Încă trei luni! Guvernul a extins perioada moratoriului asupra controlului de stat

Guvernul a decis astăzi prelungirea moratoriului asupra controlului de stat a activității persoanelor fizice și juridice care desfășoară activitate de întreprinzător pentru о perioadă de trei luni, începând cu 1 iulie 2016 și până la 30 septembrie curent.

Ministerul Economiei Octavian Calmîc a menționat că documentul are drept scop extinderea perioadei moratoriului asupra controlului de stat a activității persoanelor fizice şi juridice, care desfășoară activitate de întreprinzător, pentru o perioadă de trei luni.

Astfel, se va menține în continuare condițiile favorabile dezvoltării mediului de afaceri național. În perioada dată Parlamentul urmeazădecidă asupra inițiativei Guvernului privind uniformizarea procedurilor de control și reducerea numărului autorităților guvernantele cu funcție de control.

Pe durata moratoriului, Ministerul Economiei va fi instituția împuternicită să examineze și să ia decizii asupra demersurilor referitoare la inițierea controlului de stat la fața locului.

În primele trei luni de aplicare a moratoriului, 1 aprilie – 29 iunie curent, în cadrul Ministerului Economiei au fost înregistrate 62 de demersuri privind solicitarea efectuării controlului de stat la fața locului. După examinarea acestora, ministerul a eliberat 42 de decizii de respingere a demersurilor, 10 de acceptare a procedurii de desfășurare a controalelor, iar în 10 cazuri  au fost expediate scrisori cu expunerea lipsei competenței pe marginea demersurilor adresate din partea organelor abilitate cu funcții de control.

Majoritatea demersurilor înregistrate de către ministerul Economiei au parvenit din partea Inspectoratului Principal Fiscal de Stat, Inspecția Financiară, Inspectoratul Ecologic de Stat, Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Producției Alcoolice, Inspectoratul Energetic de Stat, Inspecția de Stat în Construcții.

Pe durata primei perioade de aplicare a moratoriului nu au fost înregistrate periclitări în funcționalitatea sistemului economic sau de apărare a drepturilor persoanei în stat, iar implementarea proiectului în cauză nu necesită alocarea resurselor financiare suplimentare de la bugetul de stat.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.