Un moldovean a fost reținut pentru trafic cu hașiș în Rusia

Un moldovean în vârstă de 40 de ani, care făcea parte dintr-o rețea internațională specializată în trafic ilicit de droguri, a fost reținut de forțele de ordine rusești. Bărbatul prin intermediul complicilor săi transporta hașiș din Spania în Republica Moldova.

Pe 26 ianuarie, angajații FSKN al Federației Ruse, în Punctul Vamal “Buraciki” din regiunea Pskov, au stopat autoturismul de model ”Volkswagen Sharan” cu numere de înmatriculare germane. La volanul acestuia se afla bărbatul, membru al rețelei internaționale care deține două cetățenii a Republicii Moldova și României. În rezultatul verificării automobilului, în rezervorul de combustibil s-a depistat 50 kg de hașiș.

Alți doi membri ai aceleeași rețele au fost reținuți anterior de forțele de ordine din Republica Moldova. Un bărbat de 30 de ani, locuitor al raionului Ialoveni, a fost reținut la vamă în timp ce transporta într-un loc special amenajat din interiorul rezervorului de combustibil al automobilului circa 64 kg de haşiş. În aceeași zi, în satul Piatra Albă, același raion, a fost reținut la domiciliu încă un membru al grupării, de 35 de ani. Bărbatul, trebuia să primească cele 64 kg de haşiş. 

Membrii grupării făceau parte dintr-o rețea internațională specializată în trafic de droguri care prin intermediul complicilor le transportau din Spania în Republica Moldova, ulterior în Federația Rusă. 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.