Connect with us

Economie

Veaceslav Ioniţă: Volumul operațiunilor cu cardul în 2017 va atinge suma record de 47 miliarde lei

Anul acesta se împlinesc 20 de ani de când pentru prima a fost emis primul card bancar în Republica Moldova. De la un singur card în 1997 moldovenii în prezent utilizează peste 1,6 milioane carduri bancare și numărul lor crește cu circa 40 mii în fiecare lună.

“Putem afirma că până la finele acestui an vom avea peste 1,8 milioane carduri bancare, iar în următorii 2-3 ani cardurile vor deveni un obiect necesar în portmoneul fiecărui cetățean”, scrie pe blogul său economistul IDIS Viitorul, Veaceslav Ioniță.

Primii 5 ani de la implementarea cardurilor bancare au fost marcați de o creștere rapidă a operațiunilor cu cardul, însă ele rămâneau nesemnificative. În 2001 volumul total al operațiunilor abia de depășea 200 milioane lei, cea ce raportat la PIB reprezenta doar 1,1%. Au urmat alți cinci ani de creștere accelerată a peții cardurilor bancare, care în 2007 la 10 ani de la implementare a ajuns la 8,2 miliarde lei cea ce reprezenta deja 15,3% din PIB.

În 2017 volumul plăților cu cardul bancar conform estimărilor noastre vor înregistra cifra record de 47 miliarde lei o creștere față de anul precedent cu circa 30%, ceea ce înseamnă că moldovenii trec de la salariul în plic la remunerarea pe card.

Însă cardul chiar dacă a intrat puternic în viața moldovenilor, el totuși încă nu se bucură de încredere. În 89% din cazuri cardurile bancare sunt folosite pentru extragerea banilor din bancomate. Altfel spus bancomatele au înlocuit casieria întreprinderilor, iar rândurile de la contabilitate sau mutat la bancomate.

Cetățenii noștri vor achita cu cardul în acest an doar 11,1% din banii primiți, restul sunt scoși de la bancomat iar achitările se fac după tradiția cash în numerar. Pe lângă neîncredere mai persistă și cultura financiară slabă, precum și sărăcia populației marea majoritate a cărora se deservesc la piețe, unde achitările cu cardul lipsesc.

Totuși, situația se îmbunătățește an de an. În acest an volumul achitărilor cu cardul va crește cu aproape 1,9 miliarde lei de la 3,3 miliarde în 2016 la 5,2 miliarde în acest an. Această creștere va aduce băncilor comerciale un venit suplimentar de circa 40 milioane lei.

Atunci când clientul scoate banii de la bancomatul băncii, banca oferă de regulă acest serviciu pe gratis. Însă dacă clientul achită cu cardul bancar, banca solicită de la comercianți un comision care variază de la 1,5% la 3%. Teoretic vorbind, obiceiul moldovenilor de a scoate banii din bancomate, în defavoarea achitărilor cu cardul, vor provoca în acest an ratări de venituri pentru sectorul bancar de circa 800 milioane lei.

Achitarea cu cardul este convenabilă pentru toți:

  1. Statul câștigă prin diminuarea economiei tenebre și trecerea în alb a tranzacțiilor comerciale.
  2. Cetățeanul câștigă prin comoditate și timp. Doar așteptarea în rând pentru achitarea facturilor lunare cât înseamnă.
  3. Băncile au dezvoltat această piață în speranța că de la serviciile fără bani de scoaterea numerarului din bancomate, piața va evolua la achitările cu cardul, unde băncile vor avea de câștigat în jur de 2% din suma tranzacțiilor.

Este angajată în domeniul media încă din 1999. Timp de 14 ani, a fost reporter la Agenția de Stat Moldpres, apoi a lucrat la Flux și portalul Arena. Face parte din echipa Moldova.org din 2014.

Citește mai departe
Advertisement

Economie

Politica fiscală și vamală pentru anul 2018, votată în prima lectură

Accizele pentru produsele petroliere, tutun și alcool se vor majora în 2018. Pentru prima dată va fi instituită o nouă formulă de calcul a impozitului pe avere, și  anume asupra autovehiculelor a căror valoare este mai mare de 1,5 milioane de lei.

Modificări în acest sens se regăsesc în politica fiscală și vamală pentru anul viitor, votată în prima lectură astăzi de către Parlament.

Cota fixă de impozitare a veniturilor cetățenilor care livrează agenților economici producție agricolă se va majora de la  3% la 5%.

În premieră, politica fiscală prevede o metodologie simplificată de calculare a uzurii mijloacelor fixe. Totodată, producătorii de lapte vor avea dreptul la restituirea taxei pe valoare adăugată (TVA).  Iar cota redusă a TVA de 8% se va aplica pentru energia termică produsă din biocombustibil solid, destinată instituțiilor publice.

Totodată, mărimea scutirilor personale din venitul impozabil pentru persoanele fizice va fi majorată cu 6% în anul 2018.  Astfel, fiecare persoană fizică va avea dreptul la o scutire personală în sumă de 11280 lei pe an, comparativ cu 10620 – în prezent.

Scutirea pentru  fiecare persoană întreţinută se va majora de la 2340 de lei la 2520 lei anual. Suma scutirii personale pentru cei care au avut de suferit din cauza avariei de la Cernobîl, acțiunile de luptă pentru integritatea Republicii Moldova, de pe urma războiului, represiunilor politice și luptelor din Afganistan vor constitui 16800 lei anual față de 15840 lei în anul curent.

Alte modificări de ordin vamal se referă la anularea facilităților fiscale și vamale pentru magazinele de frontieră ce activează în regim duty-free, aflate pe teritoriul țării sau la intrarea în țară, măsură ce va fi aplicată începând cu 1 iulie 2018.

Politica fiscală și vamală pentru anul 2018 urmează să fie votată în lectură finală.

Citește mai departe

Economie

Postul vamal Sculeni urmează a fi extins cu aproximativ 1,3 hectare

Perimetrul de control al postului vamal Sculeni urmează a fi extins cu aproximativ 1,3 hectare – lot care va fi utilizat pentru suplimentarea pistelor de control și reamenajarea elementelor de infrastructură.

Inițiativa Serviciului Vamal a primit susținerea Executivului, care a aprobat transmiterea și schimbarea categoriei de destinație a terenului necesar pentru efectuarea lucrărilor de extindere și modernizare a infrastructurii postului.

Demersurile de extindere a postului sunt corelate cu cele de implementare a proiectului de reabilitare a punctelor de trecere de pe segmentul de frontieră moldo-român  ”Sculeni-Sculeni”,  ”Leușeni-Albița” și ”Giurgiulești-Galați”.

Proiectul urmează a fi implementat în cadrul Programului Operaţional Comun România – Republica Moldova 2014-2020, finanțat de Uniunea Europeană cu un buget de 10 mln. euro, beneficiarii căruia sunt Agenția Națională de Administrare Fiscală din România – Lider de Proiect și Serviciul Vamal al Republicii Moldova – Partener.

Necesitatea acestor investiții este determinată de constrângerile de infrastructură existente actualmente în raport cu fluxurile și schimburile comerciale în continuă creștere, motiv pentru care, în cazul sporirii fluxului transfrontalier, sunt formate aglomerări de unități de transport la traversarea frontierei.

În ceea ce privește postul vamal Sculeni, în prezent acesta înregistrează unele dintre cele mai mari valori de trafic, fiind zilnic traversat de circa 2.000 de unități de transport, dintre care până la 350 sunt autocamioane.

Prin aceste măsuri, Serviciul Vamal urmărește sporirea capacității de perfectare, iar în rezultat, accelerarea traficului transfrontalier de mărfuri și persoane, cu asigurarea concomitentă a rigorilor de control.

Citește mai departe

Economie

Politica fiscală și vamală pentru anul 2018. Modificările propuse

Mărimea scutirilor personale din venitul impozabil pentru persoanele fizice va fi majorată cu 6% în anul 2018. Modificările se conțin în politica fiscală și vamală pentru anul viitor, aprobată astăzi de către Comisia economie, buget și finanțe.

Astfel, fiecare persoană fizică va avea dreptul la o scutire personală în sumă de 11280 lei pe an, comparativ cu 10620 – în prezent. Totodată, scutirea pentru fiecare persoană întreţinută se va majora de la 2340 de lei la 2520 lei anual.

Suma scutirii personale pentru cei care au avut de suferit din cauza avariei de la Cernobâl, acțiunile de luptă pentru integritatea Republicii Moldova, de pe urma războiului, represiunilor politice și luptelor din Afganistan vor constitui 16800 lei anual față de 15840 lei în anul curent.

Cu referire la activitatea agenților economici, în premieră, politica fiscală prevede o metodologie simplificată de evidență a mijloacelor fixe. Totodată, producătorii de lapte vor avea dreptul la restituirea taxei pe valoare adăugată (TVA). Iar cota redusă a TVA de 8% se va aplica pentru energia termică produsă din biocombustibil solid, destinată instituțiilor publice.

Cota fixă de impozitare a veniturilor cetățenilor care livrează agenților economici producție agricolă se va majora de la 3% la 5%. La fel, este prevăzută majorarea accizelor pentru produsele petroliere, tutun și alcool.

Pentru prima dată va fi instituită o nouă formulă de calcul a impozitului pe avere, și anume asupra autovehiculelor a căror valoare este mai mare de 1,5 milioane de lei.

Alte modificări de ordin vamal se referă la anularea facilităților fiscale și vamale pentru magazinele de frontieră ce activează în regim duty-free, aflate pe teritoriul țării sau la intrarea în țară, măsură ce va fi aplicată începând cu 1 iulie 2018. Deținătorii de licență în domeniu, valabilă la data intrării în vigoare a legii, urmează să-și continue activitatea până la expirarea acesteia.

Politica fiscală și vamală pentru anul 2018 urmează să fie dezbătută și votată în plenul Parlamentului.

Citește mai departe

Ultimile Știri

Justiție24 de minute în urmă

Un bărbat, condamnat la şase ani şi jumătate de închisoare. Planifica să răpească soţia şi fiica fostului şef

Un bărbat, care a pregătit săvârşirea şantajului prin răpirea soţiei şi fiicei minore ale fostului său angajator, şi-a primit pedeapsa....

Politică35 de minute în urmă

Ambasadorul Republicii Moldova în Statul Qatar a decedat

Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene a anunţat astăzi că ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al Republicii Moldova în Statul Qatar...

Social39 de minute în urmă

Şofer de microbuz surprins băut la volan

Un şofer de microbuz a fost surprins băut la volan de oamenii legii la staţia terminus a rutei 184. În...

Important14 ore în urmă

Părintele dansului urban

Era anul 1983. La doar 18 ani, Oleg Verben făcea armata în Abhazia. Toată ziua o petrecea în garaj, unde...

Cultură14 ore în urmă

După 4.500 de ani, în mijlocul Piramidei lui Keops din Egipt a fost descoperită o nouă cameră

Descoperire incredibilă. După 4.500 de ani, în mijlocul Piramidei lui Keops din Egipt a fost descoperită o nouă cameră, un...

Cultură16 ore în urmă

Scriitorul Gheorghe Marin, tatăl Doinei Aldea-Teodorovici, s-a stins din viață

Gheorghe Marin, scriitorul, publicistul, tatăl Doinei Aldea-Teodorovici, s-a stins astăzi din viaţă la vârsta de 88 de ani. Anunțul a...

Politică16 ore în urmă

Parlamentul a luat act de demisia deputatului Vasilii Panciuc

Parlamentul a luat astăzi act de demisia deputatului comunist Vasilii Panciuc. Aceasta după ce parlamentarul a depus o cerere în...

Advertisement

Opinii