Un cetățean francez, în vârstă de 52 de ani, este cercetat penal pentru contrabandă cu obiecte de valoare istorico-culturală. Aceasta după ce vameşii de la Aeroportul Chişinău au depistat în valiza acestuia 36 de monede din aur, care nu au fost declarate organului vamal conform prevederilor legale.
Monedele, care datează din perioada anilor 1864 – 1949, au fost descoperite astăzi, în jurul orei 11:00, în cadrul formalităților de control al bagajelor pasagerilor cursei Chișinău-Paris. În una din gențile verificate, vameșii în comun cu polițiștii de frontieră au depistat 36 de monede din aur (34 bucăți cu nominalul de 20 CHF și 2 bucăți cu nominalul de 10 CHF), cu greutatea totală de circa 226 grame.
Cercetările sunt continuate de către subdiziunile specializate ale Serviciului Vamal, pe cazul dat fiind intentat un dosar penal, care prevede pedeapsă sub formă de privaţiune de libertate de la 3 la 10 ani. Persoana a fost reținută pe un termen de 72 de ore, urmând a fi stabilite toate circumstanțele producerii respectivei infracțiuni.
Conform procedurii, monedele urmează a fi transmise pentru expertiză Muzeului Național de Istorie a Moldovei.