Interviu cu Vasile Şoimaru, doctor în economie, profesor ASEM
Numele conf. dr. Vasile Şoimaru este cunoscut prin cele zece cărţi lansate pe parcursul ultimului deceniu. Mai puţini însă îşi amintesc că el este unul dintre fondatorii Academiei de Studii Economice, că, în calitate de deputat în primul parlament, a votat Declaraţia de independenţă a RM şi că a făcut (şi face) multe fapte bune pentru cauza naţională. Tocmai de aceea, i-am solicitat cu plăcere acest interviu.
– Domnule Şoimaru, susţineţi la TIMPUL rubrica „Enciclopedia minciunilor comuniste”. De ce aţi ales ziarul nostru?
– Pentru că-mi place. Îl citesc de la bun început. Cu toate că am făcut multor oameni abonamente la TIMPUL, eu nu m-am abonat, pentru că nu pot să aştept până în seară, ca să-l citesc acasă. La opt dimineaţa îl iau de la chioşc. Cinci zile pe săptămână, TIMPUL şi cafeaua de dimineaţă sunt cei doi prieteni ai mei de care nu mă pot despărţi. Joia, beau o cafea dublă, pentru că mai citesc şi „Literatura şi Arta”. În celelalte zile nu beau cafea, fiindcă nu apare TIMPUL. Colaborez, pentru că n-am mai rezistat toamna trecută, când Vladimir Voronin a participat la adunarea festivă consacrată Zilei economistului, la care, practic, şi-a bătut joc de economişti. Iar aceştia au venit întotdeauna cu idei, pe care puterea comunistă niciodată nu le-a luat în seamă. Pentru că în ţara asta e ascultat un singur om, iar interesele nu sunt ale ţării, ci ale unui cerc îngust de personaje politice.
– Ce ne puteţi spune despre consecinţele celor opt ani de guvernare comunistă, adică a indivizilor care vor să pună iarăşi mâna pe putere?
– Comuniştii nu că vor să pună mâna, ei nu vor s-o ia de pe putere. De altfel, puterea comunistă la noi n-a dispărut niciodată. În cei 18 ani de independenţă, doar vreo trei ani şi jumătate guvernele au fost conduse de nişte oameni mai aproape de idealurile noastre democratic şi naţionale. În rest, au fost la putere toţi acei care au ieşit din Comitetul Central al Partidului Comunist al RSSM.
– Dar şi atunci au condus ţara tot ei…
– În primul parlament, doar o treime erau democraţi. Iar prim-viceprim-ministru era Andrei Sangheli, căpetenia comuniştilor, aliat al lui Voronin. Şi acum, acesta din urmă arată cu degetul la democraţi, că ei au distrus ţara… Ei, comuniştii, au fost întotdeauna la putere. Poate de acum înainte vom avea parte şi noi de o guvernare democrată, o echipă formată de oameni care nu sunt corupţi şi care n-au fost în partidul comunist.
– La recenta întâlnire de la ASEM cu Marian Lupu i-aţi adresat o întrebare pentru care el v-a mulţumit, afirmând că i-aţi mai pus una acum patru ani şi i-a fost de ajutor, devenind preşedinte al parlamentului. Ce l-aţi întrebat atunci?
– I-am propus, în glumă, desigur, ca, în cazul în care nu va fi ales deputat, să vină în calitate de profesor la ASEM. El n-a înţeles gluma, dar spicher a devenit şi crede că eu l-am ajutat. Acum, l-am întrebat: cum ne pot duce comuniştii în Europa, dacă refuză să semneze o simplă convenţie privind micul trafic de frontieră? Şi le-a spus studenţilor că el nu-şi va vinde ţara. Dar parcă aceasta nu e vânzare de ţară, când peste un milion de cetăţeni, de la nord la sud, aşteaptă să poată călători liber dincolo de Prut? Pentru orice eventualitate, Lupu a ascuns bileţelul în buzunarul de la piept – crede că se vor ţine de cuvânt comuniştii şi-l vor alege preşedinte.
– Şi totuşi, cine vinde ţara?
– Ea de mult e vândută. Poate, de acum înainte să încercăm recuperarea ei, să facem să devină cât mai independentă. Sunt un unionist convins, dar sprijin independenţa R. Moldova, mai ales că am votat-o în primul parlament. Adică, nu-s mai puţin patriot decât Voronin. Eu văd salvarea în unire, care, mai devreme sau mai târziu, se va produce şi s-ar putea întâmpla ca nepoţii lui Voronin să devină martorii ei sau chiar feciorul lui, care şi-ar salva firma, închisă nu demult în România.
– Ce s-a întâmplat în cei opt ani de guvernare şi care este situaţia economiei la ora actuală?
– În această perioadă, cei mai importanţi indici economici au cunoscut, în aparenţă, o dinamică pozitivă. În realitate, comuniştii au distorsionat calea reformelor, care au început în 1999-2000. Să ne amintim numai de faptul că, din 1992, abia în 1999 am reuşit să realizăm reforma teritorial-administrativă în R. Moldova. În loc să dezvolte acest proces, comuniştii ne-au întors înapoi, la raioanele sovietice, care sunt bugetofage şi ineficiente. Ne-au întors numai pentru ca să dea acoliţilor lor câte un post de preşedinte de raion, de şef de direcţie ş.a.m.d. Ţările care au făcut această reformă s-au mişcat înainte, noi însă am mers ca racul înapoi. Mă ia, pur şi simplu, groaza când mă gândesc ce îi aşteaptă pe cei care, după 5 aprilie, vor prelua puterea. Le va fi nespus de greu să readucă într-o albie firească procesul reformelor.
– Şi dacă vin din nou comuniştii?
– Se vor prăbuşi. Ei au luat, numai de ochii lumii, nişte tineri, pe care i-au corupt şi cărora în viitor le va fi ruşine că au slujit partidul comunist. Şi-au pătat biografia (CV-ul) pentru toată viaţa.
– Ce părere aveţi: vom reuşi să scăpăm de comunişti?
– Dacă nu la 5 aprilie, atunci imediat după asta. Pentru că e anacronic sistemul în care trăim noi. Chiar şi Cuba, şi Coreea de Nord vor merge pe o altă cale.
– Când a venit la putere, Voronin a declarat că va construi o Cubă a Europei.
– Şi i-a reuşit, pentru că, oriunde ne-am duce, râde lumea de noi, mirându-se: cum de nu ne-am debarasat de comunişti? În 2001, unii politicieni dădeau vina pe moldoveni că i-au adus la putere pe comunişti. Dar nu e de vină poporul. În 1994, cetăţenii noştri i-au votat pe agrarieni şi, peste patru ani, i-au dat jos. Aşa vor cădea şi comuniştii! În 2001, pur şi simplu, alegătorii s-au răzbunat pe cei care n-au fost în stare să asigure o dinamică a reformelor şi o creştere a nivelului de trai.
– Credeţi că forţele democratice vor reuşi să creeze o coaliţie în viitorul parlament şi să readucă reformele pe făgaşul lor?
– Sper că vor reuşi. Însă, dacă nu vor reface ceea ce au distrus comuniştii în opt ani de guvernare, la următoarele alegeri vor urma soarta acestora. Tocmai de aceea, democraţii trebuie să-şi asume responsabilitatea guvernării şi să întoarcă „proţapul” spre Europa.
– Sunt conştienţi, în opinia dvs., cetăţenii noştri de importanţa scrutinului din 5 aprilie?
– Cel puţin studenţii mă conving de asta. Numai în anii ’90 am observat un asemenea activism tineresc. Mişcarea studenţească se trezeşte. Tinerii vor să aibă un viitor aici, acasă, nu ca părinţii lor, care au fost nevoiţi să plece să muncească la negru peste hotare.
– Vor scăpa oare vreodată Voronin de Roşca, Roşca de Voronin sau poporul de Voroşca?
– Am să mă simt de trei ori mai fericit, dacă n-am să-ţi răspund la aceste trei întrebări…
– Acum câţiva ani, pe când era premier, la o întâlnire la ASEM Tarlev căuta un student pentru postul de ministru al Economiei. Vă întreb: avem economişti profesionişti care ar putea salva ţara de dezastrul economic în care ne aflăm?
– Sunt destui, numai că nimeni nu-i ascultă. În R. Moldova există un singur „manager” şi un singur „economist” – Vladimir Voronin – care face tot ce-i trăsneşte prin cap şi ce-i legat de Oleg al său. De Tarlev ce să zic? Ne-a demonstrat ce poate face în şapte ani de zile. Acum, vrea să ne demonstreze că s-a trezit. Mai bine s-ar întoarce din nou la fabrica de bomboane, dacă, fireşte, va dori cineva să-l primească.
– Cu zece ani în urmă, aţi lansat o carte – „Căderea premierilor”. Nu reveniţi la o nouă ediţie?
– La o nouă ediţie nu voi reveni. Acum zece ani era o altă situaţie, o perioadă specifică a tranziţiei moldoveneşti, în timpul căreia cădeau premierii ca frunzele toamna. Dar în lista mea de priorităţi am alte proiecte. După ce comunismul moldovenesc se va duce pe lumea cealaltă, vreau să scot la bun sfârşit o lucrare intitulată „Căderea comuniştilor” sau „Adio, comunism!”. Iar după aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană – „Căderea zidului ghimpat de la Prut”.
– Aveţi o pasiune – arta fotografică. Aţi editat şi un album de zile mari – „Românii din jurul României în imagini”. Ce v-a făcut să parcurgeţi în cinci ani peste 100 mii de kilometri şi să ardeţi opt tone de benzină?
– De fapt, acesta este al doilea album, după cel intitulat „Poeme în imagini”, editat în 2004. Primul aparat de fotografiat – o „săpunieră” – l-am cumpărat în 1994, când am fost împreună cu primul rector al ASEM, regretatul Paul Bran, la Universitatea din Omaha-Nebrasca, SUA. Peste doi ani, am reuşit să fac prima fotografie artistică. În 2001, când am plecat din parlament şi din politică, acest interes s-a transformat într-o pasiune adevărată. Niciun deputat nu trece uşor peste perioada în care redevine un simplu cetăţean. Eu am trecut-o mai uşor, cu ajutorul fotografiei. Vă spun sincer: m-am tratat de deputăţie şi de politică prin intermediul artei fotografice şi am numit acest tratament „fototerapie”. E un fenomen nou în terapeutică, pe care le-aş recomanda şi actualilor guvernanţi în curs de „pensionare” forţată. În copilărie eram pasionat de desen. Dar n-am putut deveni pictor. Pe urmă – de poezie. Scriam versuri – de altfel, proaste – pe care nu mi le accepta nicio redacţie, fiind sfătuit să mă ocup de altceva. Aşa am ajuns la „Poeme în imagini”. Unii specialişti afirmă că fotografiile din acest album sunt adevărate poeme. M-am răzbunat prin fotografie mai ales pe cei de la „Scânteia leninistă”, revista mea din copilărie, care îmi rebutau versurile.
– Cum i-aţi cunoscut în acea îndelungată călătorie pe românii din afara Ţării?
– Am pornit la drum după expirarea celui de-al doilea mandat de deputat. Am început cu Bucovina, ca să ajung în Maramureşul istoric, în Transcarpatia, dincolo de Nistru, de Bug, în regiunea Odesa, în Caucaz, Bulgaria, Croaţia, Grecia, Macedonia, Serbia, Albania, Ungaria, Cehia, Slovacia şi Polonia. Peste tot am dat de români adevăraţi, la chip şi la suflet.
– Ce ştiu ei despre noi?
– M-am bucurat că ne cunosc şi ne consideră fraţi. N-am avut probleme de comunicare. Firea de român nu se pierde nicăieri. Peste tot, m-am simţit ca acasă. Am lansat acest album în mai multe oraşe de pe ambele maluri ale Prutului şi în alte state menţionate mai sus. În total, am avut 33 de prezentări şi 33 de cronici publicate în presa acestor ţări. Prima lansare a avut loc la 27 martie 2008, în ziua când am marcat 90 de ani de la Unirea Basarabiei cu România. Evenimentul s-a desfăşurat la ASEM, cu participarea regretaţilor Grigore Vieru şi Vasile Vasilache. Ultima, cea de-a 33-a prezentare, s-a produs pe 11 decembrie 2008, la conferinţa anuală a Băncii Naţionale a României. Cele mai frumoase amintiri le am de la prezentarea de la Alba-Iulia, capitala Unirii tuturor românilor, la 1 Decembrie 2008.
– La ce lucraţi în prezent?
– Lucrez la două monografii. Am revenit la domeniul ştiinţific care mă pasionează.
– În 1991, aţi fondat, împreună cu regretatul profesor de la Bucureşti Paul Bran, Academia e Studii Economice. Ce-a însemnat aceasta pentru Dvs.?
– Acesta a fost cel mai frumos proiect în viaţa mea la realizarea căruia am pus şi eu umărul. A fost o adevărată victorie a economiştilor moldoveni. După zeci de ani de visuri, în sfârşit, a fost creată şi la Chişinău o instituţie superioară naţională de înalte studii economice, în care, pentru prima dată, au avut acces şi băştinaşii la învăţământul financiar-bancar şi în domeniul relaţiilor economice internaţionale. Regretatul Paul Bran a ctitorit cea mai trainică punte peste Prut, numită ASEM. A elaborat şi un proiect de program de privatizare, altul decât cel bazat pe bonurile patrimoniale populiste. Dar n-avea cine să-l accepte. L-au înţeles numai premierul de atunci Valeriu Muravschi, viceprim-ministrul Gheorghe Efros şi încă vreo câţiva. A fost votat, din nefericire, un program populist, care se credea că o să-i facă pe toţi bogaţi, în realitate, însă, făcându-i pe majoritatea săraci…
– Vă mulţumesc pentru interviu.
