Separatiștii nu se liniștesc! Liceul “Alexandru cel Bun” din Bender a rămas fără curent electric la ceremonia de 1 septembrie

Și în acest an Liceul “Alexandru cel Bun” din Bender a rămas fără curent electric la festivitatea de începere a anului școlar. La fel s-a întâmplat și la festivitatea de încheiere a anului școlar, pe 31 mai.

Chiar în timpul manifestației a fost deconectat curentul, iar administrația școlii a fost nevoită să conecteze generatorul pregătit din timp pentru a putea difuza în boxe imnul de stat – Limba Noastră.

Menționăm că mai mulți directori de la cele opt instituții de învățământ cu predare în grafia latină din regiunea transnistreană au fost avertizați de către reprezentanți ai administrației transnistrene în ajun de 1 septembrie să evite intonarea imnului Republicii Moldova, dar și arborarea steagului tricolor.

foto arhiva: Liceul Alexandru cel Bun, Bender

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare