Românii care locuiau în URSS erau incluși în nomenclatorul sovietic al grupurilor etnice cu două denumiri: români și moldoveni. Divizarea s-a făcut într-o manieră arbitrară.
S-a considerat că cei care lucuiesc în partea de vest a râului Prut (Bucovina și Transcarpatia) se numesc români, iar cei din partea de Est a Prutului – moldoveni. Deși geografic arbitrară, din punct de vedere politic această divizare a fost elaborată și implementată foarte sofisticat. Fiind un adevărat proiect de inginerie socială, inițiat de puterea sovietică imediat după punerea în practică a pactului Ribbentrop-Molotov, această politică își propunea să creeze o diferențiere identitară în interiorul grupuilui etnic al românilor pentru a putea justifica ocuparea teritoriului unde acest grup etnic era majoritar.
În acest proiect identitatea moldovenească nu ar fi trebuit să fie opțiunea favorită. Puterea sovietică ar fi pereferat probabil utilizarea în acest scop a identității basarabene, deoarece ea a fost folosită cu referire la această populație pentru prima dată de Rusia țaristă. Identitatea basarabeană însă era prea recentă și respectiv insuficient de profund ancorată în conștiința populației din teritoriile ocupate. Cu scopul de a mări șansele de succes ale proiectului său, puterea sovietică a fost nevoită astfel să instrumentalizeze o identitate eminamente românească, cea moldovenească. Din aceste considerente, atunci când se vorbește că identitatea moldovenească în RM este nouă, sau chiar falsă, se face o confuzie, deoarece ea este mult mai veche decât puterea sovietică. E mult mai corect în acest context să se vorbească de instrumentalizarea în scopuri geopolitice a identității moldovenești .
Diferențierea moldovenilor de români s-a realizat în perioada sovietică prin metode foarte variate, începând cu cele foarte brutale (omoruri, deportări, încarcerări, etc., dacă se afirma explicit identitatea românească) și terminând cu cele mai subtile, adică prin programul școlar, industria cinematografică, câmpul mediatic, literatura artistică, etc.. Ultimele își propuneau promovarea unei identități pozitive moldovenești prin alterizarea și diabolizarea identității românești. Fiind utilizate într-un context totalitar, care excludea orice acces la informație alternativă, aceste metode erau foarte eficiente. Datorită lor populația din R. Moldova timp de zeci de ani a fost socializată într-un context în care identitatea românească a fost sistematic asociată cu realități extrem de negative, cum ar fi : ocupație, fascism, jandarmi, violență, umilință, înapoiere, subdezvoltare, etc.
În opinia mea este greșit să se încerce deconstruirea acestei realități identitare complexe prin diabolizarea identității moldovenești. Identitatea moldovenească este o identitate regională care are profunde rădăcini în istoria românească și face parte din patrimoniul cultural românesc. Atunci când se spune că identitatea moldovenească este o creatură rusească se renunță implicit la acest patrimoniu. Din această cauză eu consider că unii intelectuali fac o mare greșeală atunci când duc o adevărată cruciadă contra acestei identități în loc să o reabiliteze prin afirmarea naturii sale românești.
Dacă limba moldovenească și tradițiile moldovenești îmbogățesc cultura românească în ansamblu, eu nu pot să înțeleg de ce unii așa ziși intelectuali români se arată exasperați de faptul că țăranii din R. Moldova mai folosesc activ acest patrimoniu sau că aceste denumiri sunt utilizate în documente oficiale. Dacă ei ar manifesta o mai mare deschidere intelectuală și toleranță eu sunt convins că ar crește mai mult și șansele ca și identitatea etnică românească să fie mai ușor acceptată de majoritatea populației R. Moldova. Aceasta ar permite de asemenea și eliminarea mai ușoară a clivajului identitar din RM creat artificial de cele câteva decenii de propagandă comunistă și utilizat până astăzi cu atâta succes de fosta nomenclatură sovietică.
