Ministru: Există temei pentru a iniția negocierile cu FMI

Guvernul Moldovei şi FMI au o viziune comună asupra strategiei reformelor şi există temei pentru a iniţia negocierile în legătură cu noul acord.

Declarația a fost făcută de către ministrul Finanţelor, Octavian Armaşu, în cadrul audierilor la Curtea de Conturi. El a menţionat că acest fapt l-a constatat ultima misiune tehnică a Fondului Monetar Internaţional, în frunte cu Ivanna Vladkova-Hollar, care a activat în ţara noastră în perioada 23-27 mai.

Ministrul Finanţelor a specificat că scopul principal al actualului guvern al Moldovei este recîştigarea încrederii partenerilor de dezvoltare, adăugînd că autorităţile au înregistrat progres în acest domeniu.

Octavian Armaşu a amintit că anul trecut Moldova nu a reuşit să obţină de la partenerii de dezvoltare sute de milioane de euro sub formă de granturi şi credite pentru susţinerea bugetului din cauza crizei şi instabilităţii politice, neîncrederii donatorilor şi acum autorităţile repară această situaţie.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.