă, mai tare decât productivitatea.
Competivitiatea a avut de suferit în aceste ţări. Exporturile au scăzut, importurile au crescut. Procentele deficitelor bugetare se amplificau şi ele, provocând găuri neacoperibile. Primele măsuri pe care ar trebui, acum, să le aplice aceste ţări pentru redresare, ar implica o revalorizare – negativă – a propriilor monede naţionale. Doar că nici una dintre ele nu mai are o monedă naţională.
"Italia", crede Starbatty, "ar trebui să provoace o devalorizare de 40%, Spania de vreo 30 de procente, Grecia şi Portugalia undeva la jumătate".
Ventilul ratei de schimb este, însă, înfundat. Lira italiană nu mai există, nici drahma, nici… în fine, există doar euro. Este oare retragerea din zona euro o soluţie? "Nicidecum una realistă", răspunde Jürgen Matthes, de la Institutul Economiei Germane.
"Moneda unică şi accederea la zona euro sunt procese ireversibile. Tocmai acum, în plină criză a pieţelor financiare, o retragere din uniunea monetară ar deschide calea spre noi crize de natură financiară".
Fostul preşedinte al Băncii Federale Germane, Helmut Schlesinger, face calculele mai "nemţeşte", în sensul că, în opinia sa, "economiile naţionale trebuie să depună eforturi individuale pentru a ţine pasul cu statele partenere în chestiuni cum sunt inflaţia, nivelul salarizărilor bugetare sau soliditatea finanţelor publice".
Clubul euro nu este, aşadar, numai o comunitate financiară, ci şi una a destinelor. O stradă cu sens unic. Odată intrat, nu mai ai posibilitatea de a schimba direcţia. Şi asta implică disciplină şi rigoare. Inclusiv pentru partenerii deloc stabili din sud.
Criza din Euroland nu se datorează crizei mondiale; greşelile au fost comise cu mult timp înainte. Probabilitatea unui divorţ tinde spre zero – din motive juridice şi practice.
