Tiraspolul recidivează, reținerea militarilor moldoveni nu este primul incident de acest fel

Reținerea de ieri  a celor șase militari moldoveni lângă localitatea Parcani din Zona de Securitate nu este o primă acțiune de acest fel a administrației de la Tiraspol. Un incident similar s-a întâmplat în 2009 la Dubăsari, când a fost reținut comandantul trupelor moldovenești de pacificare, Aurel Fondos. Mai grav e însă, potrivit fostului membru CUC, Ion Leahu, faptul că de această dată militarii au fost reținuți în exercițiul funcțiunii de către colaboratori ai serviciului vamal transnistrean.

“Conform prevederilor Acordului de încetare a focului din 1992, în Zona de Securitate dreptul exclusiv de a menținere ordinea îl au pacificatorii, asistați de miliția transnistreană și poliția moldovenească”, a declarat pentru Ion Leahu pentru Moldova.ORG.  El a precizat că în niciun caz asemenea acțiuni nu puteau fi întreprinse de colaboratorii așa zisului serviciu vamal din stânga Nistrului.

De altfel, Ion Leahu consideră că cea mai mare greșeală autoritățile de la Chișinău au făcut-o atunci când au admis prezența militarilor transnistreni în formatul trupelor de pacificare.

Menționăm că șase membri ai contingentului moldovenesc de pacificatori, care au mers la locul reținerii celor trei angajați ai Liceului “Lucian Blaga”, au fost reținuți de către organele vamale ilegale din stânga Nistrului. În același timp, departamentul de externe de la Tiraspol a difuzat o declarație în care susține că suma de bani în lei moldovenești pe care o avea asupra sa directorul liceulu Ion Iovcev ar face dovada unei tentative de contrabandă. Administrația de la Tiraspol califică acest incident ca o infracțiune administrativă, pasibilă cu pedeapsa conform legislației autoproclamatei republici nistrene.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare