Connect with us

Economie

Achizițiile publice vor fi mai simple și mai eficiente. Noi modificări în legislație

Publicat

pe

Procesul de achiziții publice va fi simplificat și îmbunătățit, conform normelor europene. Un proiect de lege pentru modificarea şi completarea Legii privind achiziţiile publice a fost aprobat astăzi de Guvern.

Documentul stabileşte că autoritatea contractantă, înainte de iniţierea procedurii de atribuire, va putea organiza consultări ale pieţei prin comunicarea cu experţi independenţi, autorităţi publice sau operatori economici, dar cu o condiţie – să nu fie încălcate principiile de concurență.

De asemenea, proiectul prevede utilizarea a noi instrumente electronice în sistemul de achiziţii. În particular, va fi introdus conceptul de Document Unic de Achiziţii European, care constă în declaraţia pe propria răspundere a operatorului economic cu privire la îndeplinirea criteriilor de calificare şi selecţie.

Astfel, nu va mai fi necesară prezentarea documentelor până la deschiderea ofertelor, acestea fiind solicitate ulterior de la ofertantul câştigător.

Un alt aspect inovativ se referă la criteriile de selectare în domeniul achiziţiilor publice, care au fost actualizate: cel mai scăzut preţ și cost, cel mai bun raport calitate-preţ şi calitate-cost. Pentru susţinerea întreprinderilor mici şi mijlocii este prevăzută posibilitatea de atribuire pe loturi a contractelor.

Au fost stabilite și noi tipuri de proceduri de achiziţie şi anume: achiziţie în cazul serviciilor sociale şi a altor servicii specifice, parteneriat pentru inovare, iar ca modalitate specială de atribuire – catalogul electronic.

Armonizarea legislaţiei din domeniul achiziţiilor publice cu standardele europene este prevăzută în Planul de acţiuni privind implementarea Strategiei de dezvoltare a sistemului de achiziţii publice pentru anii 2016-2018.

Este angajată în domeniul media încă din 1999. Timp de 14 ani, a fost reporter la Agenția de Stat Moldpres, apoi a lucrat la Flux și portalul Arena. Face parte din echipa Moldova.org din 2014.

Citește mai departe

Economie

Guvernul a decis instituirea Comitetului Național de Stabilitate Financiară

Publicat

pe

De către

Executivul a aprobat astăzi un proiect de lege privind instituirea Comitetului Național de Stabilitate Financiară. Autoritatea va fi responsabilă de coordonarea politicii macroprudențiale, de gestionarea riscurilor ce amenință stabilitatea financiară și a situațiilor de criză financiară.

Din Comitet vor face parte guvernatorul Băncii Naționale, ministrul Finanțelor, ministrul Economiei și Infrastructurii, președintele Comisiei Naționale a Pieței Financiare, directorul Fondului de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar și, în format extins – alți responsabili din cadrul băncii centrale.

Atribuțiile noii structuri vizează, între altele, prezentarea către Guvern și alte autorități competente a propunerilor de politici și măsuri în scopul protejării depozitelor, capitalizării și recapitalizării băncilor; aprobarea acțiunilor menite să restabilească credibilitatea sistemului financiar; aprobarea politicii și a planului de comunicare în situații de criză.

De asemenea, Comitetul va garanta transparentizarea procesului decizional și creșterea gradului de răspundere a factorilor de decizie pentru gestionarea și minimizarea riscurilor la nivel de sistem. Toate acestea – cu scopul de a asigura o contribuție sustenabilă a sectorului financiar la creșterea economică.

Instituirea Comitetului Național de Stabilitate Financiară este prevăzută de Legea privind redresarea și rezoluția băncilor și se regăsește în Planul național de acțiuni pentru implementarea Acordului de Asociere RM-UE în perioada 2017-2019.

Citește mai departe

Economie

Ministrul Chiril Gaburici: Recomand angajaților ANTA să circule cu transportul public

Publicat

pe

De către

„Recomand angajaților Agenției Naționale Transport Auto (ANTA) să circule cu transportul public, pentru a simți pe propria piele problemele din domeniul transportului. Cer să veniți cu reacții imediate”. Indicațiile vin din partea ministrului Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici, care a avut astăzi discuții cu angajații ANTA asupra problemelor din domeniul transporturilor.

În cadrul unei vizite inopinate la ANTA, ministrul a venit cu o listă de probleme care necesită a fi soluționate în regim prioritar. Chiril Gaburici a cerut să fie întreprinse măsuri de combatere a transportului ilicit de călători în regim de taxi, în toate localitățile țării.

„Primim sesizări de la oameni că, în raioane, taxiurile nu au plăcuțe galbene de înmatriculare și nici aparate de taxat. Vă rog să verificați activitatea companiilor de taxi și să întreprindeți acțiunile necesare, astfel încât toți transportatorii să activeze după aceleași reguli de joc”, a menționat ministrul.

O altă problemă abordată a fost transportul interurban de pasageri, și anume nerespectarea orarelor, depășirea limitei de viteză, transportul ilegal de pasageri și colete.

„Sunt probleme și la eliberarea autorizațiilor de transport. Un transportator are în gestiune o singură unitate de transport, dar deține cinci rute. Cer să veniți cu soluții și propuneri la aceste probleme. Totodată, vreau să știu, în localități, cine verifică șoferii dacă au trecut controlul medical și tehnic înainte de a efectua cursa?”, a subliniat Chiril Gaburici.

Referindu-se la implementarea sistemului e-autorizare și e-CEMT, ministrul Economiei și Infrastructurii a cerut să fie respectat termenul de lansare a acestuia. De asemenea, Chiril Gaburici a indicat angajaților ANTA să verifice greutatea camioanelor, din cauza cărora se deteriorează drumurile. „Faceți controale inopinate cât mai des. De exemplu, în raionul Anenii Noi, puneți cântare și verificați camioanele care vin de la cariere”, a reiterat ministrul.

Chiril Gaburici a anunțat că, până săptămâna viitoare, când va avea loc o altă ședință, angajații ANTA să vină cu soluții concrete, acțiuni deja realizate și propuneri de amendare a legislației în domeniul transporturilor.

„Pe traseul Chișinău-Bălți, șoferii fac întreceri pe traseu, pentru a fi primii și a lua cât mai mulți călători. Trebuie să facem ordine în acest domeniu, astfel încât să asigurăm securitatea călătorilor și calitatea serviciilor prestate de transportatori. Ministerul Economiei și Infrastructurii elaborează politici, iar ANTA trebuie să vină cu propuneri”, a menționat Chiril Gaburici.

Citește mai departe

Economie

Venituri de aproape 10 miliarde lei, încasate de Serviciul Vamal în jumătate de an

Publicat

pe

De către

În primul semestru al acestui an, Serviciul Vamal a dus la bugetul de stat 9 mlrd 664 mln. lei, cu 270 de milioane de lei mai mult decât în perioada similară a anului trecut.

Datele au fost prezentate în cadrul ședinței de bilanț privind activitatea Departamentului venituri și control vamal (DVCV).

Potrivit datelor, în primele șase luni ale acestui an, volumul exporturilor a crescut cu 16%, cifrându-se la 28 mlrd lei.

În același timp, valoarea mărfurilor exportate în baza declarațiilor de origine prezentate de către deținătorii statutului de Exportator Aprobat a crescut de aproximativ 3 ori, însumând 2 mlrd 776 mln lei.

Este important să continuăm promovarea acestor instrumente de facilitare a comerțului internațional, îndeosebi, în condițiile în care, aplicarea acestora contribuie și la creșterea economiei. Iar acest lucru este cel mai vizibil în cifre. Avem o creștere triplă a certificatelor de origine emise pentru titularii statutului de Exportator Aprobat, ceea ce a influențat pozitiv și exporturile”a menționat șeful Vămii Vitalie Vrabie.

El a solicitat accelerarea dezvoltării comerțului electronic, astfel încât producătorii autohtoni să poată accesa mai ușor piețele de desfacere externe.

Acțiunile la acest capitol mai vizează și crearea unor module care ar simplifica și tranzacțiile operate de întreprinzătorii mici și mijlocii, care exportă cantități moderate de produse. Pentru aceștia urmează a fi aplicat un concept simplificat de declarare, care ar exclude necesitatea contractării serviciilor unui broker vamal.

Directorul Serviciului Vamal a mai cerut asigurarea implementării controlului comun la frontiera moldo-ucraineană, precum și continuarea promovării acestui concept și pentru frontiera cu România. De asemenea, s-a atras atenția asupra respectării termenelor agreate pentru proiectul Twinning privind implementarea Noului Sistem Computerizat de Tranzit și a Ghișeului Unic.

Citește mai departe