Connect with us

Economie

Cea de-a XIV-a ediție a Vernisajului Vinului: ”Primăvară, primăvară, mi-amintești a câta oară…”

Publicat

pe

„Primăvară, primăvară, mi-amintești a câta oară…” – cu acest laitmotiv își așteaptă vizitatorii Vernisajul Vinului, la cea de-a XIV-a ediție. Legendarul eveniment din miez de primăvară, dedicat „Vinului Moldovei”, va avea loc în data de 20 aprilie, ora 18:00, la Casa Sărbătorii (str. Ghioceilor 1).

Vernisajul Vinului este organizat de Oficiul Național al Viei și Vinului (ONVV), în parteneriat cu Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Asociațiile producătorilor de produse vitivinicole cu IGP „Codru”, „Valul lui Traian”, „Ștefan Vodă”, „Divin” și cu susținerea partenerului strategic al evenimentului, Proiectul de Competitivitate din Moldova, finanțat de USAID și Guvernul Suediei.

Ediția din această primăvară se va desfășura într-o atmosferă deosebită, creată de șlagărele emblematice ale anilor ‘70-’80, din repertoriul formației „Noroc” și al interpreților Ștefan Petrache, Sofia Rotaru, Iurie Sadovnic, interpretate de Tania Cerga și formația „Akord”.

Vizitatorii vor fi întâmpinați cu un pahar de vin alb sau rose, pe care ulterior îl vor utiliza pentru degustarea Vinului Moldovei, alături de un ghid în care vor fi enumerate toate vinurile prezente la Vernisajul Vinului.

În premieră, la această ediție a Vernisajului Vinului vor participa un număr record de 51 de companii vinicole din regiunile cu Indicație Gerografică Protejată, reunite sub brandul unic de țară „Vinul Moldovei. O legendă vie”.

Astfel, din regiunea cu Indicație Geografică Protejată „Codru” vor fi prezenți următorii producători vinicoli: „Maurt”, „Agrici.wine”, „Chateau Vartely”, „Vinuri Ialoveni”, „Vindicum”, „Garling”, „Migdal-P”, „Mileștii Mici”, „Castel Mimi”, „Nis Struguras”, „Doina Vin”, „Alianța Vin”, „Vinăria Hîncești”, „Cricova”.

Din regiunea cu Indicație Geografică Protejată „Ștefan-Vodă” își vor oferi vinurile spre degustare următorii vinificatori: „Purcari”, „Rădăcini”, „Basavin”, „Timbrus”, „Sălcuța” și „Suvorov Vin”, în timp ce din regiunea cu Indicație Geografică Protejată „Valul lui Traian” vor fi prezenți: „Bostavan”, „Podgoria Vin”, „Fautor”, „Novac”, „Vinia Traian”, „Vinăria din Vale”, „DK Intertrade”, „Vinuri de Comrat”, „Tomai Vinex”, „Gitana”, iar din regiunea cu Indicație Geografică Protejată „Divin” vor fi „Bardar” și „Călărași Divin”.

De asemenea, vizitatorii Vernisajului Vinului vor putea degusta vinurile produse de 10 mici producători vinicoli: „Vinăria DAC”, „Carpe Diem”, „Teba Prim”, „Gogu Winery”, „Equinox”, „ATU Winery”, „Mezalimpe”, „Unicorn Estate”, „Minis Terrios”, „Mihai Sava”, „Fragolino”, „Kara Gani”, „EtCetera”, „Vinăria Nobilă”, „Nicolae Iurco”, „Aghenie Tudor”, „Leuntea Vin”, „THG Tronciu”.

Vernisajul Vinului este un eveniment tradițional bianual și reprezintă o platformă unică de promovare și o rampă eficientă de lansare a produselor vinicole autohtone.

În cadrul celei de-a XIV-a ediții vor fi oferite spre degustare 250 de vinuri tinere și de colecție și vor fi lansate zeci de vinuri noi. Oaspeții vor putea lua parte la degustări ghidate de somelieri profesioniști care vor avea loc la standul Oficiului Național al Viei și Vinului.

Tot aici vizitatorilor le va fi propusă o adevărată experiență senzorială – exerciții interactive de degustare a vinurilor din soiuri autohtone, obținute prin microvinificație de către experții ONVV, unde vor învăța, cu ajutorul butoaielor speciale cu zeci de arome, să identifice nuanțele aromatice caracteristice pentru Vinul Moldovei.

În mod tradițional, în ediția de primăvară a Vernisajului vor fi premiate cele mai bune vinuri de sezon votate de oaspeții evenimentului, fiind acordate trofeele „Vernisajul în Alb” și „Vernisajul în Rose”.

Biletele pentru Vernisajul Vinului sunt puse în vânzare pe platforma iticket.md și pot fi cumpărate la Wine.md. Având prețul de 250 de lei. În ziua evenimentului biletele vor putea fi cumpărate la intrările special amenajate la Casa Sărbătorii.

Este angajată în domeniul media încă din 1999. Timp de 14 ani, a fost reporter la Agenția de Stat Moldpres, apoi a lucrat la Flux și portalul Arena. Face parte din echipa Moldova.org din 2014.

Citește mai departe

Economie

Parlamentul a ratificat un împrumut de 80 mil.de euro de la BERD pentru interconectarea cu România

Publicat

pe

De către

Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare va acorda Republicii Moldova un împrumut de 80 milioane de euro pentru interconectarea reţelelor de energie electrică dintre Republica Moldova şi România. Mijloacele financiare vor fi folosite pentru construcţia, echiparea şi punerea în funcţiune a interconectării electrice  dintre cele două state.

Termenul acordului este de 18 ani, inclusiv perioada de graţie de 3 ani.

Parlamentul a ratificat, astăzi, Acordul de împrumut privind implementarea proiectului „Interconectarea reţelelor de energie electrică dintre Republica Moldova şi România, Faza I”.

Pentru implementarea completă a proiectului de interconectare asincronă a sistemului electroenergetic al Republicii Moldova cu cel din România, cu abordare etapizată, vor fi utilizați 270 mil. de euro, inclusiv, împrumuturi de 80 mil. euro  oferiți de  BEI, 80 mil. euro – BERD, 70 mil. euro – Banca Mondială și 40 mil. de euro oferiți ca grant de UE.
Scopul final constă în construcţia, echiparea şi punerea în funcţiune a interconectării electrice dintre Republica Moldova şi România, inclusiv o staţie BtB în Vulcăneşti, o linie de transport de 400 kV între Vulcăneşti şi Chişinău, extinderea staţiei de transformare din Chişinău  şi extinderea staţiei Vulcăneşti de 400 kV.
Investiţia va fi recuperată din contul tarifului reglementat de transport al energiei electrice.
Acordul de împrumut dintre Republica Moldova şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare a fost semnat la Chişinău, la 20 decembrie 2017.
Citește mai departe

Economie

ANRE va stabili prețurile plafon la produsele petroliere la fiecare trei luni, și nu la două săptămâni

Publicat

pe

De către

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică va stabili preţurile plafon de comercializare cu amănuntul a produselor petroliere principale la fiecare trei luni. În prezent, prețurile plafon sunt stabilite la fiecare două săptămâni.

Parlamentul a aprobat astăzi, în prima și a doua lectură, modificări și completări ale Legii privind piaţa produselor petroliere.

Astfel, prețurile vor fi stabilite în funcție de cotaţiile medii Platts din perioada precedentă, ANRE având dreptul de a ajusta prețurile plafon pe parcursul trimestrului doar în cazul diferenței mai mari de 10% a cotațiilor medii Platts raportate la cursul mediu valutar BNM.

Totodată, este interzisă comercializarea cu amănuntul a produselor petroliere principale la un preţ ce depăşeşte preţul plafon stabilit de Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică. Preţurile plafon de comercializare cu amănuntul a produselor petroliere principale vor fi publicate pe pagina web a ANRE.

Autorul inițiativei legislative, deputatul Vladimir Cernat consideră că extinderea perioadei pentru stabilirea prețurilor va asigura o stabilitate de durată în procesul plafonării prețurilor la produsele petroliere de către ANRE, fapt ce va avea un impact social pozitivi asupra consumatorilor de produse petroliere.

”Necesitatea acestor modificări derivă din impactul sporit negativ determinat de ultimele acte administrative ale ANRE de plafonare a prețurilor pentru comercializarea produselor petroliere, generând proteste în masă. Aceste acte de plafonare, într-un final, au și fost contestate în interesele consumatorilor în instanțele de judecată competente, fiind invocată netransparență în procesul de formare și plafonare a prețurilor pentru produsele petroliere”, a menționat deputatul.

ANRE urmează ca, în termen de trei luni, să aducă Metodologia formării și aplicării prețurilor la produsele petroliere în concordanță cu prezenta lege.

Citește mai departe

Economie

„Moșia lui Filat”, scoasă la mezat

Publicat

pe

De către

Lichidatorul companiei Caravita Co SRL (fondată în anul 2011 de Sanda Filat şi apoi ajunsă în proprietatea nepotului lui Vlad Filat, Vladimir Rusu), anunţă pentru 6 august 2018 licitaţia „cu strigare” de comercializare a bunurilor acestui agent economic. Averea scoasă la mezat este una impresionantă şi ca mărime şi ca valoare, fiind evaluată la circa 300 de milioane de lei, scrie Mold-Street.

Astfel la licitaţie sunt expuse 77 de unităţi de transport: de la automobile la autotractoare, remorci, semănătoare şi stropitoare, evaluate de la un preţ de până la 10.000 de lei la circa un milion de lei.

Se vând şi numeroase imobile din comuna Zolotievca, Anenii Noi, comuna Pervomaisc, Căuşeni, comuna Solonceni, Rezina etc.

Cel mai de preţ imobil este un complex de recepţie, curăţare, uscare şi depozitare a cerealelor de 40 de mii tone (prima etapă de construcţie) nefinalizat, aflat în satul Constantinovca, Căuşeni, care se vinde la pachet cu o casă de locuit şi un lot de 37 de ari. Totul la un preţ de aproape 87 milioane de lei.

Totodată sunt expuse la vânzare circa 510 hectare de terenuri agricole în valoare de peste 52 de milioane de lei, amplasate în special în Zolotievca, Anenii Noi, dar şi la Rezina, Căuşeni, Criuleni şi Ştefan Vodă.

Citiţi continuarea pe Mold-Street.

Citește mai departe