Accidentul de la Cernobâl este o moștenire a noastră pe care nu putem și nu o vom putea uita. 26 aprilie 1986 – e sâmbăta în care s-a scris cea mai neagră pagină din istoria energiei nucleare. Noaptea, la ora 1.23, se produce o explozie puternică. Reactorul 4 de la Centrala Nucleară de la Cernobîl sare în aer. Nimeni nu era pregătit pentru un astfel de dezastru. Cel mai puternic afectate de explozia de la Cernobîl au fost Rusia, Ucraina şi Belarus.
„Se spune că cinci sieverți de radiații este de ajuns ca să te omoare, așa că am fost curios să văd cât arată dozimetrul meu făcut în Rusia, în timp ce microbuzul nostru intra în zona de carantină în vasta sălbăticie din jurul Cernobâlului rămasă după evacuare… Așa începe reportajul scris de George Johnson în articolul din National Geographic, întitulat „The Nuclear Tourist. An unforeseen legacy of the Chernobyl meltdown”, (Turismul Nuclear. Moștenirea neprevăzută a catastrofei nucleare de la Cernobâl, trad.).
Pe drumul mărginit de pâlcuri dese de pini și mesteceni, ghidul ne amintește regulile de bază ale locului: nu culegeți ciuperci, care concentrează radionuclizi, și nu riscați să inhalați agenți contaminați mâncând sau fumând în aer liber. Câteva minute mai târziu, am trecut pe lângă primul sat abandonat și tragem pe dreapta ca să admirăm un grup mic de cai-Przewalski.
La trei decenii de la explozia unui reactor nuclear de la Cernobâl, zona, aproape depopulată, a fost cucerită de animale sălbatice. Aici trăiesc bizoni, mistreți, elani, lupi, castori, șoimi. În Pripiat, orașul fantomă, vulturii și-au făcut cuiburile pe blocurile sovietice pustii. Caii – o specie rară, pe cale de dispariție, au fost eliberați aici după un deceniu de la producerea accidentului, când radiația a fost considerată tolerabilă. M-am uitat la dozimetrul meu: 0,19 microsieverți pe oră – o fracțiune de o milionime dintr-un singur sievert (unitate de măsură a radiației, n.r.). Deocamdată, nu avem de ce ne face griji.
Oamenii de știință care studiază Cernobâlul nu au înțeles care sunt efectele pe termen lung ale radiației asupra florei și faunei. Deocamdată, mai periculoși pentru animale sunt braconierii, care se strecoară în zonă.
Câteva minute mai târziu, ajungem la Zalesie, un sat de agricultori, și rătăcim printre casele pustii. Ferestre sparte, vopsea scorojită, tencuieli căzute. Pe podeaua unei case, un portret al lui Lenin părăsit – cu barba ascuțită și bărbia proeminentă – privea sever în gol, iar de un perete din dormitor atârna de o sfoară o păpușă. Afară, altă păpușă stătea lângă rămășițele unui cărucior stricat. Acestea erau primele lucruri macabre pe care le-am văzut în acele două zile petrecute în zonă. Păpuși întinse în pătuțuri, pe jumătate îmbrăcate, măști de gaze atârnate în copaci – tablouri create de vizitatori ca simboluri ale unei trecute și mute orori.
De asemenea, Johnson povestește că a văzut o localnică – Rosalia, care e una dintre „întorși”, cum le spun oficialitățile – bătrâni încăpăținați, în mare parte femei, care insistă să-și trăiască restul vieții în locul pe care-l consideră „acasă”. „Radiația nu se vede și apoi, nu mai am de gând să fac alți copii”, a spus ea. Femeia trăiește cu cinci pisici. Înainte de plecare, ea le-a arătat turiștilor grădina sa de legume și a spus că cea mai mare problemă cu care se confruntă sunt gândacii-de-Colorado.
În articol este menționat că în anul 2011, Cernobâlul a fost declarat oficial o atracție turistică. Turism nucleară – ideea, apărută în perioada dezastrului de la Fukushima, pare absurdă. Tocmai asta m-a atras, pe lângă curiozitatea de a vedea sate și un oraș (în Pripiat trăiau aproape 50 000 de oameni) abandonate în grabă, lăsate pradă naturii, mărturisește autorul articolului.
Din primele ore petrecute în Pripiat, cel mai clar îmi amintesc sunetul și senzația pașilor pe sticlă spartă. Acolo găsim saloane de spital ruinate, cu paturi și pătuțuri goale, săli de operație pline de gunoaie, iar prin holurile școlilor sunt grămezi de cărți cu cotoarele rupte. Pe ușa unui laborator vechi era o planșă educativă cu spectrul radiației electromagnetice, de la căldură la lumina vizibilă, razele X și razele gama – cele care distrug legăturile moleculare și provoacă mutații în ADN.
În altă sală, măști de gaze atârnă de tavan sau stau grămadă pe podea. Ghidul spune că acestea sunt probabil, lăsate de „Stalkers” – vizitatorii clandestini care se furișează în zonă. „La început au venit să jefuiască, mai târziu doar pentru senzații tari. Ei beau din râul Pripiat, înoată în Golful Pripiat, râzând în nasul radiației și al paznicilor”, povestește ghidul excursiei. Un stakler pe care l-a întâlnit autorul articolului, mai târziu la Kiev, i-a povestit că a fost la Cernobâl de multe ori. „Îmi închipuiam că zona e un loc vast și pârjolit”, a spus bărbatul, care de fapt, a găsit păduri și râuri, o întindere de frumusețe otrăvită.
Jurnalistul scrie că și-a petrecut noaptea în Cernobâl, care arată ca o bază militară din Războiul Rece, iar camera de hotel, unde s-a cazat arăta ca o dioramă dintr-un muzeu al vieții sovietice.
A doua zi, ajunseserăm să tratăm riscul de expunere cu o nonșalanță aproape epatantă. Stând sub rămășițele unui turn de răcire, ghidul ne grăbea exclamând: „O, uite aici un loc cu radiație ridicată! Hai să-l vedem!”, de parcă ne-ar fi arătat un nou exponat dintr-un muzeu al figurinelor de ceară. A tras de o scândură care acoperea locul și ne-am aplecat toți, cu dozimetrele în mână (piuiau disperat), într-o competiție amicală pentru detectarea celei mai înalte valori. Dispozitivul arăta 112 microsieverți pe oră. Nu am rămas acolo decât un minut.
Cel mai radioactiv punct pe care l-am măsurat în ziua aceea se afla pe lama unui excavator ruginit care fusese folosit la îngroparea stratului superficial de sol radioactiv: 186 de microsieverți pe oră – prea mult ca să mai stăm acolo, dar nimic în comparație cu ce au absorbit bieții pompieri și debarasatori.
Accidentul nuclear de la Cernobâl este considerat ca fiind cel mai grav accident din istoria energiei nucleare. Un nor de precipitații radioactive s-a îndreptat spre părțile vestice ale Uniunii Sovietice, Europei și părțile estice ale Americii de Nord. Suprafețe mari din Ucraina, Belarus și Rusia au fost puternic contaminate, fiind evacuate aproximativ 336 000 de persoane.
Sursa: revista National Geographic
