Un râu din România s-a colorat în roșu. Specialiștii susțin că nu e vorba de poluare

Imagini spectaculoase, luni după-amiază, în Baia Mare. Râul Săsar, care traversează orașul, s-a colorat în roșu, spre surprinderea trecătorilor care au imortalizat momentul. Deși localnicii susțin că apele râului sunt poluate și că s-au plâns autorităților în acest sens, cerând îndreptarea situației, specialiștii spun că fenomenul este cu totul altceva.

Este vorba desprfe mâlul de la baza unei galerii a fostei mine Baia Sprie, care a fost închisă în anul 2007 şi se afla în subordinea Companiei Remin Baia Mare. Acesta a ajuns în apa râului Săsar ca urmare a precipitațiilor din ultimele zile. În urma probelor de laborator prelevate s-a stabilit că nu a fost vorba de poluare.

Directorul Sistemului de Gospodărire a Apelor Maramureş, Stelian Ivaşcu, a declarat la Radio Cluj că  apele râului Săsar, care traversează municipiul Baia Mare, au fost poluate luni după-amiază cu mâl provenit cel mai probabil din prăbuşirea tavanului unei mine închise.

Râul Săsar a fost puternic poluat cu ape industriale rezultate din minerit şi metalurgie timp de peste 50 de ani iar odată cu oprirea activităţilor industriale, apa râului, dar şi ecosistemul au intrat într-o refacere lentă. Revenirea raţelor sălbatice pe râul Săsar în urmă cu trei ani a fost interpretată de specialiştii în domeniul mediului ca un fenomen pozitiv, demonstrând că flora şi fauna râului se reactivează.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.