Circumscripția 26, Chișinău, sectoarele Centru, Buiucani / Portretele candidaților

La 26 decembrie 2018, a început desemnarea și înregistrarea candidaților la funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova. Partidele și persoanele mai mult sau mai puțin cunoscute s-au grăbit să depună documentele pentru înscrierea în cursa electorală din 24 februarie 2019.

În acest sens, Moldova.org a decis să vă prezinte, în mod aleatoriu, portretele tuturor candidaților care și-au înregistrat grupurile de inițiativă pentru cele 51 de circumscripții uninominale.

Circumscripția 26, Chișinău cuprinde o parte din sectoarele Centru și Buiucani. Este vorba despre străzile unde au fost deschise următoarele secții de votare: 93, 95, 97 – 112, 135  -139, 151 – 155.

1. Mihail Stratulat, candidatul Partidului Democrat

Este unul dintre cei mai cunoscuți medici din țară datorită comunității online Ask a Doctor pe care a creat-o. A studiat medicina, călcând pe urmele tatălui său, Petru Stratulat, un „guru” al pediatriei din R. Moldova. Mihail Stratulat și-a făcut rezidenţiatul în Neonatologie și în prezent este medic pediatru. A susținut mai multe workshopuri pentru a spulbera mituri despre tratarea copiilor. În vara anului trecut, specialistul a scris pe Facebook că Spitalul Clinic Municipal Nr.1 din strada Serghei Lazo și Spitalul Clinic Municipal Nr.1 de pe Viaduct ar trebui închise, pentru că medicii de acolo pun diagnsotice false. În decembrie 2018, Stratulat a aderat la Partidul Democrat.

2. Dinari Cojocaru, candidatul Partidului Socialiștilor

Este medic urolog în cadrul Spitalului Republican „Timofei Moșneaga”, iar din iulie 2015 consilier municipal din partea PSRM. Tot el este unul dintre cei mai generoși finanțatori ai socialiștilor. În 2014, acesta a vărsat în bugetul formațiunii politice din care face parte suma de 407.500 de lei, chiar dacă a declarat că a câștigat, în doi ani, cumulativ, doar 42.000 de lei, adică de aproape zece ori mai puțin. Consilierul socialist a fost vizat și într-o anchetă a jurnaliștilor de la RISE Moldova. Potrivit investigației, „Dinari Cojocaru este unul dintre socialiștii care s-au grupat în jurul unei afaceri secrete cu o companie offshore conectată la Federația Rusă și creată într-unul dintre cele mai cunoscute paradisuri fiscale din lume – Bahamas. Miza a fost mare: un transfer de peste 30 de milioane de lei. Banii au intrat în Moldova cu câteva luni înainte de prezidențiale, printr-o firmă de media. Mai are studii în Administrare publică și Administrare bancară. Are 36 de ani.

3. Cotelea Victor, candidatul Partidului Șor

În datele biografice publicate pe cec.md, Victor Cotelea a specificat că este „șef de tură” în cadrul SRL „Avia Invest”. De profesie este jurist.

4. Vlad Bilețchi, candidatul Partidului Liberal

Se numără printre cei mai tineri doritori de a ajunge în Parlament. Are 24 de ani și este președintele Asociației ODIP (Onoare Demnitate și Patrie), pe care a creat-o în 2014. Vlad a făcut studiile la Universitatea de Stat din Moldova, a luat licența în economie la Facultatea de Științe Economice și masteratul în drept public la Facultatea de Drept. Este profesor de educație civică la liceul unde a studiat, Gheorghe Asachi. Este printre cei mai activi unioniști din țară,

5. Iurie Reniță, candidatul ACUM

S-a născut la 5 aprilie 1958 în localitatea Abaclia, raionul Basarabeasca. A studiat Jurnalism și Relații Internaționale. A lucrat în presă înainte să se implice în activități diplomatice. Din 2010 până în 2015 a fost ambasador al R. Moldova în România și prin cumul în Muntenegru și Serbia. A mai fost șeful Misiunii R. Moldova la NATO și ambasadorul țării noastre în Regatul Belgiei și Marele Ducat al Luxemburgului.

6. Anton Miron, candidatul Partidului Comuniștilor (Nu a fost înregistrat)

Născut la 8 august 1941  în satul Bezeda, raionul Briceni, a studiat la Institutul Agricol din Chişinău obținând o diplomă de agronom-savant. A fost conducător de gospodării agricole, preşedinte al executivului raional, prim-secretar al comitetului raional al PCRM, şef de departament la Ministerul Agriculturii, prim-vicepreşedinte al Consiliului municipal Chişinău. La începutul anilor 2000 a devenit deputat în Parlament și și-a păstrat fotoliul în patru legislaturi.

7. Valeriu Cerba, candidat independent

Din 2011 până în prezent deține funcția de prorector al Universității de Studii Europene din Moldova și activează în cadrul Biroului de Avocaţi ,,Prodreptate”. Este supranumit „salvator al satului Palanca”, după ce a salvat această localitate de o explozie devastatoare ce avea să se producă din clipă în clipă în timpul războiului de pe Nistru. În perioada 1981-2008, a fost inspector superior, şef de secţie, şef de direcţie profilaxie, prorector la Academia „Ştefan cel Mare”, vicecomisar al judeţului Chişinău, şef adjunct al Direcţiei generale organizare şi inspectare, şef adjunct al Departamentului ordine publică al MAI, șef Direcție planificare, organizare și control la același minister. Din 2009 până în 2011 a ocupat funcția de consilier și șef de cabinet al ministrului de Interne. Participând la războiul de pe Nistru și fiind timp de opt ani membru al Comisiei Unificate de Control, Valeriu Cerba este expert în problema reglementării diferendului transnistrean.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.