Testarea sistemului e-Dosar a fost prelungită, la propunerea Ministerului Justiției

Procesul de testare a sub-sistemului e-Dosar judiciar a fost prelungit, la propunerea Ministerului Justiției, decizia fiind luată de Consiliul Superior al Magistraturii.

Pilotarea sistemului E-dosar judiciar a început în luna martie în toate sediile Judecătoriei Chişinău și în Curtea de Apel Chișinău.

Potrivit unui comunicat, pe parcursul acestei perioade, sistemul s-a dovedit a fi unul funcțional, însă din perspectiva avocaților unele funcționalități ale acestuia urmează a fi optimizate în scopul simplificării mecanismului de completare și depunere a actelor, dar și pentru reducerea timpului și cheltuielilor suplimentare, ce sunt generate de aplicarea semnăturii electronice pe actele depuse pentru fiecare pagină în parte.

De asemenea, s-a constatat faptul că este necesară adaptarea sub-sistemului la exigențele noii versiuni a PIGD-ului, ce urmează a fi implementat începând cu anul viitor.

În același timp, este necesar a întreprinde măsuri pentru înregistrarea sistemului informațional judiciar la Centrul Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal, urmând a fi elaborată Politica de securitate privind protecția datelor cu caracter personal și prelucrarea acestora. În acest scop este necesară crearea unui mecanism de avertizare a utilizatorilor despre prelucrarea datelor cu caracter personal și asigurarea evidenței acestora.

Sistemul informațional e-Dosar judiciar permite formarea și administrarea dosarului electronic cu accesul securizat al părților, depunerea electronică a cererilor de chemare în judecată, semnarea electronică a actelor, prezentarea probelor, distribuirea materialelor anexate la dosar, citarea electronică a părților, coordonarea agendei ședințelor de judecată cu participanții la proces, efectuarea electronică a plății taxei de stat și altele.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.